Rugăciunile colective
La universitatea americană din Carolina de Nord, mileniul trei a început cu un experiment șocant pentru lumea științifică: testarea puterii de vindecare prin rugăciune! O temă mistică, proprie lumii ecleziaste, devenise obiect de studiu pentru cercetătorii din domeniul medical. Un celebru cardiolog, doctorul Randolph Byrd, și-a propus să verifice acțiunea credinței în Dumnezeu asupra bolnavilor cardiaci. Ignorând suspiciunea și ironia confraților, el a intrat în legătură cu parohul unei biserici din San Francisco, pe care l-a determinat să se roage, alături de enoriașii săi, pentru un număr de 393 de bolnavi, victime ale unui atac cardiac. Aflați la distanță, oamenii nu știau pentru cine se roagă, după cum nici bolnavii nu știau că se roagă cineva pentru ei. Rezultatele studiului au fost surprinzătoare: lotul de bolnavi care beneficiase de sprijin prin rugăciune își scurtase, cu 50%, timpul de vindecare, față de restul pacienților internați în spital, iar peste 30% din ei și-au regăsit definitiv sănătatea, spre deosebire de bolnavii neintegrați în experiment. Raportul lui Byrd a fost primit cu mare scepticism de către comunitatea medicală americană, care a pus la îndoială profesionalismul anchetei, acuzând erori de interpretare a datelor. Iată însă că peste doar un an, experimentul a fost repetat la Kansas City's Mid - America Heart Institute, utilizându-se aceeași metodă, pe un număr mai mare de cardiaci: 990 de bolnavi, care supraviețuiseră unui infarct. Rezultatul a fost aproape identic: 30% din pacienți și-au regăsit rapid starea de sănătate, ca urmare a rugăciunilor. Dr. Williams Harris, unul dintre cercetătorii care au condus studiul, s-a declarat siderat, dar și fascinat de rezultatele obținute. Când presa i-a cerut să rezume rezultatul cercetărilor sale, a ridicat din umeri, declarând: "Pacienții pentru care s-au rostit rugăciuni au evoluat medical mult mai bine ca ceilalți. Insist asupra a ceea ce comportă această frază".
Cu excepția suspiciunilor formulate de către unii confrați, cele două experimente s-au bucurat de o largă audiență internațională, ele fiind repetate atât în Japonia, cât și în Franța și Italia. Noile studii au dus însă la noi întrebări, care fac obiectul unor cercetări actuale: o rugăciune rostită la căpătâiul unui bolnav are putere mai mare de vindecare decât aceea rostită la mare distanță, de un necunoscut? Rugăciunile pentru oameni pe care nu îi cunoaștem funcționează mai bine decât cele rostite pentru apropiați? Indiferent de natura răspunsului, cert este că studiile efectuate până în prezent sugerează existența unei structuri de energie universală, a unui spirit colectiv extrem de puternic, cu influență directă asupra formelor morfice, asupra bolii și sănătății.
Descântec pentru un bob de grâu
Studii paralele, efectuate tot în America, dar în domeniul biologiei, au dus la rezultate cel puțin la fel de "bizare" pentru lumea științei: cercetătorii de la Spindrift Research Group din Oregon au descoperit că o sămânță de grâu pentru care s-au rostit rugăciuni a încolțit mai repede decât altele, așezate în același vas de pământ. Dar observațiile au țintit mai departe, și anume, asupra conținutului rugăciunii, asupra tipului de mesaj menit să ducă la un succes garantat. Oare o rugăminte precisă se îndeplinea mai ușor și mai repede decât una care cerea, în general, ca "voia Domnului să se împlinească?". Și de data aceasta, rezultatul experimentului a fost surprinzător: rugăciunile mai eficiente erau acelea care cereau să fie incluse "în planul lui Dumnezeu" ("facă-se voia Ta"), și nu cele cu dorințe exprese, aflate în planul persoanei care se ruga. Dar iată una dintre concluziile făcute publice de către cercetătorii de la Spindrift Research Group, apropo de efectele rugăciunii: "Din punct de vedere științific, e șocant să crezi că o formă universală poate să fie inteligentă, iubitoare, blândă și atentă la nevoile omenești. Dar fiecare test pe bază de rugăciune ne-a dus către existența unei forțe supreme, care a ajutat bobul de grâu să-și depășească condiția".
Un medicament redutabil: memoria apei
Oricât ar părea de ciudat, teoria biologilor americani nu mai este așa de singură și de "șuie" în lumea științei mileniului trei. Cei mai îndrăzneți dintre astrofizicieni și matematicieni recunosc în afirmații publice, rostite și scrise, prezența acestei "forțe fundamentale", existentă în centrul universului. Un experiment ieșit din comun, menit să pună în lumină existența unor forțe imateriale cu rol vindecător, îi aparține unui medic homeopat: Leanna Standish, care a realizat cercetări exemplare asupra remediilor homeopatice în tratamentul SIDA. Doctor în farmacie, profesor asociat timp de doi ani al Universității Oxford și membru al departamentului de fiziologie și biofizică al Universității din Washington, ea s-a decis să studieze acupunctura și homeopatia, într-o manieră care s-o ajute să înțeleagă modul de manifestare a câmpului energetic uman. Pe măsură ce avansa în studiul întreprins asupra creierului, și-a dat seama că modul de funcționare al sistemului nervos nu putea fi explicat doar prin biologie. Atunci a explorat conceptul unui sistem alternativ (prezent și în filosofia și medicina chineză și indiană), bazat pe aure, câmpuri energetice, ce se întind pe o distanță cuprinsă între 10 și 14 centimetri în jurul corpului omenesc. Numită director de cercetare la "John Bastyr Nathuropathic College" din Seattle, dr. Leanna Standish a inițiat un studiu asupra a 30 de indivizi bolnavi de SIDA, care au fost tratați prin procedee medicale alternative, constând în remedii pe bază de plante, homeopatie, consiliere psihologică, medicină chinezească de corectare a aurei, hidroterapie și terapie cu temperaturi ridicate (febră artificială), precum și ședințe colective de meditație. Rezultatele au fost neașteptate, numărul supraviețuitorilor fiind superior celui estimat inițial. Cum se explică un asemenea fenomen? Cercetătoarea americană a fost surprinsă de rezultat, dar totodată și fericită. "Implicațiile sunt considerabile", spune ea, "am dovedit că se poate obține un efect biologic (vindecarea) și fără participarea moleculară (exact ca în cazul experiențelor realizate pe bază de rugăciune). Pentru mine e clar că forțe imateriale, în cazul acesta aura și memoria apei, pot transmite un program de vindecare complet. Concluzia? În straturile cele mai profunde ale realității materiale se află un soi de energie universală (pe care unii o numesc Dumnezeu) care răspunde atunci când este solicitată, corectând erorile din locurile unde această energie se află localizată în organismul uman."
Mr. Wright și Krebiozenul
Numeroase studii realizate de-a lungul vremii au dovedit că și alte componente spirituale - imaginația, de exemplu - vindecă boli. Între ele, negii au intrat în legendă. Cercetări clinice, practicate mai ales pe copii, au dovedit că după câteva ședințe de hipnoză, negii dispar fără urmă. După ce intrau în stare de transă, copiilor li se cerea, de exemplu, să își imagineze niște vase spațiale care atacau negii sau erau îndemnați să-i dea, literalmente, dracului. Negii dispăreau ca prin farmec.
Știința medicală nu poate explica acest fenomen și nici pe cel al vindecării prin rugăciune. Dacă ar exista explicații, lupta contra cancerului ar fi cunoscut progrese considerabile, pentru că și negii sunt niște formațiuni tumorale, benigne ce-i drept, dar care cresc prin stimularea cu un virus.
Apelul la imaginație, la psihic, la mobilizare în lupta cu boala, deși aflat în stadiul de faptă neexplicată științific, nu poate fi totuși trecut cu vederea. Iată un exemplu celebru, cu mult mai expresiv și dramatic decât negii vindecați prin hipnoză: cazul Wright. Bolnav pe moarte din cauza unui limfosarcom, Robert Wright era atins de formațiuni mari tumorale răspândite pe întreg corpul. Bietul om își aștepta sfârșitul cu resemnare, când cineva i-a adus o revistă în care era vorba despre un medicament miraculos anticancer, ce urma să apară în farmacii: Krebiozen. Bolnavul și-a implorat familia și pe medicul din spital să-i procure și lui "minunea" cu ajutorul căreia presimțea că se va vindeca. Din nefericire, medicamentul se afla încă în stadiul de experiment, fiind testat pe o duzină de bolnavi voluntari. Mr. Wright a insistat însă cu o așa disperare, încât în cele din urmă, câteva cașete au ajuns și la el. După numai trei zile, numărul tumorilor s-a înjumătățit. Foarte repede, bolnavul s-a dat jos din pat, a început să se plimbe vesel și glumeț prin saloane, încercând să le ridice moralul celorlalți muribunzi. După două luni, toate urmele de tumori de pe corpul lui dispăruseră. În mod bizar, ceilalți participanți la experiment muriseră toți. Presa s-a dezlănțuit contra medicamentului, pe care l-a prezentat acum drept o escrocherie. Mr. Wright a citit toate articolele și, la scurt timp după aceea, boala i-a revenit. Însănătoșit prin speranță și motivație, când ele au dispărut, boala necruțătoare l-a înhățat. Uneori, psihicul, o redutabilă forță nematerială, este mai puternic decât orice medicament.
Cere și vei avea
Școala actuală de medicină americană cunoaște un veritabil curent referitor la vindecările produse prin forță spirituală, adepții ei făcând declarații publice în acest sens. Iată, de pildă, ce afirmă dr. Lewis Thomas, medic și scriitor respectat, președinte la Sloan Kettering Cancer Center din New York: "Trebuie să existe cineva care determină toate acestea (vindecările miraculoase n.n.), dirijând detalii atât de meticuloase, produse dincolo de înțelegerea generală, un inginer atât de dotat, un patron, un președinte, pe scurt, mintea conducătoare a întregului eșafodaj. Dar, până în prezent, cine este responsabil cu toate acestea scapă înțelegerii noastre."
Practic, toți specialiștii care au studiat fenomenul de vindecare spirituală au ajuns la aceeași concluzie: acolo, în cer, cineva ne iubește și ne ajută. Japonezul Yujiro Ikemi, unul dintre cei mai reputați cercetători din domeniul remisiilor spontane (pe care lumea neștiințifică le numește "miracole"), propune următorul model: "Toate nivelurile de organizare ale ființei vii sunt conectate cu altele, superioare, într-o relație ierarhică, astfel încât schimbările produse la un anumit nivel implică schimbări la toate nivelele. Elementul spiritual provoacă schimbări atât de puternice la nivelul sistemului imunitar, încât îi modifică organizarea la nivel subatomic, determinând vindecarea". Medic practician, japonezul își însoțește afirmația de un caz, acela al unei bolnave care s-a vindecat spontan de scleroză în plăci. Remisiile în cazul acestei boli sunt destul de frecvente, dar femeia în cauză a cunoscut o vindecare totală în zone ale corpului greu de recuperat. Și în cazul ei, la mijloc s-a aflat rugăciunea. Într-o noapte, o voce ciudată a trezit-o, îndemnând-o să-i ceară sprijin lui Dumnezeu. "Cere și vei avea." Emoționată de întâmplare, a început să plângă și să se roage din adâncul sufletului. La un moment dat, a simțit o furnicătură în corp "ca un soi de descărcare electrică, o senzație scăpărătoare, de parcă prin brațe și prin picioare îmi curgeau șuvoaie întregi de scântei". A doua zi dimineață, copiii și soțul ei au rămas siderați când au găsit-o în bucătărie, pregătindu-le micul dejun. "O remisie spontană de pe urma unei scleroze în plăci este posibilă", spune Yujiro Ykemi, "dar o însănătoșire deplină, fără urme de boală, reprezintă ceva ce un medic nu îl poate explica. Dar m-aș bucura să știu cum s-a întâmplat, pentru a fi capabil să folosesc și eu acest procedeu."
Puterea lobului temporal drept
De la autoritatea sa confirmată de "doctor în medicină", Melvin Morse, autorul cărții "Conexiunea Divină" (s-a scris pe larg despre ea în paginile revistei), nu ezită să afirme că: "Trupul omenesc nu este o masă solidă, ci un sistem de particule mici sau puncte de energie, separate între ele prin spații și menținute în ansamblu printr-un câmp electric echilibrat. Când aceste particule nu se află la locul lor, boala se manifestă în corp. Vindecarea spirituală e o metodă de a repune aceste particule la locul lor și de a le reconferi armonia pierdută. Dovada cea mai evidentă se află în raporturile precise de vindecare spirituală spontană. În toate cazurile e clară implicarea lobului temporal drept (emisfera dreaptă a creierului), care determină mecanismul de vindecare și restaurarea modelului inițial sau a câmpului morfic, responsabil de remediile specifice corpului fizic. În calitate de medic, de doctor în medicină, nu e nevoie să apelez la credința mea pentru a studia vindecarea spirituală. Probele științifice atestă faptul că lobul temporal drept are facultatea de a vindeca, mai ales atunci când este activat prin intermediul a ceea ce majoritatea absolută a oamenilor numesc «Dumnezeu»". Pentru a-și întări afirmația, Melvin Morse citează un alt gigant al științelor medicale: chirurgul și fiziologul francez (și totodată scriitor celebru), distins cu Premiul Nobel, Alexis Carrel, care, după ce a studiat mai multe cazuri de remisie spontană, a ajuns la concluzia că "există un loc unde se derulează evenimente de maximă importanță medicală și care aruncă o lumină nouă asupra sistemului nervos".
"Cred că locul acela este lobul temporal drept", spune Morse. "Locul în care gândirea noastră interacționează cu acel câmp energetic universal, Dumnezeu. Vindecarea spirituală ne servește ca să ne atragă atenția asupra rolului constant pe care spiritul îl joacă în restabilirea sănătății."