1. Arnica D6
În caz de leziuni
Remediul: Arnica se numără printre cele mai eficiente remedii homeopatice de prim ajutor: în cazul leziunilor obișnuite ale pielii și ale țesutului subcutanat (lovituri, întinderi, contuzii). Puterea ei de a acționa este de durată, mult după vindecarea rănii.
Simptome orientative: Hematoamelor (vânătăi) și inflamațiilor tipice li se adaugă o senzație puternică de oboseală. După rănire, persoanele în cauză sunt de multe ori agitate și refuză orice fel de intervenție. Și, deși reacționează sensibil la atingeri, ele bagatelizează problemele și durerile.
Ajută și în cazul leziunilor de pe gingii și al presiunii supărătoare a protezelor. Administrată înaintea unei operații, arnica reduce riscul sângerărilor și grăbește vindecarea rănii.
2. Bryonia D6
Ajută gâtul
Remediul: Afecțiunile însoțite de o uscare și o inflamare puternică a mucoasei se ameliorează prin tratamentul cu Bryonia D6. Este bine să luați preparatul chiar de la apariția durerilor de gât. El vindecă și tusea iritantă, care răspândește dureri în tot coșul pieptului.
Simptome orientative: Apar dureri și înțepături în gât și înghițitul devine din ce în ce mai greu. Persoanele în cauză au gura uscată și le e o sete teribilă de lichide reci. De multe ori, își apasă sternul cu mâinile când tușesc, ca să nu doară așa de tare. În general, simptomele se ameliorează cu căldură și odihnă. Nu neglijați aceste semnale!
Ajută și în afecțiunile digestive, mai ales în cazul constipației, dar și împotriva durerilor produse de un eventual lumbago.
3. Eupatorium perfoliatum D6
Contra gripei
Remediul: Este folosit în homeopatie, în principal în stări gripale sau asemănătoare gripei. Eupatorium perfoliatum combate durerile puternice de oase și de mușchi. Iar cei afectați își pot ține în general sub control febra și frisoanele cu acest preparat.
Simptome orientative: Bolnavii se simt epuizați, se zvârcolesc de colo-colo în pat și, în plus, îi dor membrele, până în măduva oaselor. Un alt semn de reținut: dureri de cap și dureri ale globilor oculari. Și s-ar putea observa pofta de ceva rece (apă sau înghețată).
Ajută și în cazul durerilor de după fracturi. Iar pacienții reumatici pot profita și ei de un tratament cu Eupatorium perfoliatum.
4. Belladonna D6
Vindecă inflamațiile
Remediul: Acest preparat este extrem de eficient, mai ales în cazul afecțiunilor acute în stadiu incipient. Homeopații recomandă belladonna mai ales în cazul infecțiilor bruște, al inflamațiilor și febrei mari.
Simptome orientative: Remediul acționează deosebit de bine atunci când simțiți că vă crește febra și transpirați puternic. Un alt simptom: înroșirea feței. Există și pacienți care reacționează sensibil la zgomote, zguduituri sau lumină. Durerile vin și dispar brusc.
Ajută și în cazul durerilor abdominale instalate în valuri și al colicilor puternice. Belladonna poate fi folosită, de asemenea, în insolațiile ușoare, pentru calmarea durerilor.
5. Calendula D6
Ajută la vindecarea rănilor
Remediul: Experții recomandă cu prioritate calendula (gălbenelele), când e vorba de răni proaspăt provocate de înțepături, tăieturi și zdrelituri. Calendula împiedică, respectiv reduce în mod evident formarea de țesut cicatriceal. Dar și în cazul rănilor purulente, care se vindecă greu, remediul se dovedește a fi foarte eficient. Același lucru este valabil și pentru arsurile ușoare. Tratamentul intern poate fi completat cu alifii homeopatice de gălbenele, care se găsesc în farmacii.
Simptome orientative: Dacă leziunile pielii nu au marginile netede, ci franjurate, veți ști exact că remediul cerut este calendula. Un alt semn neîndoielnic: rana se inflamează și devine purulentă, cicatricele se rup, se înroșesc și se inflamează. De regulă, rănile sunt foarte dureroase.
Ajută și în caz de hipoacuzie (auz slăbit), de pildă, după un traumatism cranian sau de timpan.
6. Nux vomica D6
Stopează greața
Remediul: Mâncare din abundență, alcool în cantități prea mari, "supraîncărcătură" sufletească - cauzele care provoacă starea de greață sunt numeroase. Stomacul se crispează, de parcă ați fi înghițit un bolovan. În acest caz, remediul pentru care optați trebuie să fie Nux vomica (Turta-lupului).
Simptome orientative: Caracteristicile sunt senzația de sațietate, eructație acidă și senzație de vomă. Tot tipică este și o reacție hipersensibilă la îmbrăcămintea strâmtă. În majoritatea cazurilor este vorba de persoane care se hrănesc mai degrabă nesănătos, care au de suportat prea mult stres și o încărcătură emoțională prea mare.
Ajută și în cazul guturaiului datorat aerului condiționat din încăperi sau vremii reci și uscate de afară. De efectul calmant al remediului pot profita, de asemenea, persoanele cu temperament ușor irascibil. În general, cei ce reacționează nervos în mod repetat la situațiile de stres ar trebui să încerce măcar o dată Nux vomica.
7. Chamomilla D6
Afecțiuni stomacale
Remediul: Chamomilla vindecă în mod palpabil afecțiunile stomacale și balonările. Ameliorează, de asemenea, colicii și diareea, și la copiii mici. Mușețelul calmează în plus durerile abdominale convulsive, din timpul menstruației.
Simptome orientative: Persoanele în cauză reacționează sensibil la atingeri și se plâng de dureri puternice de stomac, care cedează, însă, la căldură. Urmăriți atent: vi se înroșește un obraz, în timp ce celălalt rămâne palid? Vă e sete tare de apă rece? Evoluția bolii pare a fi destul de violentă și greu de suportat.
Ajută și în cazul durerilor nervoase (nevralgii). Remediul le este recomandat și celor cu reacții de iritare. Sau dacă ați băut o cantitate mare de cafea și somnul nu vrea să vină, proprietățile calmante ale mușețelului vă pot fi de folos.
8. Gelsemium D6
Calmează durerile de cap
Remediul: Se numără printre cele mai importante preparate împotriva durerilor de cap. Mai ales a celor acute (senzația de cască strâmtă pe creier), care cedează repede după tratamentul cu Gelsemium (iasomie sălbatică). La fel ca și durerile din partea posterioară a capului (occiput), care se diminuează ușor-ușor.
Simptome orientative: Durerile de cap se întind de la occiput până la ochi, însoțite adeseori de o stare generală de moleșeală: persoanele respective se simt lipsite de energie, par aproape apatice și nu simt, practic, nevoia de a bea apă. Uneori le tremură mușchii, iar în cazurile grave, pot apărea simptome de paralizie.
Ajută și la ținerea sub control a tractului digestiv, a emoțiilor așteptării, a nervozității. Cu acest remediu homeopatic se pot trata, de asemenea, stările de amețeală, provocate de o tensiune arterială prea scăzută (hipotensiune).
9. Pulsatilla D6
Suferințe ale femeilor
Remediul: Este vorba de un preparat eficient pentru tratarea problemelor menstruale. Există un număr mare de femei care acuză o alternanță permanentă între "durerile" sufletești și durerile fizice, în timpul ciclului. Pulsatilla le promite o însănătoșire grabnică.
Simptome orientative: Durerile de cap și durerile menstruale apar foarte frecvent. Dar și dispoziția oscilantă, cu tendința de a izbucni repede în plâns. Tipic: ba se simte nevoia apropierii de ceilalți, ba tendința de a-i respinge. De cele mai multe ori se adaugă și senzația continuă de frig, deși încăperile încălzite produc neplăcere.
Ajută și la cistitele provocate de frig sau de umezeală. Pulsatilla este de folos și în cazul unei vezici iritabile. Și tot cu ea se tratează și sinuzita sau otita medie.
10. Rhux toxicodendron D12
Alungă durerile reumatice
Remediul: Dereglările care privesc aparatul locomotor sunt tratate, în mod clasic, cu acest preparat. Rhux toxicodendron ajută, de pildă, în cazul durerilor de spate, al sciaticii și al durerilor reumatice din oase, articulații și mușchi. Și inflamațiile tendoanelor sau rigiditatea cefei se află printre afecțiunile tratate cu acest preparat.
Simptome orientative: În cazurile în care urmează a se interveni cu Rhux toxicodendron, se remarcă - în general - o stare pronunțată de neastâmpăr. Persoanele în cauză simt o nevoie puternică de mișcare. Activitatea fizică ameliorează problemele, în vreme ce sedentarismul le înrăutățește.
Ajută și la nevralgii cu dureri cumplite. Există, însă, numeroase persoane care au avut rezultate pozitive în cazul unor afecțiuni ale pielii, precum zona zoster, herpes sau varicelă. Amețeala produsă de un supraefort fizic poate fi tratată - și ea - cu Rhus toxicodendron.