Dacă vă opriți asupra acestei rubrici, înseamnă că nu faceți parte dintre cei 32% din populația țării care nu-și cumpără nici o carte pe an. De aceea vă recomand, pentru perioada vacanțelor, o frumusețe de roman care vă va transporta tocmai în Malaezia. Pentru mine, această primă întâlnire cu literatura malaeziană a fost o încântare, cu atât mai mult cu cât despre romancier nu știam nimic, nici măcar dacă e bărbat sau femeie. Dar, cum se întâmplă cu scriitorii buni, după primele pagini a reușit să mă lipească hipnotic de subiect și personaje, să mă "naturalizeze" apoi treptat în lumea lui insulară, să mă facă să trăiesc prin povești de viață evenimente dramatice din istoria Malaeziei în secolul XX. Șansa lui Tan Twan Eng - malaezian de origine chineză, născut în 1972 în insula Penang de pe coasta de NV, cu studii de Drept la Londra și apoi lucrând ca avocat în Kuala Lumpur - a fost că și-a scris romanul de debut din 2008, Darul ploii, în engleză. Talentul lui ieșit din comun a putut fi astfel remarcat în toată lumea anglofonă, ceea ce i-a adus nominalizarea la Man Booker Prize și traduceri imediate în multe țări, inclusiv la noi, unde a apărut în 2009, la Editura TREI. După patru ani de la debutul ce l-a consacrat, a revenit cu "Grădina cețurilor din amurg", a cărui scenă e tot insula sa natală, plină de interferențe etnice și culturale. Romanul împletește tema relației de iubire dintre maestru și discipol (frecventă la clasicii chinezi și japonezi), perceperea cu o finețe rafinată a naturii, căreia i se opun cruzimile naturii umane, tema justiției pentru învingători și învinși în războaiele între țări și cele civile, cea a sacrificiului din dragoste și onoare. Eroina principală, Teoh Yun Lin, provine, ca și autorul, dintr-o familie chineză cu educație engleză din Penang, unde, în ciuda tensiunilor interetnice, conviețuia cu olandezii și britanicii care ocupaseră de-a lungul timpului insula, dar și cu băștinașii malaezieni. (Trebuie spus că populația chineză stabilită masiv aici în sec. XVIII, căreia i s-au adăugat apoi cei aduși de englezi ca forță de muncă pe plantațiile de cauciuc, de ceai și în mine, reprezintă și azi un sfert din populația Malaeziei și ei sunt cei ce controlează economia.) Perioada cuprinsă în roman este în principal cea dintre 1940 și 2000, iar tensiunea ce întreține curiozitatea cititorului vine din structurarea necronologică a episoadelor, alternând trei etape diferite din biografia personajului central. Există un prezent în care judecătoarea pensionară Yun Lin din Kuala Lumpur, atinsă de o boală neurologică provocatoare de afazie, se întoarce la Majuba, domeniul unui prieten din tinerețe, și, sub presiunea bolii, începe să își scrie povestea dureroasă. O poveste marcată adânc de anii de ocupație japoneză 1941-45, când adolescenta împreună cu sora ei mai mare fuseseră duse într-un lagăr de muncă forțată din junglă. Atrocitățile suferite acolo, faptul că sora ei se sinucisese după ce fusese obligată să suporte violurile ofițerilor torționari, că fusese singura supraviețuitoare a acelui lagăr secret o fac, după 1945, să studieze Dreptul și să devină procuror în procesele criminalilor de război japonezi. Dar și să încerce să îndeplinească ultima dorință a surorii ei, fascinată de arta grădinilor japoneze, de a construi grădina la care visaseră în captivitate. De aceea se duce la Majuba, unde un prieten al tatălui ei, olandezul Magnus Pretorius, avea ca vecin pe fostul grădinar al împăratului Hirohito, Nakamura Aritomo, autoexilat de mult pe un munte. Acceptată ca ucenică a acestui rafinat și misterios artist, tânăra Yun Lin, în ciuda resentimentelor puternice pentru japonezi, învață treptat de la el că o grădină e o încercare de a face ordine în haos, că din elemente sălbatice ale naturii poți să construiești reprezentări ale stărilor spirituale, capabile să irizeze emoții. Romanul lui Tan Twan Eng e construit el însuși cu arta grădinilor japoneze, cu o imaginație venind dintr-o cultură veche, care știe să dea o transparență iluminată înțelesurilor, dincolo de nebunia brutală a lumii.