Este o zi de marți, 26 noiembrie, din anul 1901. Medicul psihiatru Alois Alzheimer, în vârstă de 37 de ani, își vizitează o pacientă internată în spital. Cu acribie și cu un scris clar de mână, Alzheimer notează protocolul întâlnirii cu pacienta confuză, în vârstă de 51 de ani: "Stă în pat cu o expresie de neajutorare pe față. «Cum vă numiți?». «Auguste». Numele de familie? «Auguste». Cum îl cheamă pe soțul dvs.? «Auguste, cred». Soțul dvs? «Aha, soțul meu» (în mod evident nu înțelege întrebarea). Sunteți căsătorită? «La Auguste»".
Nicio altă convorbire cu un pacient n-a atins o asemenea importanță în istoria medicinii. Cu ea a început, de fapt, cercetarea unei afecțiuni pe care Organizația Mondială a Sănătății o listează, astăzi, sub codul F00-F03, în spatele căruia se ascunde "monstrul" secolului XX: DEMENȚA.
Cifrele sunt cutremurătoare. În lume trăiesc, în prezent, peste 35 de milioane de bolnavi de demență (!), la care se adaugă, anual, 300.000 de noi cazuri. Frecvența îmbolnăvirilor crește abrupt, odată cu vârsta. În rândul persoanelor de 60 de ani, este vorba de una dintr-o sută, iar în cazul celor de 90 de ani și peste, de una din trei. Până în 2050, cercetătorii prognozează dublarea cazurilor de demență. "Demența va deveni boala populară atotdominantă", spun neurologii. Firmele farmaceutice investesc miliarde pentru cercetarea bolii, care, până în prezent, nu poate fi vindecată, de aceea, începând cu ultimii ani, privirile specialiștilor s-au îndreptat asupra celor apropiați de bolnavi, al căror rol în gestionarea bolii e decisiv. 80% din pacienți sunt îngrijiți acasă, apropiații lor - soți, soții, copii sau nepoți - atingând sau depășind adeseori limitele suportabilității. Experții îi avertizează pe aceștia că, uneori, își supraapreciază forțele. "Sunt importante două lucruri", spun ei. "Nu poți rezolva totul singur uneori, internarea într-un azil este o soluție mult mai bună. Membrii familiei nu pot reacționa întotdeauna în mod profesionist, la urma urmei, ei nu sunt medici".
Dar oricât ar fi de dureros când persoanele apropiate își pierd încet-încet memoria, nu se mai orientează în propria locuință sau nu-și mai recunosc propriii copii, viața alături de bolnavii de Alzheimer poate oferi și momente frumoase. Într-o societate marcată de agitație, de internet și de comunicare în stil telegrafic, raporturile cu bolnavii obligă la apropiere și la o afecțiune reală. Relațiile nu se mai bazează pe raționamente cerebrale, ci pe sentimente și pe trăiri emoționale.
Cum începe demența?
Medicii enumeră drept cauze ale demenței, numeroase afecțiuni de tipuri și manifestări diferite. 80% dintre cazurile de demență sunt provocate de boli ale creierului, în care - din motive încă parțial necunoscute - neuronii și legăturile lor se deteriorează treptat (neurodegenerare). Alte cauze pot fi: afecțiunile vasculare sau metabolice, Parkinsonul sau depresiile grave.
Boala evoluează cu atât mai repede, cu cât mai devreme se instalează pe parcursul vieții. Simptomele încep cu dereglări de memorie sau de atenție (demența ușoară) și continuă cu pierderea capacităților intelectuale și sociale (demența gravă). Dar nu toți cei ce au dereglări de memorie suferă de demență: faptul că se concentrează mai greu asupra unor probleme și că rețin mai greu anumite lucruri indică mai degrabă o lipsă de memorie datorată vârstei (o ușoară dereglare cognitivă) care, spre deosebire de demență, nu mai progresează, începând de la un anumit punct încolo. Iar capacitatea de a vorbi și vocabularul nu sunt afectate, de regulă.
Care sunt cauzele?
Demența este declanșată, probabil, de o combinație a mai multor cauze. Cel mai mare factor de risc îl reprezintă vârsta. Dar și genele joacă un rol important. Până în prezent, se cunosc 10 gene care sporesc riscul îmbolnăvirilor de Alzheimer. Cea mai cunoscută este gena apolipoproteina E. Dar există și factori de risc care pot dezvolta o demență ulterioară, ca de pildă hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea și fumatul.
Se poate preveni boala?
Cea mai bună protecție este așa-numita rezervă cognitivă. Altfel spus: cu cât e mai antrenat creierul din punct de vedere cognitiv și motoriu, pe parcursul vieții, cu atât mai lentă este apariția bolii. Remediile sunt, printre altele, sporturile minții (șah, cuvinte încrucișate), dansul, antrenamentul pentru condiție fizică și o viață socială activă, de la partida săptămânală de remy sau cărți, și până la activitățile onorifice, discuțiile pasionante la un pahar cu prietenii sau îngrijirea nepoților. Importantă este și alimentația sănătoasă, după modelul bucătăriei mediteraneene. Un număr mare de persoane urmează, deja, cu succes, aceste măsuri: un studiu suedez publicat în iulie, anul acesta, arată că nonagenarii din ziua de azi ating această vârstă cu un randament mintal superior celui al generațiilor anterioare.
De ce este importantă diagnosticarea timpurie?
Pentru o terapie corespunzătoare e important de știut despre ce tip de demență este vorba, deoarece pentru stadiul incipient, medicii dispun de medicamente și de măsuri preventive ce pot influența pozitiv evoluția bolii și pot menține vreme mai îndelungată capacitatea de funcționare a creierului. Iar dacă cei în cauză și apropiații lor au informații corecte legate de boală, de simptomele acesteia, de terapia ce trebuie aplicată, îngrijirea bolnavilor e mai ușoară. În plus, este necesară excluderea altor boli asemănătoare, precum depresiile ori interacțiunea medicamentoasă.
Ce medicamente există?
În momentul de față, din păcate, medicii nu pot decât să amâne apariția simptomelor. De exemplu, așa-numiții colinesterazoinhibitori stopează evoluția bolii doar un an. O altă substanță (memantina) ameliorează transmiterea informațiilor între celulele nervoase.
În plus, există tratamente efective împotriva unor fenomene secundare, precum teama, indispozițiile depresive sau dereglările de somn, bazate pe medicamente sau diverse terapii.
Când va fi vindecabilă boala Alzheimer?
Alzheimer este considerată a fi boala cea mai intensiv studiată din ultimele decenii. Dar deși progresele făcute de cercetători sunt importante, speranțele puse în noile terapii nu au fost împlinite până în prezent. "În momentul în care va fi înțeles mecanismul îmbolnăvirii, afecțiunea va putea fi, probabil, tratată într-un stadiu incipient", cred experții. În prezent, "la modă" sunt trei medicamente: Cognex, Aricept și Exelon, care atenuează, dar nu eradichează boala. În orice caz, cel ce va produce un remediu care să poată vindeca boala Alzheimer va scrie, din nou, istorie. Pentru cercetători, bolnavi și apropiații lor, principiul ar putea fi formularea făcută, cândva, de inventatorul Thomas Alva Edison: "Cea mai mare slăbiciune a noastră este renunțarea. Calea sigură pentru reușită rămâne, în continuare, să mai încercăm o dată".
Cum poate fi redus riscul demenței
* Regula de bază: Ceea ce e bun pentru inimă e bun și pentru minte.
* Mișcarea: stimulează irigarea sanguină a creierului, îl alimentează cu oxigen, ameliorând astfel puterea de concentrare și memoria. Un trai activ îi ajută și pe cei deja atinși de boală să-și mențină calitatea vieții.
* Studiile arată că o alimentație echilibrată, de tip mediteranean cu multe fructe și legume, pește, ulei de măsline și carne aproape deloc protejează de demență.
* Și acizii grași Omega-3 reduc, pare-se, riscul de îmbolnăvire. Se găsesc în cantități mari în pește (ton, somon, heringi), în semințele de in, în uleiul de rapiță și de soia sau concentrați în diverse capsule.
* Cu cât este mai solicitat creierul, cu-atât mai numeroase sunt legăturile neuronice care se formează. Cuvintele încrucișate antrenează doar limitat "aparatul de gândire". Mai eficiente sunt învățarea unei limbi străine, prieteniile, hobby-urile, călătoriile.
* Cercetătorii creierului au ajuns, în urma unor studii întinse pe zeci de ani, la concluzia că extractele de ginkgo biloba pot reduce evoluția dereglărilor de memorie. Firmele românești de preparate din plante (Alevia, Dacia Plant, Farmacia Faltis din Brăila) au oferte de excepție în acest sens.
Cum pot ajuta apropiații bolnavilor de demență senilă
Circa 80% dintre bolnavii de demență sunt îngrijiți acasă de membrii familiei - soți, copii, nepoți etc. Această sarcină poate duce, pe durată lungă, la atingerea sau depășirea limitelor suportabilității emoționale și fizice ale acestora. Dar pot exista și multe momente de apropiere și intimitate. Ca să se întâmple așa, familiilor le sunt necesare cunoștințe temeinice despre boală, despre felul cum trebuie tratați pacienții și despre modul cum pot fi sprijiniți cei apropiați de bolnavi. Este în interesul bolnavului ca cel care-l îngrijește să-și cruțe puterile și să-și dea seama dacă nu cumva este mai utilă internarea lui într-un azil cu personal specializat.
Comportamentul față de bolnav
Pentru membrii familiei este foarte dureros să constate schimbările de personalitate ale bolnavului de demență: agresivitatea, furia, agitația, stările depresive, expresia neajutorării și frustrării. În cazul când vă aflați în cauză, încercați să rămâneți calmi și răbdători, creați o atmosferă destinsă, îmbrățișați bolnavul, masați-l ușor cu uleiul lui preferat, și lăudați-l când face ceva bine. Puneți-i întrebări simple, cum ar fi: "Cum te simți?", "Ce vezi?", "Auzi păsările ciripind?".
În general, bolnavii de demență își amintesc multă vreme de copilăria lor. Ajutați-i să-și activeze aceste amintiri, răsfoiți împreună albume cu fotografii, ascultați muzică veche și cântați cântece pentru copii sau faceți excursii împreună cu ei.
Importantă este și stimularea capacităților bolnavilor de a avea un rost cât de mic. Întăriți-le sentimentul că sunt utili (la îmbrăcat, la îngrijirea corpului, în gospodărie, la gătit, la grădinărit). Este mai bine să-i îndemnați să se auto-ajute, decât să preluați totul asupra dvs.
Azilurile
(cămine pentru îngrijire)
Dacă îngrijirea acasă nu mai este posibilă sau dacă cel care îngrijește bolnavul se simte excedat, deposedat de propria viață, trebuie găsit un plasament specializat.
Semnalele suprasolicitării
Experții îi avertizează pe aparținătorii bolnavilor să nu se sacrifice total dintr-un sentiment exagerat al datoriei. Luați în serios semnele de alarmă ale unei eventuale suprasolicitări. Ca de pildă: vă gândiți tot timpul la ce ar mai trebui să faceți pentru binele bolnavului; vă simțiți într-o stare de agitație permanentă. Seara sunteți frânți de oboseală și cu toate astea, nu dormiți bine. Vă îngrășați sau slăbiți mult. Nu vă mai întâlniți cu prietenii, nu mai faceți sport, nu mai practicați hobby-urile care vă făceau, cândva, atâta plăcere! Reacționați permanent iritați.