Cura internă
Se face în principal cu remedii detoxifiante și stimulente imunitare, precum și cu plante cu efect antiviral. Iată câteva din plantele de leac care au aceste proprietăți:
* Sunătoarea (Hypericum perforatum) - are puternice efecte protectoare hepatice, ficatul fiind un organ de a cărui sănătate depinde capacitatea organismului de a se lupta cu această boală. În plus, sunătoarea administrată sistematic are efecte echilibrante psihice excepționale, împiedicând apariția stărilor de tensiune emoțională care favorizează declanșarea erupțiilor herpetice. Se administrează câte o linguriță de pulbere de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.
* Tinctura de fructe de soc (Sambucus nigra) - se administrează câte o linguriță de 3-4 ori pe zi, diluată în jumătate de pahar de apă. Are efecte diuretice, depurative, stimulează tranzitul intestinal și eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, are efecte antivirale foarte puternice, studii recente făcute în Israel arătând că antocianii (substanțe cu rol de pigment) din fructele de soc inhibă dezvoltarea virusului herpetic.
* Scoarța de mesteacăn (Betula pendula) - se face un decoct combinat din două lingurițe de scoarță, care se pun la macerat în jumătate de pahar de apă, de seara până dimineața, când se filtrează. Extractul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă se fierbe vreme de douăzeci de minute la foc mic, într-un pahar (200 ml) de apă, după care se lasă să se răcească și se filtrează. Extractul complet obținut se consumă pe parcursul unei zile. Tratamentul durează 7 zile și are efecte foarte puternice stimulente, imunitare și antivirale, atacând în special virusul herpetic.
Remedii pentru uz extern
* Strigoaia (Veratrum album) - este o plantă extrem de toxică pentru uz intern, dar care, aplicată extern, pe leziunile produse de erupția herpetică, are efecte vindecătoare rapide. Se folosește rădăcina uscată, care se macină și apoi se amestecă cu apă până se formează o pastă. Această pastă se învelește în tifon și se aplică pe zona afectată. Aplicația se reia de câte ori este nevoie.
* Tinctura de propolis - este un remediu foarte la îndemână și extrem de eficient în combaterea herpesului, reducând timpul de vindecare de două până la șase ori. Atunci când apar primele semne ale erupției se aplică tinctura pe locul afectat, de cât mai multe ori pe parcursul zilei (se pot face și 20 de aplicații pe zi). Cel mai simplu și eficient se face aplicația înmuind degetul în sticla cu tinctură și ungând apoi zona afectată. Dacă tratamentul se face la timp și suficient de intens, este foarte posibil ca infecția să nici nu mai apară, decât într-o formă foarte ușoară.
* Rostopasca (Chelidonium majus) - sucul portocaliu obținut prin ruperea tulpinilor proaspete se aplică direct pe porțiunea de tegument afectată de erupția herpetică. Efectele sunt rapide, virusul herpetic fiind distrus de principiile active (în special alcaloizii) conținute de rostopască.
Climatoterapia
Cercetări recente au arătat că aerul ionizat negativ din preajma căderilor de apă și a pădurilor de rășinoase de pe versanții înalți acționează direct asupra epiteliilor, determinând vindecarea rapidă a leziunilor herpetice și a infecțiilor în general.
Pentru persoanele la care herpesul apare pe fondul stresului și al oboselii, un efect foarte bun îl are șederea în regiunile cu climat sedativ (cum ar fi cel din stațiunile Buziaș, Olănești, Covasna). Echilibrarea emoțională care apare în mod spontan în acest mediu este un mijloc excelent de prevenire a apariției infecțiilor cu acest virus.
Reguli generale de alimentație
În cazul apariției infecției herpetice, adoptarea unei alimentații bogate în fructe și legume proaspete și cu cât mai puține alimente grele (carne, prăjeli, conserve, grăsimi) reduce la jumătate perioada de timp necesară vindecării. În schimb, la marii consumatori de carne și de alimente greu de digerat și care solicită ficatul, precum și la persoanele care consumă frecvent alcool sau tutun, recidivele la herpes sunt foarte frecvent întâlnite, iar vindecarea se face cu dificultate. Iată în continuare câteva sfaturi pentru a ști să luptăm eficient cu această boală:
* Eliminați definitiv toți dușmanii care favorizează recidiva herpesului, în special carnea (mai ales cea grasă), alcoolul, alimentele bogate în grăsimi saturate (în special prăjeli), alimentele conservate, alimentele cu aditivi sintetici care slăbesc funcția imunitară.
* Adoptați o dietă predominant vegetariană, cu cât mai multe fructe și legume proaspete.
* Evitați să mâncați atunci când sunteți într-o stare de stres puternic, precum și atunci când sunteți foarte obosiți sau nervoși.
* Atunci când a apărut sau când simțiți iminența apariției erupției herpetice, precum și în momentele în care traversați o perioadă foarte solicitantă sau mai stresantă, adoptați o dietă crudivoră, din care eliminați pe cât posibil alimentele bogate în proteine.
* Pentru a scurta timpul de vindecare, consumați cât mai mult alimentele indicate contra herpesului, pe care le vom enumera în continuare.
Alimente-medicament:
* Pătrunjelul și mărarul verde - când sunt consumate în mari cantități, aceste două zarzavaturi stimulează puternic capacitatea naturală de apărare a organismului și grăbesc vindecarea infecțiilor herpetice.
* Lămâile și grepfruitul - se consumă sub formă de suc proaspăt preparat astfel: se dă prin răzătoare coaja (partea colorată) a două lămâi și a unui grepfruit și se combină apoi cu sucul obținut prin stoarcerea fructelor; se adaugă trei linguri de miere și două pahare de apă; se amestecă bine și se lasă să macereze vreme de două ore. Sucul foarte aromat și ușor amărui care rezultă se consumă nefiltrat, pe parcursul unei zile. Are o puternică acțiune revigorantă și este un excelent tonic hepatic.
* Varza și salata verde - au un ușor gust amărui, fiind un excelent stimulent și drenor al ficatului. Se consumă sub formă de salată proaspătă, asezonată cu oțet de mere și ulei de măsline, în cantități cât mai mari, mai ales atunci când a apărut erupția sau simțim că este foarte posibil să apară.
* Condimentele reci - sunt chimenul, feniculul, coriandrul, anasonul, menta, care vor fi folosite predominant în alimentație, înlocuind ardeiul iute, piperul, excesul de sare, care sunt factori favorizanți pentru apariția acestei afecțiuni.
* Usturoiul - este un excelent antiinfecțios și, în plus, mărește imunitatea organismului. Se consumă 1-2 căței pe zi, pentru a preveni apariția infecțiilor herpetice.
* Oțetul de mere și miere - are o enigmatică proprietate de a grăbi vindecarea în cazul herpesului, datorată, se pare, acțiunii sale favorabile asupra ficatului. Se consumă zilnic în salate sau, pur și simplu, diluat cu apă, câte 2 lingurițe la un pahar cu apă.
Alte remedii
* Cu un bețișor cu vată îmbibat în tinctură de muguri de plop concentrată, se freacă zona afectată de 3-4 ori pe zi. În două zile, herpesul dispare.
* Se ia un cub de gheață și se freacă ușor în jurul leziunii (nu direct pe herpes), timp de 10-15 minute.
* Se freacă cât mai des zona afectată cu o bucățică de vată îmbibată cu alcool medicinal sau, pur și simplu, direct cu degetul umezit cu spirt. În maximum 12 ore, dacă se acționează încă de la primele semne, herpesul stagnează.
* Se unge herpesul, de 4-5 ori pe zi, cu seva de la o frunză de aloe vera.
* Se unge locul cu albuș de ou bătut puțin spumă, de 6-7 ori pe zi (albușul se ține la frigider).
* De la primele simptome ale apariției unui herpes, se umezește locul cu un tampon îmbibat în ceai de mușețel, după care se tamponează cu scrum de țigară, lăsându-l să se usuce aproape o oră. Rezultatele sunt aproape imediate.
* Câteva boabe de fasole se coc într-o tigaie (fără ulei), apoi se macină în râșnița de cafea. Se obține un praf fin, care se aplică pe herpes până când acesta se va usca.