Cercetările arheologice efectuate în bazinul Mării Mediterane au scos la iveală, printre altele, faptul că populațiile trăitoare în această parte a lumii au inclus în hrana lor, încă din paleolitic, semințele de pin - despre care se știe că sunt deosebit de bogate în proteine și fibre. În condițiile climei uscate și reci, care a urmat ultimei mari perioade glaciare, pinul s-a răspândit pe întinderi imense. Prezent pe trei continente - America, Europa și Asia - el deține în zilele noastre circa 3,7% din suprafața împădurită a globului.
Copacul apare cu numele de "pinus" în scrierile autorilor latini, începând din secolul întâi înainte de Hristos. În antichitate, el a servit unor scopuri diverse. Din rășina lui se prepara unsoarea vâscoasă, indispensabilă pentru etanșarea corăbiilor și a bărcilor. Era foarte prețuită și de egipteni, care aveau nevoie de ea pentru ritualul lor de mumificare. Aceeași rășină, amestecată cu așchii de pin, era întrebuințată la confecționarea făcliilor cu care se luminau străzile, piețele și clădirile publice. Istoricul Vasile Pârvan a descoperit în 1914, la Histria, o inscripție săpată în piatră, datând din anul 100 d. Hr., în care se menționa exploatarea pădurilor de pin (ce trebuie să fi existat la acea dată în Dobrogea de Nord), în baza unui decret emis de Liberius, "trimis imperial cu puteri pretoriene". Locuitorii vechii Dacii au utilizat lemnul de pin la felurite construcții și fortificații. Și în prezent beneficiază de el construcțiile navale, industria mobilei, cea a plăcilor aglomerate și fibrolemnoase, precum și cea a celulozei. În unele regiuni din Europa centrală a existat cândva obiceiul de a umple pernele și saltelele cu așa-numita "vată vegetală", obținută din acele de pin, ținute mai multe zile la macerat, preferabil la soare. În urma procesului de fermentație, pielița frunzelor plesnea, lăsând să apară fibrele fine din interior, care erau apoi extrase și uscate.
Trebuie spus totuși că Pinus este o denumire generică. Arborele există în peste 80 de specii. Să amintim aici măcar câteva: pinul siberian, pinul coreean, pinul alb chinezesc, pinul mexican, pinul de Colorado, pinul de Himalaya (adus de la altitudini de 1.600-4.000 de metri din zona lui de origine și cultivat la noi în scopuri ornamentale), pinul galben (provenit din America de Nord, actualmente se experimentează cultivarea în România pentru lemnul lui de calitate superioară), pinul moale (originar din America de Nord, introdus la noi în secolul XIX).
Dintre speciile care ocupă deja un loc stabil în flora țării noastre, se cuvine să menționăm în primul rând pinul silvestru (Pinus sylvestris), întâlnit cel mai frecvent la curbura Carpaților, între râurile Buzău și Trotuș, apoi în Bucovina, în Maramureș, în Călimani, Ceahlău, Ciucaș, Făgăraș și Retezat. E iubitor de lumină, dar puțin pretențios în ceea ce privește condițiile climatice și de sol. Se înalță până la 25-30 de metri, uneori și mai mult, are scoarța roșiatică și frunzele aciforme, grupate câte două până la cinci într-un mănunchi. Pinul de Banat (Pinus nigra, subspecia banatica) este bine reprezentat în Carpații de Sud, unde crește pe versanți abrupți, calcaroși, expuși la temperaturi ridicate și uscăciune. Oferă un lemn de foarte bună calitate. Zâmbrul (Pinus cembra) este un arbore indigen. Atinge cam 26 metri în înălțime și 2 metri în diametru. Extrem de longeviv, trăiește mai mult de 1.000 de ani, fiind ocrotit ca monument la naturii. La limita superioară a pădurilor de molid și pe platourile alpine se simte în largul lui jneapănul (Pinus mugo), un arbust cu tulpina culcată pe pământ și lăstari verticali, cu mănunchiuri de frunze în vârf.
Utilizări terapeutice
Frunzele și mugurii de pin au o acțiune antiseptică, analgezică și de activare a microcirculației. Administrate sub formă de infuzie, decoct, sirop sau tinctură, ele servesc la tratarea tusei, bronșitei cronice, inflamației căilor respiratorii, bolilor aparatului urinar (cistite, pielite, uretrite), nevralgiilor și afecțiunilor reumatice. Băile cu adaos de decoct preparat din frunze proaspete ajută la combaterea nevrozelor, a nevrozei cardiace, au efect reconfortant, dar și cicatrizant în diverse probleme cutanate. Cu uleiul esențial de pin se pot face inhalații, iar alicațiile externe se recomandă ca tratament pentru psoriazis.
Rețete cu pin
Balsam pentru alinarea durerilor
Ingrediente: 2 linguri de ace de pin tăiate în bucăți mai mari, 1 lingură de flori de lavandă, 100 g de ghee (unt clarificat), câte 10 picături din uleiurile eterice de pin pitic, lavandă, măghiran și rozmarin.
Mod de preparare:
1. Topiți cu grijă untul clarificat în bain-marie, adăugați acele de pin și florile de lavandă, acoperiți vasul și lăsați-l deoparte pentru 30 de minute. Apoi treceți conținutul prin sită, pentru a îndepărta plantele.
2. După ce s-a răcit puțin, puneți și uleiurile eterice, amestecând cu băgare de seamă. Turnați compoziția în borcănele cu capac, așteptați să se întărească și închideți bine capacele.
Utilizare: Balsamul acționează contra durerilor musculare, a nevralgiilor, a suferințelor provocate de reumatism ori de sciatică. În lipsa untului ghee, el poate fi preparat cu ulei de măsline și ceară de albine (la 100 ml de ulei - 10 g de ceară).
Ceai contra răcelii
Ingrediente: 2 părți muguri de pin, 1 parte cimbru sălbatic.
Mod de preparare:
Amestecați mugurii de pin și cimbrul, puneți într-un vas 1 lingură din acest amestec și turnați deasupra 500 ml de apă clocotită. Se infuzează 10 minute, după care se strecoară și se bea călduț. Ceaiul poate fi îndulcit cu un sirop aromatizat cu lăstari de molid sau cu o combinație de molid și bujori de munte.
Bomboane expectorante
Ingrediente: 200 g de zahăr de mesteacăn (xilitol), 1 picătură de ulei eteric extras din ace de pin, 2 picături de ulei eteric de mandarine.
Mod de preparare:
Puneți zahărul de mesteacăn într-o cratiță ceva mai mare, prevăzută cu un strat antiaderent, și topiți-l încet la foc mic, fără să amestecați. După ce l-ați adus în stare lichidă, adăugați uleiurile eterice, de data aceasta amestecând. Apoi turnați compoziția pe o hârtie de copt. După ce s-a întărit, spargeți bucata voluminoasă de zahăr în fragmente mici, pe care le puteți păstra într-un borcan cu capac, bine închis, ca să nu pătrundă înăuntru umezeala.
Utilizare: Aceste "bomboane" ajută contra răcelii și tusei, dar le puteți întrebuința și ca să îndulciți un ceai.
Atenție: Când îl topiți, zahărul devine periculos de fierbinte. Manevrați-l cu prudență, altfel riscați să vă provocați arsuri.
Amestec de plante pentru fumigații
Ingrediente: Câte 1 linguriță de ace de pin, boabe de ienupăr, semințe de anghelică, cimbru, salvie, peliniță și coada-șoricelului, 1 lingură de rășină de molid, 1 lingură de rășină de pin.
Mod de preparare:
1. Ingredientele uscate se mărunțesc și se amestecă bine.
2. Se depozitează într-o cutie frumoasă de tablă, ținută într-un loc ferit de umezeală.
Utilizare: Puteți întrebuința o cantitate din acest amestec pentru fumigații, oricând simțiți nevoia să vă purificați atmosfera din casă, îndepărtând energiile negative.