Inima noastră este un mecanism uluitor: într-o zi și o noapte, ea bate fără încetare, de aproape 100.000 de ori, trimițând sângele să circule prin vase și organe. Iar nouă ni se pare absolut firesc. Abia în momentul când ea iese din ritm, se poticnește ori se oprește, sau când avem senzația că pompează prea slab și că începem să respirăm cu greutate, ne dăm seama că acest mușchi din centrul corpului nostru nu mai lucrează așa cum trebuie. În mod obișnuit, cauzele sunt căutate în exterior: alimentație cu grăsimi, băut, fumat, epuizare, moștenire genetică. Dar inima mai are o suferință prea puțin cercetată: sufletul. Inima este strâns legată de sentimente. Nu degeaba se spune că "ne-am luat o piatră de pe inimă" sau că "ne-a stat inima în loc". Iar expresia "inimă zdrobită" nu reprezintă, așa cum s-ar crede, o simplă metaforă. "Sindromul inimii zdrobite" este realmente o boală, descrisă și acceptată ca atare în anii '90. Simptomele ei clinice sunt identice cu cele ale unui infarct. Suferințele sufletești afectează circulația sângelui și provoacă decese cu cauză necunoscută. Inima, acest organ extrem de sensibil, funcționează ca un sistem de avertizare ce ne atrage atenția că în viața noastră există ceva care nu e în ordine. Avem multe lucruri de făcut, dacă dorim ca inimii noastre să-i meargă mai bine.
Un trai mai sănătos
Avem nevoie de aer curat
Oricui i se pare logic că poluarea aerului afectează căile respiratorii și plămânii. Însă mulți nu conștientizează că și inimii îi dăunează aerul încărcat cu pulberi fine și gaze de eșapament. Particulele gaziforme declanșează inflamații de-a lungul căilor respiratorii, dar și în anumite zone ale sistemului circulator. Un mare număr de studii ne arată că poluarea aerului accelerează procesul de îngustare a vaselor, începând cu cele coronariene, dar și cu vasele din regiunea craniană și cervicală. Are de suferit microcirculația de la nivelul creierului, al picioarelor, al diverselor organe. Nanoparticulele din aer măresc riscul de afecțiuni cardiovasculare. Un experiment realizat cu concursul a 15 participanți nefumători a pus în evidență faptul că, după numai o oră de expunere la emisii de gaze provenite de la motoarele Diesel, se manifestă deja tulburări funcționale la vasele de sânge.
Fără țigări ne e mai bine
Fumatul nu este numai cancerigen. Nicotina, o adevărată otravă pentru organism, face inima să bată mai repede, îi mărește necesarul de oxigen și produce vasoconstricție. Cine renunță la fumat va trăi mai sănătos, în toate privințele. Medicii au constatat că, după cinci ani de la ultima țigară, riscul de infarct și de accident vascular cerebral este redus la jumătate.
Mișcarea ne ține pompa în funcțiune
Subsolicitarea motorie duce la supragreutate și, totodată, favorizează ateroscleroza, diabetul, hipertensiunea, slăbirea memoriei și stările depresive. Toate acestea aduc prejudicii inimii. Specialiștii ne recomandă să facem mișcare de mai multe ori pe săptămână, minimum câte 20 de minute, fără pauză. Sportul de rezistență, ca joggingul, înotul, mersul pe bicicletă, constituie o modalitate optimă de prevenire a afecțiunilor inimii. Utile sunt însă și activitățile moderate, ca plimbările în pas alert. Cifra ideală: 10.000 de pași pe zi.
Să menținem echilibrul
Stresul personal și profesional poate provoca hipertensiune și aritmie cardiacă. Cine se simte mereu sub presiune și are probleme cu somnul ar trebui să se întrebe: "Cum îmi gestionez eu solicitările vieții de fiecare zi?". O cale de redobândire a echilibrului este meditația. Cercetătorii de la Universitatea Calgary au descoperit că meditația nu induce doar calmul, ci și regenerează până la nivel celular.
Liniștea ne dă forță
Un studiu inițiat de specialiștii germani a urmărit modul cum zgomotul influențează sistemele imun și circulator, la locuitorii marilor orașe. Iată unul din rezultatele investigațiilor: persoanele care avuseseră în timpul nopții un nivel de zgomot de 55 de decibeli sau mai mult, la fereastra dormitorului, au primit tratament pentru hipertensiune de aproape două ori mai frecvent decât cele la care nivelul de zgomot nu atinsese 50 de decibeli. Așadar, asigurați-vă liniștea în dormitor, eventual înlocuind ferestrele cu unele care să vă ofere protecție fonică.
Inima stă cu noi la masă
Cum arată meniul dvs.? Abia în anii '50, cercetătorii au ajuns la concluzia că s-ar putea să existe o legătură între alimentație și afecțiunile cardiovasculare. De atunci și până astăzi, nenumărate studii ne-au furnizat dovezi în acest sens. Inimii îi plac grăsimile nesaturate din uleiul de măsline sau de in și acizii grași Omega-3 din peștele de mare. Ea apreciază înainte de toate legumele, salatele, fructele, leguminoasele și produsele din făină integrală.
Diabeticii se confruntă cu un risc mărit de infarct, deoarece boala lor favorizează depuneri pe pereții vaselor de sânge. De asemenea, ei prezintă adesea valori crescute ale tensiunii și colesterolului, ca și un excedent de greutate corporală. Dacă vă aflați în această situație, adresați-vă unui nutriționist, care vă poate elabora o dietă personalizată, cu cât mai puțină carne. Ba chiar deloc!
Ajutor de la farmacie
Un studiu clinic de dată recentă confirmă că arginina îmbunătățește considerabil starea vaselor de sânge. Acest aminoacid devine și mai eficient atunci când este asociat cu vitaminele din complexul B. * Extractele de păducel dilată vasele coronariene și ameliorează funcționarea miocardului. * Magneziul contribuie la normalizarea tensiunii arteriale și, implicit, la sănătatea inimii. Ni-l putem administra sub forma suplimentelor nutriționale, dar și consumând unele alimente care îl conțin în cantități mari: nuci, banane și fulgi de ovăz.
Abstinența digitală
O primă măsură care ar trebui luată este aceea de a vă asigura că nu veți fi contactați la orice oră din zi și din noapte. Căci cine trăiește într-o stare de alarmă permanentă - chiar și fără a conștientiza acest lucru - nu va reuși niciodată să se deconecteze, pentru a se ocupa liniștit de treburile sale zilnice. Și obiceiul de a trece mereu în revistă e-mail-urile vă distrage atenția de la ceea ce aveți de făcut. Mai curând sau mai târziu, aceste întreruperi repetate vă vor vicia atmosfera de lucru, dând naștere unor frustrări și creând condiții propice pentru sindromul burnout și îmbolnăvirea inimii. Stabiliți niște intervale anume, în care urmează să vă citiți poșta electronică.
Un somn mai bun
Lipsa cronică de somn reduce capacitatea de a compensa enervarea și stresul, sporind riscul de afecțiuni cardiovasculare. Aceasta nu înseamnă că aveți motive serioase să vă neliniștiți din pricina câtorva nopți când ați dormit mai prost, dacă în rest somnul dvs. este unul sănătos și odihnitor. Necesarul de somn diferă de la o persoană la alta. Pe al dvs. îl puteți verifica foarte ușor, răspunzând la trei întrebări. 1. Vă trebuie un deșteptător, ca să vă treziți la timp dimineața? 2. Aveți nevoie de cafea sau de alte stimulente, pentru a face față activităților de rutină de peste zi? 3. În zilele libere, dormiți mai mult decât în cele lucrătoare? În cazul când răspunsul a fost de fiecare dată afirmativ, înseamnă că dormiți fie prea puțin, fie la ore ce nu corespund ritmului dvs. natural.
Corectați-vă ritmul zilnic
Dacă aveți tendința să vă culcați și să vă sculați prea târziu, încercați o resetare a ritmului zilnic. În acest scop, lăsați cât mai mult lumina soarelui să vă însoțească în cursul dimineții, iar seara, renunțați la sursele puternice de lumină și închideți cât mai devreme televizorul și monitoarele cu leduri (da, inclusiv smartphone-ul dvs.).
Muzica preferată a inimii
Sunetele acționează direct asupra creierului. Melodiile pot încetini sau accelera pulsul, deci au potențialul de a scădea tensiunea arterială și nivelul de hormoni ai stresului. Îndeosebi muzica clasică este favorabilă inimii, căci ea risipește angoasele și stările depresive.
Forță și rezistență
Cardiologii recomandă antrenamentele de rezistență, combinate cu unele specifice de forță, pentru a reduce tensiunea și a crește randamentul inimii. Cine se antrenează de trei ori pe săptămână, câte 45 de minute, poate obține rezultate mai bune decât cu medicamentele hipotensoare. Oamenii cu afecțiuni cardiace sunt cei dintâi care au de profitat de pe urma acestor exerciții. Bineînțeles, li se va întocmi un program adaptat la capacitățile lor fizice.
Relații sănătoase
Cea mai eficientă protecție pentru inimă și suflet sunt relațiile pline de afecțiune cu alți oameni, fie ei parteneri, rude sau prieteni. S-a constatat că persoanele care întrețin numeroase contacte sociale și, în același timp, neglijează toate măsurile profilactice, trăiesc în medie mai mult decât cele singuratice, care au o sănătate bună, fac sport și nu fumează. Comunicarea cu cei din jur ne inspiră sentimentul benefic că nu suntem singuri cu grijile noastre și ne ajută să dobândim o perspectivă inedită asupra propriei vieți. Nu numai calitatea relațiilor este importantă, ci și numărul lor. Așadar, folosiți-vă de orice ocazie pentru a stabili noi contacte.
Cu timpul, însă, unele relații, chiar și cele maritale, devin o povară. Găsiți în dvs. curajul să aduceți problemele în discuție, înainte ca ele să vi se pară de nesoluționat. Dacă este necesar, cereți ajutor din afară, de exemplu, apelați la o terapie de cuplu.
Răgazuri revigorante
Cine este capabil să se detașeze suficient, pentru a-și cuprinde viața într-o privire de ansamblu, are șansa de a vedea lucruri pe care rutina zilnică i le ascunde. Există greutăți ce revin mereu? Și ce schimbări ar trebui să faceți pentru a micșora aceste poveri? Luați-vă din când în când răgazuri în care să reflectați la dorințele și țelurile dvs. Și faceți loc în viața dvs. unor activități care vă absorb total, de pildă - o îndeletnicire artistică, un hobby sau un angajament umanitar. Cineva care dispune de un asemenea refugiu compensator va suporta mai ușor suprasolicitările din viața de fiecare zi.
Când mergem la doctor?
Apă, substanțe nutritive și oxigen - toate acestea sunt transportate dintr-un loc în altul în corpul nostru prin intermediul sistemului circulator. Inima muncește din greu, pentru a le ține într-o mișcare continuă. Este firesc să mai dea și greș uneori. Cum ne dăm seama că ea a obosit, într-adevăr? În ce moment devin palpitațiile nocturne o aritmie care necesită tratament? Măsurarea regulată a tensiunii ne arată în permanență care este situația. Pentru ca sângele să ajungă în capilare și la toate organele, el trebuie să plece de la inimă, pompat cu o anumită presiune. Însă nu avem de-a face cu o structură rigidă, ci cu una dinamică, adaptabilă, care reacționează la iubire, enervare, bucurie, pace, durere. Efortul fizic obligă inima să se străduiască mai mult. Mușchii sunt mai abundent irigați cu sânge și aprovizionați cu oxigen - tensiunea crește. Dimpotrivă, ea scade atunci când stăm pe o bancă, odihnindu-ne privirea pe vegetația din jur. Totodată, are oscilații în cursul zilei, ca și în funcție de starea vremii. O putem asemui cu un seismograf, care ne arată cât de sănătoși suntem.