Deși unii îl consideră un gen minor, subliteratură, citesc și eu cu plăcere romane polițiste. Popularitatea acestui tip de ficțiune (una din cinci cărți vândute azi e un polar) arată că lumea are nevoie de povești terapeutice care scot la iveală angoasele secrete, într-un joc de stereotipuri logice și psihologice în jurul uneia sau mai multor crime. Rigorile genului cer să-ți țină trează curiozitatea, să-ți creeze așteptări și contrarietăți, să disemineze indicii astfel încât să te împiedice până spre sfârșit să ghicești vinovatul. Ceea ce presupune, pe lângă inteligență, și talent. De la părinții fondatori - Edgar Allan Poe, la începutul anilor 1840, Conan Doyle, Maurice Leblanc, Agatha Christie - la Sumenon, Dashiell Hammet, Raymond Chandler și până la James Elbroy, Andrea Camilleri sau Edoardo Mendoza, ca să-i numesc pe primii care-mi vin în minte, toți sunt scriitori nedemodabili, mereu reeditați. Iar personajele lor - Sherlock Holmes, Arséne Lupin, Hercule Poirot, Maigret, Philip Marlowe ș.c.l. - primesc mereu sânge proaspăt în continuări romanești, ecranizări și seriale TV de enorm succes. Admir deopotrivă și capacitatea de reînnoire a genului, felul cum integrează și metabolizează lumea de azi, cu progresul ei tehnologic, descoperirile științifice, realitățile ei sociale și politice (aici excelează "polarul nordic" tradus tot la Editura Trei). De fapt, teoreticienii separă trei subgenuri ale intrigii criminale: romanul polițist propriu-zis, ce cuprinde ancheta de după crimă, un rebus ingenios pentru dezlegarea enigmei asasinului; thrillerul - cu istorii paralele care fuzionează în dejucarea unui complot sângeros și romanul negru, cu un fond de critică socială, în care personajul rău are scuze fiindcă societatea l-a înrăit. Cartea pe care vi-o recomand azi - primul polar nemțesc pe care l-am citit - face parte din ultima categorie, iar autorul e un renumit scenarist al televiziunii germane. Sascha Arango a avut probabil în vedere un cititor universal (și nu s-a înșelat, romanul acesta fiind deja tradus în 28 de țări) fiindcă nu și-a localizat geografic acțiunea iar numele personajelor, când nu sunt englezești, ar putea fi de oriunde. Personajul principal se numește Henry Heyden și e (sau lumea crede că e) scriitor de thrillere vândute în milioane de exemplare. De fapt, cea care i le scrie e soția lui, Martha, singura ființă pe care o iubește, ceea ce nu-l împiedică să o înșele cu editoarea lui, Betti, care rămâne însărcinată. Cum ajunge să le ucidă pe amândouă nu vă spun. Original este că noi, cititorii, știm cine e criminalul, enigma ce se dezvăluie treptat fiind biografia lui Henry, deprinderea lui de a minți și înșela pentru supraviețuire în jungla socială. Deși un polițist și un fost coleg de orfelinat îl suspectează, criminalul ale cărui tribulații și secrete întunecate le urmărim scapă nepedepsit. Cu un anume tip de umor, cam nemțesc, ce include și o privire (auto)ironică asupra literaturii comerciale, "Adevărul și alte minciuni" poate fi o lectură de vacanță.