Director de cabinet al fostului ministru al Agriculturii, Dacian Cioloș, profesorul Avram Fițiu a studiat la Facultatea de Științe Agronomice din Gembloux, Belgia. Este doctor în științe agricole și laureat al Premiului Academiei Agricole, pentru cartea "Bazele Agriculturii Ecologice". Ceea ce îl preocupă în mod deosebit în ultima vreme este soarta țăranilor români. Câtă vreme, între 20% și 70% din pământul agricol al țării a fost vândut străinilor, clasa țărănească s-a redus de la 4,3 milioane de familii, la mai puțin de un milion de familii. Condusă de o clasă politică lipsită de patriotism, România a ajuns, la sărbătorirea unui secol de la Marea Unire (1918-2018), ca un stat părăsit. Cu durere în suflet, cu o strigare de ajutor către puținii români care mai pot face ceva, Avram Fițiu încearcă ultima tentativă de salvare.
"Autoritățile statului generează dispariția țărănimii"
- Printre liniile de forță ale istoriei României s-a aflat legătura țăranilor cu pământul, pentru care au luptat și-au murit. Iată însă că în ultimele două decenii, pământul pare să nu mai însemne nimic pentru ei. Ce motive îl fac pe țăranul român să-și vândă pământul?
- Am constatat că cei care vând primii sunt țăranii din câmpie, cei mai rupți de tradiție, urmați de cei din zonele colinare, la care mai există un licăr de tradiție, și, la urmă, de țăranii din zona de munte, unde atașamentul față de tradiție este cel mai puternic. Pe de altă parte, se poate demonstra că primii care își vând cu ușurință glia sunt cei rupți complet de credința în Dumnezeu, iar la urmă de tot, sunt cei mai credincioși. Și valorile culturale contează. După ce și-au pierdut straiele populare și evenimentele religioase de peste an, țăranii se despart mai ușor de glia lor. Ea nu le mai spune nimic. Vând ușor și cei care au căzut victime ale propagandei de la televiziuni și din ziare, potrivit căreia pământul înseamnă sărăcie, nu merită să-l deții. Și apoi, dincolo de aceste detalii, de ce să te numești "țăran"? Să râdă lumea de tine? Acum e la modă să-ți spui "fermier" (arendaș în limba franceză, adică "slugă"). Dar cea mai revoltătoare cauză a tendinței de vânzare a pământului este lipsa unui sistem agricol structurat, care să intervină în ajutorul țăranului (legi funciare protectoare, bănci țărănești, asigurări, structuri de comasare, informare, formare). De fapt, autoritățile statului generează dispariția țărănimii. Lipsa de perspective economice și sociale îi fac pe tinerii din sate să plece. În ritmul actual, în 10 ani, tânărul român va fi complet dezrădăcinat emoțional și fizic de pământul său, moment în care va vinde ultima palmă de glie strămoșească, devenind un străin în țara lui și abandonându-și complet straiele, cultura și limba (se întâmplă astăzi, la scară mare, în Brazilia și Argentina). Zeci de milioane de țărani dispar peste ocean, în fiecare deceniu. Dar mai este o cauză a dispariției satului românesc, pusă în aplicare de autorități: distrugerea triunghiului tradițional țăran-învățător-preot, factor principal de rezistență de-a lungul timpului. Satele nu pot trăi fără "luminători" spirituali. E nevoie de cineva care să arate calea morală, așa de amenințată în ziua de azi.
"Creșterea continuă a suprafețelor cultivate duce la dezastru financiar"
- În textele și cărțile dvs. ați scris și despre "neputința" dezvoltării economice a românilor. Să luăm un caz: de ce nu știe țăranul din câmpie să vândă făină sau pâine, și continuă să vândă materie brută, adică grâu?
- Marea paradigmă pe care nu a reușit să o depășească agricultorul român din câmpie, și anume, vânzarea de cereale brute, vine din perioada interbelică. Nu mai există țară în Europa care, timp de 100 de ani, să nu evolueze structural în domeniul producției de cereale, de la producția de materie brută, la făină sau pâine. Cineva ține această lume a producției de cereale într-un cerc vicios al incapacității de reflecție, în care singura dezbatere pe care o au agricultorii este legată de prețul grâului, deși nu sunt ei cei ce controlează acest aspect, ci "băieții deștepți". Cerealicultorii europeni, de exemplu, s-au prins de schema înșelătoriei "marii producții" și au evoluat spre ferme de 10-50 ha, cu unități integratoare ce produc cel puțin făină, dacă nu pâine, pentru a obține un profit decent din munca lor. La marile investiții din fermele de cereale (300-500 ha), din bazinul parizian, agricultorii, ori trec pe procesare, ori aleg ștreangul spânzurătorii. Doi cerealieri și crescători de vaci își pun ștreangul în fiecare zi, din cauza împrumutului bancar și al prețului cerealelor! Mai ales în Franța, campion european al producției agricole, se observă, după 1990, o politică evidentă a zeci de mii de mici agricultori, care și-au deschis propriile mori și brutării, ca să producă un produs tradițional, ecologic sau de casă, pe lanțuri alimentare scurte. Au revenit la soiurile de grâu de altădată. Ce-i împiedică oare pe producătorii români să preia acest tip de agricultură (ce se regăsește la o scară chiar mai mare în Polonia și Germania), în loc să intre într-o cursă frenetică a dezastrului financiar, de creștere continuă a suprafețelor cultivate? Câtă inteligență trebuie să ai, ca cerealicultor român, ca să pricepi că a intra în capcana creșterii mărimii fermei este calea sigură către pierzanie (muncă mai multă, griji mai multe, împrumuturi mai mari, riscuri mai mari, pământuri din ce în ce mai scumpe)?
"Țăranilor români, statul le aplică o terapie de șoc"
- Ce trebuie să facă un țăran din câmpie, care deține o fermă de cereale de 10-50 ha, dacă vrea să trăiască în România, pe model european (Franța, Germania)?
- Sunt mai multe direcții: * să-și deschidă o brutărie de familie artizanală, pe vatră, cu alimentare cu lemne; * să-și reducă suprafața de producție la 15-20 de hectare; * să revină la soiurile locale de cereale, cu calități nutriționale cerute de piață; * să-și reducă dependența de bancă și subvenții; * să-și redimensioneze munca salarială, la nivel de angajați din familie; * să devină țăran/morar sau țăran/brutar, meserii de care nu se moare de foame în Europa; * să depășească paradigma grânarului Europei, devenind hambarul de făină al Europei.
- În mod normal, direcția "bună" de dezvoltare a țărănimii ar trebui sprijinită de clasa politică aflată la guvernare. Cum calificați contribuția ei din ultimii ani?
- Nu cred că există în lume o clasă politică "mai performantă", în a transforma propriul popor, din stăpân în slugă, în mai puțin de 10 ani! Să faci, în așa de puțin timp, milioane de slugi, presupune o tehnică de lucru de invidiat și un popor pulverizat sufletește, emoțional și economic. Acum 28 de ani, România avea o populație agricolă de 4,3 milioane de familii de țărani (3 membri în medie), care erau propriii lor stăpâni. După numai 10-15 ani, a mai rămas o populație agricolă, cât de cât autonomă, de 917.000 de familii. A pierde 3,4 milioane de ferme cu caracter comercial (o medie de 3 locuri de muncă pe fermă) înseamnă să pierzi cel puțin 9 milioane de locuri de muncă, de țărani antreprenori. Până în 2020, clasa politică se forțează să mai trimită în istorie încă 700 000 de familii de țărani (circa 2,1 milioane de locuri de muncă ce cotizează la bugetul de stat). Visul agricol al acestei clase politice (și al Uniunii Europene), este ca România să rămână cu maximum 200 000 de agricultori, după 2020. Un astfel de fenomen nu s-a mai întâlnit nicăieri în lume și, ca atare, nici o țară nu poate avea un răspuns serios în fața unui astfel de cutremur social. Una este să pierzi programat un milion de ferme, în 60 de ani, în cazul Franței sau Germaniei, pe o abordare graduală, care lasă timp individului și industriei să găsească soluții de tampon, și alta este să-ți supui propriul popor la terapie de șoc. Actuala clasă politică iresponsabilă, pe care poporul a votat-o cu ochii închiși, consideră că pulverizarea unei clase sociale milenare este un act de bravură și mare progres. Să faci milogi ai statului 9 milioane de români, care primesc din 4 în 4 ani, câțiva litri de ulei și o căldare de plastic, în campanii electorale, reprezintă un act de trădare națională, ce trebuie pedepsit, măcar moralicește. Să duci la disperare și deznădejde 9 milioane de români, care își pierd un loc de muncă autonom, de stăpân, în numai 10-15 ani, înseamnă atentat la siguranța națională a României!