Adrien Bosc (n. 1986) e norocos: de la prima sa carte a luat Premiul pentru roman al Academiei Franceze și asta într-o țară în care apar sute de romane noi pe an și în care premiile literare chiar asigură vizibilitate. Fiul unui arhitect și al unei decoratoare de interior, cu doi frați și ei arhitecți și un al treilea, David, tot romancier (nominalizat în 2012 pentru premiul Goncourt), Adrien e de meserie jurnalist și editor. Ca stagiar la o editură mare, a observat că există în portofoliu texte foarte interesante prea scurte pentru o carte și prea lungi pentru o revistă. Așa că, mobilizându-i și pe alții, a înființat o revistă pentru ele, "Feuilleton", apoi o editură independentă, Editions du Sous-sol, dar și un trimestrial dedicat sportului și literaturii, "Desportes". Toate - înainte de 2014, când i-a apărut romanul de debut pe care vi-l recomand azi. Adrien Bosc e atent la arhitectura poveștii și a frazei (o trăsătură de familie), iar din practica jurnalistică a preluat un interes special pentru faptul divers, pentru personajele secundare. Are și o teorie în acest sens, cea a "anti-cercului roșu". Se obișnuiește ca, pe o fotografie de grup, în care o persoană celebră se află în mijlocul unor necunoscuți, chipul ei să fie marcat cu un cerc roșu. Romancierul nostru are însă o atracție particulară pentru acei necunoscuți și o dovedește din plin în "Constellation", un roman-reportaj ce reconstituie o catastrofă aviatică reală, petrecută cu mult înaintea nașterii sale. E vorba de prăbușirea, la 27 octombrie 1949, în insulele Azore, a unui avion al companiei Air France cu destinația New York. La bordul avionului denumit Constellation se aflau 48 de persoane, pasageri și membri ai echipajului. N-au existat supraviețuitori. În grupul de victime se numără și două celebrități - boxerul Marcel Cerdan, iubitul legendarei Edith Piaf, ce se ducea în America să-și recucerească titlul de campion mondial la categoria mijlocie, și violonista virtuoză Ginette Neveu, fostă elevă a lui George Enescu, însoțită de fratele ei ce o acompania la pian, invitați pentru o serie de concerte. Deși figurile lor ar fi meritat "cerculețul roșu", pe Adrien Bosc îl interesează deopotrivă toți cei îmbarcați pentru ultimul lor drum. Pentru a-și transforma demersul jurnalistic în roman, el nu a investigat doar în arhive sau la fața locului, nu a stat doar de vorbă cu puținii martori care mai sunt sau cu urmași ai victimelor ci, acolo unde informațiile i-au lipsit, a umplut interstițiile cu imaginație, astfel încât ne face să retrăim viețile acestor oameni și să ne uimim încă o dată de rolul hazardului în destinul omenesc. El nu și-a propus "ficțiunea unui eu omniscient ce îmbracă veșmintele victimelor, așa cum te strecori în costumele unui mic teatru de epocă", ci doar compunerea unor elemente concrete, extrase din realitate, care, puse cap la cap, formează un tot muzical. Spunând povestea acestor vieți prizoniere ale destinului în carlinga lui Constellation, Bosc își pune și întrebări cu rezonanță generală, căutând răspunsuri dincolo de "melasa sentimentelor" personale. Peste toate planează însă misterioasa fatalitate: unii pasageri înscriși pe listă fuseseră debarcați pentru a face loc "eroului național" Cerdan, antrenorului și impresarului său; Cerdan însuși luase în ultimul moment avionul și nu vaporul, la insistențele iubitei sale Edith, ce-l aștepta nerăbdătoare la New York; niște păstori basci săraci găsiseră un contract la o fermă americană etc. Ceea ce părea la început o anchetă despre o veche tragedie se îmbibă pe parcurs de viață și sensuri. Senzaționalismul de care fac abuz jurnaliștii e evitat prin întrețeserea trecutului biografic al personajelor, a zilei din 1949 ce le-a pus capăt vieților și a prezentului romancierului, influențat de idei expuse de alți artiști. Deși subiectul "catastrofă" e exploatat până la sațietate de filme de serie B și de literatura comercială, ceea ce reușește în "Constellation" romancierul debutant e remarcabil.