Oare cele două nu ar trebui să meargă mână-n mână? Sigur că da, acesta este scenariul ideal, dar iubirea precede îndeobște căsătoria, iar persoana de care ne îndrăgostim până peste cap se poate dovedi, în timp, cineva total nepotrivit, cu care nu putem susține o relație de parteneriat. Această noțiune, cea de parteneriat, de echipă, este întruchipată în cercul zodiacal de semnul Balanței. Dragostea pe care o descrie Leul este subiectivă, constă într-o explozie spectaculoasă de emoții, pe când cea pe care o descrie Balanța este obiectivă, de aceea, aceasta este și singura zodie înfățișată sub forma unui obiect: un cântar. Îndrăgostirea presupune pasiune și creativitate (niciodată nu suntem mai creativi decât atunci când dorim să cucerim pe cineva), în schimb, conviețuirea, pentru a fi reușită, presupune obiectivitate și inteligență. Oricine se poate îndrăgosti, nu oricine poate susține însă o relație pe termen lung. Acesta este domeniul în care Balanța este specialistă, pentru că e în stare să se privească de dinafară, pentru că se străduiește (și de cele mai multe ori reușește) să își privească partenerul așa cum este el, realist vorbind, nu așa cum ar dori să fie. Cuvântul "obiectivitate" poate suna cam rece, dar în cazul Balanței, privirea ușor detașată este încălzită de toleranță, de dorința de a-l înțelege cu adevărat pe cel care-i este alături. Și mai este ceva, specific zodiei, un soi de romantism fin, eteric, care vine din dorința de frumusețe, pe care i-o insuflă fără încetare planeta Venus, cea care o guvernează. Pentru Balanță, nu este de ajuns să fie bine, trebuie să fie și frumos. Acest principiu se străduiește să-l aplice și în relație, de cele mai multe ori cu succes, dar cu un consum interior, care (din fericire) nu se observă. Un astrolog de renume remarca în acest sens: "Cele mai multe Balanțe pornesc de la ideea că trebuie să creeze echilibrul în afara lor. N-o să reușească decât parțial sau pentru scurt timp. Balanțele cele mai înțelepte caută mai întâi propriul lor centru de echilibru, restul se întâmplă cumva de la sine".
Fiecare dintre zodii, începând cu cea a Berbecului și până la cea a Fecioarei, deci o jumătate din cercul zodiacal, exprimă câte un stadiu din devenirea omului. De la Berbec - echivalentul nou-născutului - și până la Fecioară, care reprezintă tânărul adult, este vorba despre aceste etape. Odată cu Balanța, nu mai este vorba despre o singură persoană, ci despre două. Menirea Balanței este să continue să evolueze, dar în compania unui partener egal, la fel de egal ca cele două talere din simbolul semnului. Aceasta este căutarea ei.
Ce-și dorește Balanța într-o relație
Milenii de-a rândul, o societate de tip patriarhal ne-a spus că femeia ar fi întrucâtva inferioară bărbatului, că ar fi datoria ei să-l urmeze și să-l asculte, pe scurt, că un cuplu clasic nu ar reprezinta o uniune între egali. De incomparabil mai multă vreme, Cerurile ne spun un alt adevăr, și anume - chiar prin intermediul simbolisticii constelației Balanței. Balanța îl caută cu osârdie pe "celălalt", deoarece doar prin existanța celuilalt taler în viața ei poate afla cine este. Între timp, viața ei, indiferent câte reușite ar include pe plan social, profesional sau monden, e lipsită de sens. În cazul Balanței, căutarea celuilalt taler nu este o fugă de singurătate, ci nevoia de-a învăța ce are de oferit și de primit ultima confirmare a nevoii ei de armonie.
Confirmarea pe care o caută Balanța în relația de cuplu este tocmai aceea că și-a găsit egalul, iar în momentul în care ea reușește să trăiască acest adevăr, să-l simtă pe partenerul de viață, imaginea ei în oglindă, această uniune poate deveni o lecție și un model pentru cei din jur.
Balanța caută un partener cu care să poată să împărtășească mai mult decât o iubire romantică, despre care se știe că are o durată de viață limitată dacă nu este susținută conștient de ambele părți implicate. Pentru că Balanța știe foarte bine acest lucru, ea pornește de la premiza că are nevoie în viața ei de cineva nu doar inteligent, ci și dornic să-și dezvolte inteligența, pentru că ea asta face și nu i-ar plăcea să își lase partenerul în urmă.
În cazul altor zodii, preocuparea pentru frumusețea fizică este, de regulă, un semn de superficialitate. Nu și în cazul Balanței, zodie guvernată de planeta frumuseții și a armoniei, Venus, sub influența căreia poate să resimtă tot ceea ce este inestetic ca fiind un real disconfort. Tot Venus este responsabilă pentru estetica relațiilor. Iată de ce Balanța nu se poate vedea alături de un partener lipsit de bune maniere sau cu ieșiri vulgare. Balanța este o ființă socială și sociabilă, iar dacă egalul ei nu știe să se poarte, este ca și când ea însăși nu știe să se poarte. Se întâmplă, uneori, ca Balanțe care se simt puternic atrase fizic de cineva să aleagă să pună capăt legăturii respective, dacă au senzația că din pricina acelei persoane pierd din prestigiu și din respect. După cum spuneam, trebuie să existe echilibru și justă măsură. Spre deosebire de semnele mai tumultuoase și mai emoționale, cum ar fi de exemplul Leul sau Scorpionul, Balanța preferă relațiile lipsite de ingrediente, pe care le găsește îndoielnice, dacă nu chiar de prost gust, cum ar fi izbucnirile emoționale neînfrânate și intensitățile mocnite, care ar putea genera în cuplu o atmosferă apăsătoare. În accepțiunea Balanței, problemele se discută civilizat, nu țipat, se aduc argumente, iar nu injurii, iar emoțiile se manifestă, sigur că da, însă cu măsură și eleganță.
Ce aduce Balanța într-o relație
Balanța face parte dintre semnele cu un accentuat discernământ mental. Acesta o ajută să elimine automat, din start, tipologiile de parteneri incompatibili. Deci, din momentul în care a ales să se implice într-o relație, știe deja, într-o anumită măsură, că are cu cine lucra. Nu se teme să investească în relație și o face foarte adesea pe toate planurile, începând cu cel material (îi place să-și vadă perechea bine îmbrăcată, de exemplu), continuând cu cel emoțional, unde știe să își încurajeze partenerul să își exprime simțămintele înainte de a și le arăta pe ale ei, și încheind cu cel intelectual, pentru că este cât se poate de conștientă de valoarea comuniunii mentale în cuplu. Se pare că Balanța le are pe toate. În mod cert, are bunăvoință și pornește de la premize de bun simț. Dar cu toate darurile cu care este înzestrată, pentru a face o relație să funcționeze, Balanța are un loc ascuns în sufletul ei, în care este nesigură. Oricât de limpezi ar părea rezultatele, oricâte dovezi de afecțiune ar primi, nu am putea spune că Balanța se retrage într-o atitudine de mulțumire. Este mereu cu atenția trează la ceea ce se întâmplă în relație, procesează și ajustează, pentru că Balanța nu este un instrument static, este un cântar inteligent, cu calculator încorporat, care ține cont de toate măsurătorile precedente, pentru a o putea evalua corect pe cea actuală.
Această zodie maestră într-ale relațiilor mai are o însușire care trebuie amintită și care este cu două tăișuri. Este vorba despre faptul că unul dintre arhetipurile pe care le reprezintă este cel al Judecătorului. Judecătorul trebuie să estimeze cu scrupulozitate ce se află în fiecare taler al Balanței și să emită, în final, un verdict. În sensul cel mai pozitiv, micul Judecător care trăiește în fiecare Balanță este o garanție de fair-play, în timp ce la polul opus îl regăsim îmbătat de puterea funcției, trăind satisfacția malițioasă a faptului că-i judecă pe ceilalți. Balanța, în ipostaza fair-play, își va admite fără ezitare eventualele greșeli comise față de partener, în timp ce Balanța în ipostaza cârcotașă va încerca să manipuleze situația în favoarea ei, folosind argumente abile.
O altă profesie asociată semnului Balanței este cea de diplomat. Diplomația este o calitate înnăscută a acestui venusian, aflat în căutarea necontenită a armoniei. Ceea ce ne poate surprinde la Balanță este faptul că nu se teme de situații conflictuale. Ca orice semn cardinal, are curajul să se ducă în necunoscut, pregătită pentru orice. Ca orice semn de aer, își folosește tăișul intelectului pentru a curma situațiile tensionate, nu pentru a le alimenta.
Compatibilități zodiacale
Bărbatul Balanță și femeia Berbec
Așa cum îi stă în fire Berbecului, ea va încerca să conducă relația, să ia decizii de capul ei. Dacă nu va avea înțelepciunea măcar să-l coopteze și pe el în luarea deciziilor, se va trezi, și încă destul de curând, că ia decizii de capul ei... singură.
Femeia Balanță și bărbatul Berbec
Acesta este un cuplu clasic, în care bărbatul iese în față iar femeia știe să îl secondeze cu inteligență. Cei doi formează cu ușurință o echipă, pentru că fiecăruia dintre ei îi vine ușor să evolueze în rolul în care se află.
Bărbatul Balanță și femeia Taur
În această pereche, în care liantul este asigurat de Venus, guvernatoarea ambelor zodii, bărbatul are nevoie de mai multă diplomație decât femeia, mai ales în momentele în care aceasta din urmă face o criză de încăpățânare. În rest, e bine.
Femeia Balanță și bărbatul Taur
Aici armonia există încă de la început. Ea știe cum să îl ia ca să evite momentele dificile, care sunt rare, oricum. Pentru el este o plăcere să o răsfețe și să se laude cu ea. Amândoi creează un ambient plăcut pentru oaspeți, ca să nu mai vorbim de bunătățile pe care le servesc.
Bărbatul Balanță și femeia Gemeni
În mod cert, în această combinație el este adultul, iar ea copilul. Lui îi place să îndrume și să dea sfaturi, ei îi place să se joace. Se pot simți bine în această ecuație, atâta timp cât ea ține seamă, măcar în parte, de îndrumările lui. El îi apreciază sprinteneala și inteligența.
Femeia Balanță și bărbatul Gemeni
Această pereche ne poate aduce aminte de o mamă cu copilul ei: Balanța cea rezonabilă și bine crescută, care se străduiește să facă față solicitărilor la care o supune simpaticul dar și năstrușnicul ei partener. Noroc că ambii sunt ființe rezonabile și discută cu folos.
Bărbatul Balanță și femeia Rac
Din punct de vedere al elementelor, nimic nu se combină mai greu decât aerul și apa. Primul lucru, care se întâmplă când scoatem dopul unei băuturi carbogazoase este că aerul fuge. Și totuși, în mod misterios, în cazul acesta sunt șanse mari să rămână împreună.
Femeia Balanță și bărbatul Rac
Oricât de ciudat ar părea, aerul Balanței și apa Racului duc la crearea unor cupluri cu o rată minimă de divorțuri. Este o realitate demonstrată statistic, care nu poate fi explicată decât prin faptul că ambele semne au o mare nevoie și implicare în relație.
Bărbatul Balanță și femeia Leu
Iată o echipă de mondeni. Amândurora le place să evolueze înconjurați de lume, să participe la viața socială, să fie luați ca puncte de referință atât din punct de vedere al imaginii, cât și al statutului. Ar fi bine dacă ea și-ar tempera dramatismul.
Femeia Balanță și bărbatul Leu
Ea este de acord să îi cedeze primul loc în lumina reflectoarelor, pentru că, rezonabilă fiind, înțelege că pentru el reflectoarele sunt mai importante decât pentru ea. Îi cere în schimb să se implice în cuplu ca un soț (constant), nu ca un amorez (ocazional).
Bărbatul Balanță și femeia Fecioară
Legăturile mentale pe care aceștia doi le pot stabili între ei pot fi destul de puternice pentru a compensa anumite inconveniente. El este un bun organizator din cap, dar practic, își mai dă cu stângul în dreptul, ea refuză să filozofeze pe marginea chestiunilor practice.
Femeia Balanță și bărbatul Fecioară
El poate să o ajute să-și pună în practică cu folos anumite idei, dar poate și să o descurajeze, atunci când proiectelor ei le lipsește o anumită doză de realism. Ea, în schimb, îi poate rafina modul de gândire, ducându-l dincolo de pragmatism.
Bărbatul Balanță și femeia Balanță
Petrec atâta timp făcând balet unul în jurul celuilalt, mereu prevenitori, mereu atenți, plini de tact și de diplomație, încât, practic, nu au cum să ajungă să se cunoască. Sunt ca două oglinzi puse față în față, se reflectă între ele, dar nu mai e nicio persoană acolo.
Bărbatul Balanță și femeia Scorpion
Nu am putea spune că el este imun la magnetismul ei și că nu se simte atras de această ființă complexă și enigmatică. Dar când apar acele situații cu încărcătură emoțională intensă, el își poate da seama că bisturiul său mental nu poate face față provocării.
Femeia Balanță și bărbatul Scorpion
Ea încearcă să-l înțeleagă, dar nu prea reușește să deslușească decât o mică parte din personalitatea lui. Balanța nu știe să trăiască cu ascunzișuri în relație, Scorpionul nu știe să trăiască fără. Se înțeleg mai bine ca parteneri de afaceri.
Bărbatul Balanță și femeia Săgetător
O relație mai productivă este greu de imaginat. Amândurora le place să discute despre chestiuni din cele mai diverse, râd împreună, există și acea scânteie care între ei se poate menține mult și bine, cu condiția ca ea să fie mai conservatoare.
Femeia Balanță și bărbatul Săgetător
Combinația poate fi un succes din multe puncte de vedere, în măsura în care ea face față ritmului alert pe care el îl impune, din punct de vedere al vieții sociale și al călătoriilor, de care el are nevoie ca de aer. Ea este o fire mai liniștită, mai reflexivă.
Bărbatul Balanță și femeia Capricorn
Ceea ce îi leagă sunt bunele maniere și simțul diplomatic. Atracția se înfiripă destul de rar între aceste două semne zodiacale, dar atunci când el reușește să vadă dincolo de aparența ei distantă și sobră, și ea, dincolo de intelectul lui, se poate construi o relație trainică.
Femeia Balanță și bărbatul Capricorn
Funcționează mult mai bine ca asociați de afaceri, decât ca parteneri de cuplu, pentru că în acest domeniu, fiecare vine în completare cu ceea ce celuilalt nu-i place să facă. Într-o relație de parteneriat le e mai greu să-și găsească locul.
Bărbatul Balanță și femeia Vărsător
Atracția poate fi instantanee și nu arareori urmează o pasiune, dar mai rar o relație de durată. Asta deoarece ea este o fire independentă, iar căsătoria nu o prea atrage. El poate fi la rândul său reținut din cauza reacțiilor ei, adesea imprevizibile.
Femeia Balanță și bărbatul Vărsător
Ea poate fi încântată de gândirea lui originală și îndrăzneață, el de farmecul și frumusețea ei. Dacă el nu este prea excentric și ea nu este prea conservatoare, pot forma o pereche în care plictiseala nu se instalează niciodată.
Bărbatul Balanță și femeia Pești
Dragostea pentru frumos și rafinamentul îi poate uni pe cei doi, mai ales dacă el nu insistă să înțeleagă stările ei schimbătoare, iar ea nu încearcă să-l manipuleze emoțional. El e protector, dar uneori ea îl percepe ca fiind rece, ea e dulce, dar poate fi nerezonabilă.
Femeia Balanță și bărbatul Pești
Niciunuia dintre aceștia doi nu le vine ușor să ia decizii. Ei îi ia mult timp să examineze argumentele pro și contra, el își schimbă atitudinea în funcție de emoții. Chiar dacă durează mai mult, sistemul ei funcționează mai bine. În rest, le trebuie amândurora răbdare.