"Din ce în ce mai bogați și din ce în ce mai proști"
- De la o vreme încoace, corupția este concurată în România de incompetență. Repetenții îi concurează pe hoți. Imaginea clasei politice românești este atât de urâtă și de abjectă, încât cele de pe urmă speranțe de mai bine dispar. Cum am ajuns aici?
- Într-adevăr, de mai mulți ani, calitatea oamenilor politici scade continuu. Incompetența pune stăpânire pe România și prevăd că va deveni un flagel încă și mai dur pentru corpul politic, decât este, acum, corupția. Iar ceea ce e cu adevărat cutremurător este că nu mai știm ce-i aceea competență. Atâta timp am fost lipsiți de oameni competenți la guvernare, încât, pur și simplu, nu mai știm cum arată un competent! De aceea, nu o dată, am putut vedea partide întregi, la Congresele lor cu mii de delegați, votând în urale, pe câte un idiot, pe motiv că e competent. Evident, nu era. Dar întreg partidul îl lua drept competent. Gândiți-vă că în anii 1990 - 2000, se luptau pentru putere, în partidele lor, Ion Iliescu și Adrian Năstase în PDSR/PSD, Corneliu Coposu și Ion Rațiu, în PNȚCD, Valeriu Stoica și Dinu Patriciu în PNL! Acum, avem Liviu Dragnea și Victor Ponta într-o parte sau, în partea cealaltă, Bușoi și Orban. Când compari, râzi. Căderea de nivel este tragică, nu dramatică! Primii, cu toate păcatele și limitele lor, erau adevărați giganți politici, pe lângă acești pigmei cu gură mare, de azi. Aș menționa, rapid, și faptul că fenomenul nu e doar românesc. Europa toată propune astăzi lideri care abia de ar fi putut să ajungă secretari ai liderilor politici de la finele anilor 1980, de pildă. Mă întrebați de ce am ajuns aici. Mă tot gândesc și eu. Cred că sunt mai multe explicații concordante. Prima ar fi aceea că democrația își arată latura ei rea: oricine crede că are dreptul să se suie la tribună și să preia conducerea. Acum un timp, exista o anumită reținere a analfabeților și a inculților de a se da în stambă pe scena publică. Pe vremuri, baronii locali și îmbogățiții tranziției căutau oameni ceva mai spălați și mai educați, în stare să spună două vorbe cu sens, într-o limbă corectă, îi "cumpărau" și îi puneau prin Parlament ca să se ajute de ei, la nevoie. Repede, însă, au ajuns la concluzia că nu are rost să se mai ostenească să găsească pe alții drept intermediari între ei și putere. Pot fi chiar ei aleși. Așa se face că, pe măsură ce totalul averilor parlamentarilor români a crescut amețitor, de la o legislatură la alta, calitatea lor politică și intelectuală s-a prăbușit. Din ce în ce mai bogați, și din ce în ce mai proști. A doua explicație ar fi că vine la conducere exact acea generație care și-a făcut studiile în a doua parte a anilor 1990. Va fi o generație dezastruoasă, pentru că, în acei ani de marasm, adolescenții și tinerii nu au învățat carte deloc și au crescut într-o Românie gri, incertă, un "sat fără câini", care le dădea mesaje rele. E o generație care a crescut în mijlocul unei degringolade morale totale și este produsul falimentului sistemului școlar de la noi. Mi-e milă de ei! O analiză din interiorul sistemului politic arată că acest uluitor regres este cauzat, aproape exclusiv, de partidele politice. Eu știu că există tendința de a da vina pe alegători, că ei îi aleg exact pe cei mai nepotriviți. Dar nu e chiar așa. Oamenii aleg dintre ce le pun partidele pe masă, și toate partidele relevante au dezvoltat un management catastrofal al resurselor umane. Au fost promovați oamenii fără școală, fără idei, fără curaj. Mediocritatea a cuprins ca o buruiană întreg spectrul politic. Cei care ar fi putut face ceva, care aveau ceva în cap și în inimă, au fost marginalizați, până la excludere.
"Intelectualii nu trebuie să țină loc de opoziție"
- Un dezastru pe care nu încearcă nimeni să îl oprească. În România lipsește opoziția, ba chiar și glasul intelectualilor, cu mici excepții, a amuțit. Ce se întâmplă cu "luminătorii poporului"? N-ar fi momentul să iasă în față, după modele confirmate de istorie?
- Eu sunt de părere că intelectualii nu trebuie să țină loc de opoziție politică. Dacă opoziția e slabă, să moară! Se va naște altă opoziție. Nu dispare România, dacă mâine PNL și USR și PMP nu mai există! Intelectualii nu trebuie nici să țină loc de opoziție, nici să ajute opoziția. Nu e bine să se întâmple asta. Cred că datoria intelectualilor de a intra în politică există numai când ceva de genul unei revoluții a ras complet un întreg sistem și, pur și simplu, nu există nimic de pus în loc, pe moment. Intelectualii pot ține loc de clasă politică pentru scurte perioade de timp. Când, însă, societatea a produs deja suprastructura politică și oamenii politici au început să se manifeste, intelectualii nu prea mai au ce căuta pe-acolo. Pot, însă, ajuta. Se pot implica, cu prestigiul și cunoștințele lor, de partea în care cred. Partidele politice și oamenii politici ar putea ține cont de părerile lor. Nu o fac, însă. Pe cât este de precar, pe atât de impenetrabil este corpul politic românesc. Nu în sensul oamenilor, ci în sensul ideilor. Intelectualii nu vor fi niciodată bine primiți într-un partid românesc. Niciodată! Toate încercările intelectualilor români de a livra politic au fost respinse deopotrivă de partide și de electorat, așa că e cinic să le mai ceri intelectualilor să-și lase preocupările, ca să se apuce de politică. De fapt, nu-i vrea nimeni, să nu ne mințim și, mai ales, să nu-i mai mințim pe intelectuali. Le băgăm în cap că e mare nevoie de ei și, când vin să facă politică, îi luăm la șuturi și îi întrebăm de ce se bagă...
"Mie mi se pare că vocea societății civile de la noi este puternică"
- În anii '90, Alianța Civică sau GDS-ul conduceau dezbateri, coagulau grupuri de intelectuali și reușeau, măcar în parte, să i se opună lui Ion Iliescu și PSD-ului. În ultimii ani, însă, vocea societății civile este mult mai slabă decât atunci. De ce?
- Dimpotrivă, mie mi se pare că vocea societății civile de la noi este puternică. Demonstrațiile din februarie, ca și cele de după tragedia de la "Colectiv", ce sunt? Aceste demonstrații au dat jos un guvern (cele de după "Colectiv") și au întors deciziile altui guvern, într-o chestiune esențială (cele din februarie). Dar nu e numai atât. ONG-urile lucrează intens și agasează clasa politică cu analizele lor. Grupurile de pe facebook sunt active și, cât de cât, influente (după gustul meu, unele sunt prea influente, dar asta e altă poveste), aud peste tot, prin București, despre fel de fel de grupuri care se organizează în scop politic. Mie nu mi se pare că societatea civilă de azi e mai puțin activă decât cea de după Revoluție. Diferența este, și aici, de anvergură a liderilor. În anii 1990, liderii societății civile erau personalități intelectuale de mare anvergură. Acum, nu mai e așa. Câte un oengist fără mari isprăvi anterioare, dar tare-n clanță, câte un hipster supărat, cu bune abilități pe internet, câte un cântăreț care nu vrea să îmbătrânească pare că au preluat conducerea taberei civice. Sigur că se vede diferența, dar asta nu înseamnă că tabăra nu mai există și nu-și mai face treaba.
"Marea necunoscută în politica românească e poporul"
- Dumneavoastră înșivă sunteți unul dintre intelectualii care s-au implicat activ în politică. Apoi ați făcut un pas înapoi. A fost o pierdere sau un câștig?
- Întrebarea dumneavoastră vine într-un moment în care timpul trecut de când m-am lăsat de politică este mai lung decât timpul pe care l-am petrecut în politică. Așadar, episodul politic din viața mea a fost destul de scurt. Acum, cu această distanță survenită, pot face un bilanț definitiv. E cert că, în iconomia vieții mele, pasul din politică nu a fost nici înapoi, nici în lateral, ci înainte. Am pierdut sau am câștigat că am făcut politică într-un partid anume? Știți, desigur, că de câte ori câștigi ceva, pierzi ceva. Câștig total, fără o mică pierdere, nu există. Am pierdut, poate, timpul. Am pierdut, poate, anumite obișnuințe care îmi făceau foarte bine. Apoi, am pierdut, poate, acele oportunități pe care le-aș fi avut, dacă în 2008 n-aș fi mers în Parlament, ci aș fi continuat să fac ce făceam atunci: să citesc și să scriu. Așa că nu știu ce am pierdut, chiar dacă e sigur că am pierdut ceva. Însă știu sigur ce am câștigat. Cel mai mare câștig este că am întâlnit în politică foarte mulți oameni - am văzut în direct, de aproape, în toată vastitatea ei, "comedia umană". Trăiam ca în Shakespeare sau ca în Balzac, fiecare zi. Spectacolul caracterelor, al temperamentelor și minților omenești este fabulos! M-am bucurat de el, zi de zi. Apoi, din politică, m-am ales cu prieteni. Vreo trei sau patru, dar asta e enorm, dat fiind că există și oameni care nu adună trei-patru prieteni toată viața. Cred că un alt mare câștig personal pe care îl am după ce am făcut politică este că nu mai pot fi mințit. Bla-bla-ul de la televizor și de la conferințele de presă, declarațiile pe care le exersează toți politicienii nu mă mai prind. De asta, mă și uit foarte rar la televizor. Sunt atât de previzibili, după ce i-ai privit de-aproape! Singurele lucruri pe care nu le pot ști sunt cele în care e amestecat electoratul. Nu pot niciodată anticipa rezultatul unor alegeri, sau ce-o să se întâmple când iese lumea în stradă. Pentru mine, poporul e marea necunoscută în politica românească, și tocmai misterul mofturilor sale, natura lui mereu schimbătoare, face politica interesantă pentru mine. Politicienii de azi și partidele lor sunt atât de previzibili în mediocritatea lor, încât nu mă mai interesează.
Foto: AGERPRES