Consultant de strategie al Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu a fost jurnalist aproape toată viața. Colegii mai în vârstă își amintesc de semnătura sa în principalele jurnale centrale din epoca dictaturii, dar și din primii ani de după 1989. Preocupat de teme financiare și economice, a reușit să se ferească de politică în epoca ceaușistă, și să deschidă o cale nouă, inspirată de jurnalismul englezesc și american, după apariția noii prese democratice. Cu o jumătate de secol de jurnalism la activ, a devenit consilierul lui Mugur Isărescu. Are 81 de ani, dar numai în buletin... Cu un umor fin, inspirat din buna literatură pe care a citit-o, Vasilescu este singurul om care te lămurește și-ți deschide calea înțelegerii celor mai dificile subiecte ale zilei. Ne-a acordat un interviu pe tema situației generale a economiei și finanțelor românești, în contextul stringent al îndeplinirii promisiunilor electorale. Fără a critica de dragul criticii, explicațiile sale pun în evidență, fără ocol, întreaga coloratură a programului actual de guvernare, reușind să așeze semnul minus și semnul plus în mod natural.
"Circa un milion de români fac PIB pentru Italia, alt milion fac PIB pentru Spania, 400.000, pentru Marea Britanie, și mai sunt răspândiți prin Europa și prin lume încă multe sute de mii"
- După promisiunile făcute în campania electorală, guvernul PSD se dă de ceasul morții, să facă rost de bani. Soluțiile cad imediat ce sunt pronunțate. Avem, și-așa, mari probleme în economie, problema creșterii salariilor nu poate fi amânată?
- Problema aceasta, a creșterii salariilor este cardinală pentru România. Suntem într-o situație în care trei milioane de oameni au plecat din țară, și toți sunt din populația activă. Forța de muncă din țară a pierdut o bună parte din personalul calificat. Cam un milion de români fac PIB pentru Italia, alt milion fac PIB pentru Spania, 400.000 s-au adunat în Marea Britanie și fac PIB pentru ea, și mai sunt răspândiți încă multe sute de mii prin Europa și prin lume. În aceste condiții, România nu-și mai poate permite să amâne creșterea salariilor, pentru că dacă o face, riscăm să pierdem alte sute de mii, dacă nu chiar milioane de oameni, care nu mai acceptă să fie plătiți sub nivelul calificării lor sau sub nivelul puterii lor de muncă. Și se gândesc să plece. Așa că suntem în situația în care guvernul nu-și mai poate permite să amâne creșterea salariilor, dar, în același timp, nu-și mai poate permite nici să dea cu o mână și să ia cu două.
"Viteza de creștere economică nu este sănătoasă"
- Tocmai s-a anunțat o creștere de 5,8%, în primele șase luni. Este bine?
- Este o creștere foarte mare, dar și aici trebuie să ne edificăm asupra unor adevăruri fundamentale. Și anume: noi avem o creștere de viteză. În 2015, România a ajuns a șasea dintre cele 28 de țări ale UE, ca viteză de creștere. În 2016, a devenit prima țară din UE, ca viteză de creștere economică. Acum, în 2017, continuăm să fim pe primul loc. Sigur că întrebarea care ne vine imediat în minte este: dacă suntem atât de tari și de mari, și ocupăm primul loc la viteza de creștere în UE, ce ne mai lipsește? Ne lipsește ceva fundamental: această creștere n-am reușit s-o facem sănătoasă, sustenabilă, durabilă, cu efecte pe termen lung. Trăim într-o lume în care toate programele economice, din America și până în Japonia, prevăd o creștere economică sustenabilă, care produce prosperitate. Noi n-o avem. Desigur, și creșterea noastră economică produce prosperitate, să fim sinceri, dar nu una la nivelul cerințelor acestei țări. Și mă refer numai la două cerințe. Prima: avem un decalaj mare față de țările dezvoltate, pe care trebuie să-l acoperim foarte repede. A doua (specifică României): mărimea PIB-ului nostru nu corespunde poziției țării noastre în topul european al populațiilor, după mărimea lor. Suntem a șaptea țară după populație, dintre cele 28; suntem numai a 17-a țară după totalul PIB-ului, și suntem a 27-a după PIB-ul pe locuitor (puterea de cumpărare). Adică, a 27-a la bunăstare. Penultima!
"Avem nevoie de un model bazat pe elite pregătite excepțional"
- Cum se explică acest paradox: primii, și totuși ultimii?
- Sunt câteva explicații: avem 700.000 de firme în România, din care aproape jumătate au capital negativ! Ce înseamnă asta? Înseamnă că datoriile acestor companii sunt mai mari decât întreaga lor avere. Și e grav! Mai departe: un mare număr de companii produc pierderi în loc de profit. Mai departe: avem productivitate sub potențialul țării. Și anume: avem productivitate scăzută a forței de muncă și avem productivitate scăzută a capitalului. Practic, prea puține companii din România se bazează pe un capital care să exprime tehnologii de vârf. Faptul acesta se regăsește în productivitatea necorespunzătoare a forței de muncă. Pentru că forța de muncă, neajutată de tehnologie, are o productivitate mai scăzută. În aceste condiții, trebuie să schimbăm paradigma: modelul economic pe care îl are România nu mai corespunde cerințelor actuale ale acestei țări.
- Ce model economic să luăm în calcul?
- Nu-i nevoie să-l căutăm neapărat în lumea largă, că-l avem aici, la noi. Numai că trebuie să privim cam în urmă. Spre exemplu, în anul 1913. Este un an de referință: a fost ultimul an de pace în Europa, dintr-un secol de pace. Erau o sută de ani de la Congresul de la Viena, din 1815. Anul 1913 a fost ultimul an de dinaintea izbucnirii primului război mondial. O sută de ani de pace, de prosperitate și de bună înțelegere. Ce raporta România? Din 19 țări europene, alese pentru studiu de doi economiști americani, România era pe locul 11. Știți ce țări erau în spatele țării noastre? Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Grecia, Turcia... Ce fel de Românie ocupa acest loc de frunte? O fâșie de pământ sub curbura Carpaților, fără Basarabia, fără Bucovina, fără Transilvania, fără Banat, fără o parte din Dobrogea. PIB-ul României reprezenta 0,80% din PIB-ul mondial - o performanță. Era un model bazat pe elite. Elite excepțional pregătite în Occident, venite în țară să ajute la ridicarea ei, fiind îndemnate să facă educație maselor. Deviza era clară, lansată în 1859 de Cuza: avem totul de construit! Să înființăm creditul, adică băncile. Să facem drumuri. Să clădim instituții. Să facem legi. Să facem căi ferate. Să facem fabrici. După Cuza a venit Carol I. El a lansat pentru prima dată cuvântul restructurare. De ce restructurare? Capitalismul începuse în anul 1500. Noi abia ieșeam din feudalism. A început, așadar, restructurarea. Am construit căile ferate în același timp cu Marea Britanie și SUA. Toate palatele mari, care fac astăzi mândria României, atunci au fost ridicate: CEC-ul, Banca Națională, Muzeul de Istorie, Primăria Capitalei, Ministerul Agriculturii, Palatul Culturii din Iași etc. Se adaugă Podul de la Cernavodă, al lui Saligny, cea mai mare construcție a Europei pe vremea aceea. Pe scurt, ideea dominantă în România acelor vremuri era ideea muncii bine făcute. Aceasta era ambiția națională: de la lustragiul din Gara de Nord, care dorea să-ți lustruiască ghetele, de să te privești în ele ca în oglindă, până la cei care au construit palatele amintite. Ăsta-i modelul. Bineînțeles, cu tehnologie de vârf și cu oameni care să aibă ambiția muncii bine făcute.
- Între îndemnurile dvs. de ultimă oră, am regăsit unul surprinzător: să nu criticăm guvernul! Am înțeles bine?
- Nu am spus că nu trebuie criticat guvernul! Oricărui guvern o critică cinstită și corectă îi face bine. Am spus că nu putem să aruncăm vina doar pe guvern, în timp ce noi stăm cu mâinile în buzunare și ne dăm cu părerea, fără să facem nimic. Societatea întreagă este răspunzătoare, înaintea guvernului. Clasa politică, elitele care nu se unesc, universitățile care stau în cușca lor! Toate sunt răspunzătoare. Din păcate, România este o țară în care oamenii se cam plictisesc când aud vorbindu-se despre muncă. Și mai ales tinerii noștri se cam plictisesc. Țara, ca s-o ridici, trebuie să găsești soluții, să unești capitalul cu munca. Iar capitalul vine de la cuvântul cap, inteligență. Istoricul britanic A. J. Toynbee a spus că numai popoarele care pun creierul la bătaie pot să răzbească în lumea asta. Și zice acest lucru bazându-se pe studiile lui asupra tuturor civilizațiilor care s-au perindat de când e lumea pe acest pământ. Și zice că niciuna n-a răzbit dacă n-a îndeplinit două condiții: să facă din creier un motor al creșterii și să facă din vremurile grele un stimulent pentru aceeași creștere.
"În vitrina UE stau 45 de miliarde de euro! Privesc către noi și spun: suntem ale voastre, aduceți proiecte credibile și luați-ne!"
- În mediile de presă se apreciază că politica PSD de creștere a salariilor îi îndepărtează pe investitorii străini. Ce salariu ar conveni, în mod ideal, corporațiilor?
- Să ne uităm pe unde se duc investitorii pe lumea asta. În primul rând, în America și Germania. Aceste țări se bazează enorm pe investiții străine. Iar România are nevoie ca de aer de aceste investiții! Din păcate, nici nu atragem fonduri europene câte am putea să atragem. Stau în vitrină 45 de miliarde de euro! Stau în vitrină, privesc către noi și spun: suntem ale voastre, aduceți proiecte credibile și luați-ne! Din păcate, avem multă instabilitate în țară. Instabilitate legislativă, legile se schimbă, apar taxe peste noapte, și mai este și această fantomă: tentația populistă de a zice ceva "de dulce" investitorilor străini. Încă o dată: trebuie să avansăm, că nu putem să rămânem așa, în coada Europei! Locul nostru este MAI ÎN FAȚĂ!
- Cu toată antipatia oficială față de corporații, mai avem încă investitori străini. Ce îi atrage aici?
- România este o țară occidentală! Are gândire occidentală! Are mentalitate occidentală! Mai e ceva: mulți investitori străini au venit în perioada de boom, de dinainte de criză, aduși de admiterea în NATO și în UE. Vârful acestor investiții a fost în 2008. După aceea, o să vedem că investițiile străine sunt în bună parte profit reinvestit ca investiție nouă. Apoi, sunt sumele românilor care lucrează în străinătate, mai mari cândva, mai mici astăzi. De ce nu cresc? Pentru că românii și-au chemat familiile acolo unde plătesc taxele. Se fac enclave: își cheamă prietenii, le scriu și le telefonează zilnic și-i presează să se ducă; fac cartiere, cu localuri cu patroni români. Acolo își fac sărbătorile, petrecerile, au instalat grătarele în poienile din Spania și din Italia. Față de toate acestea, important e să sunăm alarma, guvernul trebuie să schimbe situația, să mărească lefurile, că nu putem să depopulăm țara! Avem nevoie de bani pentru aceste salarii. Iar banii se fac prin muncă. Un cântec din Transilvania, de demult, are câteva versuri foarte frumoase: "Banii se fac la pădure/ Din topor și din secure...".