Dacă nu știați...
Angela Gheorghiu (52 ani) are o carieră impresionantă. Din 1990, de la debututul pe scena Operei Naționale din Cluj, în rolul Mimi, din "La bohème" (de Giacomo Puccini), ea a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, adeseori în fața unor capete încoronate: regina Sofia a Spaniei, regina Elisabeta a II-a Marii Britanii, regina Beatrix a Olandei, Familia Regală a României, dar și în prezența lui Barack Obama, pe vremea în care acesta era președinte.
Favorizată de deschiderea produsă după evenimentele din 1989, soprana originară din Adjud, a avut norocul să se lanseze imediat pe orbita internațională. ?n 1990, a câștigat concursul "Belvedere International Competition" de la Moscova, iar în 1992, cânta pentru prima dată pe scena "Royal Opera House", interpretând rolul Zerlina, din Don Giovanni, de Mozart.
Anul acesta, la 25 de ani de la debutul internațional de la Londra, ca să marcheze cum se cuvine evenimentul, Angela s-a întors, în luna februarie pe scena din Covent Garden, pentru cinci reprezentații ale operei "Adriana Lecouvreur", de Francesco Cilea. A interpretat rolul principal, pe cel al Adrianei, iar fanii și criticii au fost deopotrivă încântați să o revadă și să o asculte, căci este iubită și apreciată în Anglia, chiar dacă tot de acolo a pornit și zvonul că Angela este o artistă dificilă, cu aere "de divă". Adevărat, în prodigioasa ei carieră, au existat și incidente legate de comportamentul româncei, de la concerte anulate, la celebrul refuz de a purta o perucă blondă, în 1996, pentru rolul Micaela, din Carmen de Bizet, în regia lui Franco Zeffirelli. "Pentru că am crescut într-o țară în care nu aveai voie să-ți exprimi propria opinie, azi sunt mai puternică. Mulți artiști refuză să spună ce părere au, de teamă că nu vor mai fi invitați pe acea scenă. Dar eu am curajul să spun ce cred", se apăra Angela, într-un interviu acordat revistei Times, în 2007.
Una dintre marile ei absențe, petrecută în 1996, când și-a anulat toate reprezentațiile de la Metropolitan Opera, unde cânta împreună cu soțul ei de atunci, tenorul francez Roberto Alagna, nu a fost însă un moft de vedetă, ci a fost motivată de o cumplită tragedie personală: moartea surorii ei mai mici, soprana Elena Dan, și a soțului acesteia, într-un cumplit accident. Tot atunci, în 1996, ea a adoptat-o pe nepoțica ei Ioana, care rămăsese orfană peste noapte, și a crescut-o ca pe propriul ei copil, departe de ochii curioși ai publicului, educând-o la cele mai bune școli din Marea Britanie.
Și divorțul ei de Roberto Alagna, din 2013, a dat apă la moară tabloidelor, căci cei doi păreau un cuplu de vis - nu doar pe scenă, ci și în viața privată. Fuseseră căsătoriți timp de 17 ani, timp în care au înregistrat numeroase albume și au jucat împreună pe scene importante ale lumii.
Anul acesta, în luna mai, Angela Gheorghiu a avut câteva reprezentații pe scena Staatsoper din Viena, cu "Tosca", de Giacomo Puccini, alături de unul dintre cei mai apreciați tenori ai momentului, germanul Jonas Kaufmann.
Ca să vă faceți o idee despre cât de solicitată este Angela Gheorghiu în anul acesta, trebuie să știți că a mai susținut, tot în mai, două concerte și la Opéra Royal de Wallonie din Liège, apoi, în iunie, a avut trei reprezentații cu "Tosca", în Japonia. Exact cu nouă zile înainte de a cânta la București, marea artistă va merge la Verona, unde va participa la un concert aniversar, dedicat lui Luciano Pavarotti, iar după concertul din Capitală se întoarce în Italia, la Palermo, unde are trei reprezentații cu opera "Adriana Lecouvreur". În luna octombrie, va lansa și un nou disc: "Eternamente: The Verismo Album". În noiembrie va pleca în Coreea de Sud, la Seul, unde are programate trei concerte, pentru ca la final de an, în decembrie, s-o găsim pe scena "Staatsoper Unter den Linden" din Berlin, unde cântă în "La bohème".
Angela Gheorghiu va cânta în România pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției din București, în cadrul evenimentului aniversar "Zilele Bucureștiului", organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB. Marea soprană va concerta sub bagheta maestrului Eugene Kohn și alături de Filarmonica "George Enescu" și de tenorul Teodor Ilincăi.