Republica secretă

Claudiu Tarziu
România nu este, așa cum se vehiculează de mai multă vreme, numele a două țări dis­tinc­te: una a celor conduși și alta a clasei con­ducătoare.

Nu e nici un stat cu două viteze - una a celor paralizați de frica schimbărilor și alta a oamenilor cu inițiativă, așa cum se mai crede. Ro­mânia este o monedă cu două fețe, una văzută și cea­laltă ne­văzută. Furată, cu meto­dă, de trei decenii încoace, de către partea nevăzută - Repu­bli­ca secretă.
Republica secretă este organizată mili­tă­rește și are ca unic scop drenarea resurselor pu­bli­ce. Și pentru a avea ce jefui, se îngrijește per­manent de alimentarea conturilor statului. Nu din producție, căci asta e o întreprindere grea și riscantă, ci din "taxa de protecție" pe ca­re este silit să o plătească fiecare cetățean cinstit, fie el angajat sau angajator. "Taxă" care poartă multe nume oficiale și însumează toate dările legale.
Corpul ofițerilor superiori ai Republicii secrete este invizibil. Nu pentru că aceia care îl compun nu ar avea o poziție publică (deși nu e obligatoriu să aibă), ci pentru că nu le știm adevărata putere. Și pentru că, de obicei, cei care operează în teren sunt simpli soldați, ușor de sacrificat, la o adică.
Uneori, câte un purtător de grade înalte cade victimă luptelor interne pentru putere sau este pedepsit pentru lăcomie - una dintre re­gu­lile de aur ale Republicii fiind să nu jupoi car­nea până la os, să lași ceva și organismului so­cial, să se poată reface. Noi, muritorii de rând, habar n-avem însă de răfuielile de la vâr­ful Republicii, cum nici de existența aces­teia. Ve­dem numai ce ni se permite: ascen­si­uni și pră­bușiri spectaculoase, arestări fără con­dam­nări, condamnări discutabile, dezer­tări neaș­teptate, deconspirări la comandă, dez­văluiri uluitoare, proiecte orbitoare, ceață de vorbe...
Mai sus n-am descris Mafia, căci este mai mult decât atât. Republica secretă s-a născut din încrucișarea Securității statului comunist cu dorința de putere a tagmei infractorilor mă­runți, dedați la capitalism sălbatic, de după decembrie 1989. Posibilitățile uneia, combi­na­te cu meto­de­le celeilalte, ne-au adus unde suntem.
Din fericire, slăbiciunea Republicii secrete rezidă chiar în puterea ei. Fiind sigură că are totul sub control și că oricum poporul e prost, a devenit neglijentă. Și în selecția cadrelor, și în aplicarea propriilor reguli de gestionare a ja­fului. Așa se explică accesul în funcții pu­blice de importanță vitală a unor gângavi men­tal de teapa lui Liviu Pop, senator și mi­nis­tru al... Edu­cației, a unor băieți fără mese­rie, dar cu tre­cut de studenți la Academia SRI, pre­cum Mi­hai Tudose, azi premier, sau Clau­diu Man­da, vicepreședinte al Senatului și pro­babil vii­tor șef al Comisiei parlamentare de con­trol al SRI, a unor iresponsabili ca Victor Ponta și Crin Antonescu, a unor nesățioși ca Darius Vâl­­­cov sau Sorin Oprescu și a unor aspiranți la dictatură, ca Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Lista e mult mai lungă, dar ideea este ilustrată deja. Republica secretă se poate pră­buși odată cu oamenii care o slujesc. Nu fără efort din partea structurilor sta­tului care încă nu sunt captive ale Repu­blicii secrete, câte or mai fi rămas. Că rezis­tența există, o do­ve­deș­te inclusiv ultima investigație jurnalistică, Rise Project în care Liviu Dragnea este acuzat că a pus mâna pe o societate de stat, pe care apoi a îngrășat-o cu sute de milioane de euro din bani publici, ca să-i satisfacă lui pofta pen­tru o viață de nabab. Sursa este un document al serviciului secret al Ministerului de Interne, vechi de șase ani. Acum aflăm că DNA are și ea un dosar pe subiectul ăsta, de un an și jumătate.