Poziții-cheie în instituțiile administrative ale țării, dar și în marile companii ale statului, sunt ocupate de rudele și apropiații liderilor celor două formațiuni la putere. Evident, criteriile după care acești indivizi au fost plasați acolo nu sunt cele ale competenței profesionale ori experienței manageriale. Pentru orice observator de bun simț, aceste posturi cu importanță strategică în dinamica vieții economice și sociale a țării au fost transformate în sinecuri, în surse de satisfacere a nevoilor materiale ale clientelei familiale și de partid. Căpușarea politică a statului în România secolului XXI a atins asemenea proporții, încât nu mai poate fi comparată cu situația din nicio țară europeană democratică. Aspirațiile românilor la o sincronizare cu țările UE, din perspectiva civilizației și culturii acestora, este complet blocată. Lozinca lansată de manifestanții români împotriva corupției generalizate, "Vrem o țară ca afară!", sună tot mai tare a gol. Locul unei meritocrații, bazată pe talent și pregătire temeinică în domenii esențiale ale funcționării organismului social, a fost luat de o cleptocrație, abonată din oficiu - prin nepotism și clientelism - la resursele statului. Declarația cinică a unui anume Eugen Nicolicea, lider PSD, lămurește totul. "Dacă alegi (spune el, referindu-se la numirile în posturile «grase» ale administrației) o rudă genială care a luat premiul Nobel, în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident că nu e niciun conflict de interese". Adânc gândit! Nicolicea și-a promovat soția, fostă jurnalistă și, probabil, în mintea lui, candidată la premiul Nobel, în funcția de șef de serviciu la Transgaz, una dintre cele mai bănoase companii de stat din România. Transgaz, aflată în pragul colapsului (cu realizarea a doar 3% din programul de investiții), are nevoie de specialiști competenți, care să o pună pe picioare și să o facă profitabilă în slujba acestui stat. "Competențele" Nicoletei Nicolicea, fără nicio pregătire în domeniu, o vor ajuta cu siguranță.
Am putea da nenumărate exemple de asemenea numiri. Am subliniat termenul, pentru că posturile în cauză nu au fost ocupate în urma unor concursuri corecte și obiective. Nu cunoștințele de specialitate, nu experiența profesională sau abilitățile demonstrate în domeniu au fost criteriile de selecție, ci rudenia, fidelitatea sau intimitatea cu "înaltele" personaje politice care conduc țara. Dacă împăratul Caligula și-a făcut calul senator al Romei, de ce nu ar putea Liviu Dragnea, liderul suprem al PSD-ului, să-și facă șoferul secretar de stat, sau amanta, ministru? Fiecare din șefii și șefuleții partidelor guvernamentale au familii de rostuit, clienți ce trebuie căpătuiți, prieteni care să fie răsplătiți pentru fidelitate. Bugetul statului, realizat prin "cotizațiile" tuturor (impozite, taxe, contribuții obligatorii), suportă, oricum, totul. Și apoi, mai sunt și fondurile internaționale, împrumuturile de pe piețele financiare externe, vânzările interesate ale țării. Nu e de mirare că adevăratele talente ale României se afirmă numai "afară", că tinerii cei mai apți de muncă migrează în străinătate. Ne plângem că țara se depopulează, că natalitatea scade catastrofal, că străinii ne cumpără pământurile, dar nu facem nimic pentru a opri această hemoragie socială, pentru a-i eradica sursa. Când întreg sistemul social (de la sănătate, la învățământ, de la economie, la cultură) este căpușat de numirile incompetenților, corupților, impostorilor, în funcțiile-cheie, nimic nu mai merge, nimic nu mai poate funcționa normal. Sub guvernarea PSD-ALDE, cancerul birocratic care împinge - treptat, până la epuizarea resurselor - România spre dezastru, se apropie de apogeu.
Principalul motiv al acestei "traiectorii" a României este slăbiciunea Legii, lipsa de independență a Justiției. În nicio țară democratică nu sunt acceptați la conducere lideri penali. Atât Dragnea, cât și Tăriceanu, șefii PSD și ALDE, au probleme cu Justiția. În țările civilizate, dacă ei nu s-ar fi retras benevol din conducere, le-ar fi fost interzis prin lege orice amestec în administrația comunității. Șefi ai Parlamentului, cu o majoritate alcătuită din fideli, dependenți de ei prin "servicii reciproce", cei doi exacerbează rolul instituției, pe care o transformă în unica putere în stat. Parlamentul României a devenit nu numai for legislativ, ci și for executiv sau chiar judecătoresc. E normal atunci ca parlamentarii să-și dea salarii și pensii "nesimțite", să-și numească familiarii și clienții în posturi importante, să beneficieze de toate resursele comunității. Dragnea le cere, în schimb, să modifice legile Justiției, după cum îi cer interesele, să-i accepte deciziile, oricât de aberante. Așa s-a ajuns la un cabinet guvernamental dominat de nulități absolute (dar cu fidelitate verificată față de lider), așa s-a declanșat avalanșa de promovare la toate nivelurile administrației de stat a impostorilor, incompetenților, hoților. Proverbul românesc cu "împuțirea" de la cap a peștelui este mai actual ca niciodată. Dragnea vrea să fie "albit" de învinuirile pe care Justiția i le-a adus. Vrea să conducă țara "mai alb, mai curat". Dar, chiar dacă eforturile lui de subordonare politică a Justiției (care, și cu ajutorul organizațiilor internaționale din care România face parte, a dobândit o oarecare independență) se vor realiza, el nu se va mai putea "detașa" de sistemul nepotist și corupt pe care l-a potențat. Propriile lui "unelte" îi vor cere socoteală, pentru orice mișcare "greșită" în administrarea țării. Ca să le țină lângă el, liderul va trebui să le facă și mai multe concesii, să le accepte și mai multe pretenții. "Prostălăii" vor plăti totul, liderii PSD-iști și ALDE-iștii fiind siguri că un electorat împuținat, neinformat și sărăcit, îi va vota iarăși dacă, la momentul viitoarelor alegeri, vor adăuga promisiunile neîmplinite (pentru care vor găsi, desigur, "țapi ispășitori") alte, și mai umflate, "dărnicii". Numai că, noua "aristocrație cleptocratică" uită că formula "mai dă-le o sută de lei" nu a funcționat întotdeauna.