În anii premergători Marelui Război din 1914-18, "butoiul cu pulbere" al Europei, cum era denumită zona balcanică, stătea să explodeze. Împins în partea asiatică a teritoriului său, Imperiul Otoman se afla în implozie, iar statele recent independente - Grecia, Serbia, Bulgaria - se pregăteau să-i împartă "moștenirea" europeană. O coaliție balcanică a ieșit victorioasă în urma unui prim conflict în 1912, dar "împărțirea prăzii" i-a dezbinat pe foștii parteneri, fiecare reclamând o felie cât mai mare din tortul astfel dobândit. Balcanii erau (și sunt încă) o arie în care amestecul etnic e mare, bulgarii, sârbii, grecii, albanezii coabitând de secole cu turcii, aromânii ș.a. De aceea împărțirea teritoriului pe criterii etnice era un proces dificil. Comunități întregi s-au trezit în granițe străine etniei lor, fiind adesea silite să opteze pentru părăsirea vetrei unde își aveau proprietățile și de care erau legate printr-un trecut secular. Cei rămași au fost obligați să se supună altor legi decât cele asumate tradițional. Al doilea Război Balcanic, din 1913, a opus Bulgaria (care cerea întreaga provincie a Macedoniei) Serbiei și Greciei, cărora li s-au alăturat și otomanii înfrânți cu un an înainte. Considerând că o Bulgarie Mare răstoarnă echilibrul balcanic, inclusiv prin pretențiile acesteia asupra Dobrogei, România a intervenit în război. Trupele ei au ajuns până la Sofia, silind astfel Bulgaria să capituleze. Pacea de la București a adus României Cadrilaterul, un teritoriu ce urma să fie colonizat inclusiv cu aromâni din Balcani, amenințați cu asimilarea forțată în noile state naționale. Primul Război Mondial, izbucnit un an mai târziu tot din zonă, a destabilizat iar situația: Bulgaria (și Turcia) s-a alăturat Germaniei și Austro-Ungariei într-o aventură resentimentară de recuperare a teritoriilor pierdute. Se știe ce nenorociri a provocat și cum s-a terminat acest prim război mondial. Am rezumat contextul istoric, pentru a releva importanța cărții pe care vi-o recomand azi. Însemnările lui Nicolae S. Șucu descriu toate evenimentele dintre 1908 și 1918 din perspectiva omului simplu, obligat să le trăiască. Autorul manuscrisului de acum un veac, păstrat la Biblioteca Academiei și publicat acum pentru prima oară de Daniel Cain într-o ediție profesionist îngrijită, e un cioban muscelean care, pornit în căutarea unei vieți mai bune, străbate ținuturile de frontieră cu turma de oi, ajungând din Bărăgan în Dobrogea și de acolo în Bulgaria, unde "prinde cheag" și își face o familie. Războaiele balcanice și apoi Prima Conflagrație îl găsesc înrolat (ca și pe alți conaționali) în armata bulgară și obligat să participe la acțiunile acesteia, inclusiv împotriva României. În însemnările lui, scrise în românește, Nicolae Șucu descrie și atrocitățile, suferințele la care e martor, schimbările de atitudine ale camarazilor și superiorilor în funcție de situațiile traversate, revărsările de ură dar și gesturi de umanitate și speranța în mai bine. Supraviețuind tuturor încercărilor, ciobanul aventurier e conștient că experiențele lui vor interesa și pe alții ("...cel ce va ceti va înțelege cât e de amar printre streini și că sângele apă nu se face"). Nu numai că interesează ca document, dar peripețiile lui sunt pasionante, romanești aș zice, asemănătoare acelora din romanul de ficțiune "Ora 25" de Virgil Gheorghiu.