Iubire interzisă

Cititor Formula AS
Povești de dragoste

Împlinisem 17 ani și fusesem primită în "jocul mare", cum i se spune horei în sa­tele din Ardeal. Doi copii avea mama, un lucru de neînțeles în vremea aceea, când aproape toate familiile aveau de la cinci odrasle în sus.
Părinții mei fiind înstă­riți, nu ne-a lip­sit niciodată nimic, dar nu eram răsfățați. Aveam pământ mult și mun­că cât încape. Gard în gard cu noi locuia mătușa mea, so­ra mamei, ființa pe care am iubit-o cel mai mult. Ea nu avea copii și eu eram dra­gostea ei. Îmi cumpăra ro­chii, pantofi, și avea un gust nemaipomenit, încât orice purtam de la ea îmi venea tare bine. Ea mă dăscălea cum să mă comport în orice împrejurare, să fiu bună cu toată lumea, să fiu dreap­tă, dar mai ales să mă păstrez curată la minte și la trup. Mă gătea când plecam pe uliță și la joc, așa încât femeile mă întâmpinau cu murmure de admi­rație, une­le, iar altele, de invidie. Și între fete erau multe care mă invidiau și-mi spuneau în față: "Cine se poate pune cu tine, că două mame și două averi îți stau la picioare?".
Acum, când peste mine a trecut o viață, știu sigur că nu eram mândră, dar când femeile îmi spuneau că-s frumoasă, spun drept că mă simțeam bine în pielea mea. Eram curtată de cei mai fru­moși și bogați băieți din sat, dar mie nu-mi plăcea niciunul cu deo­se­bire. Mătușa mă tot întreba de ce nu stau cu ei afară, la poartă, așa cum era obi­ceiul la noi. Nu-mi plăcea. După câteva minute, eu eram înapoi, în casă, zicându-i mătușii că nu am ce discuta cu ei. Mă aver­tizau mătușa și ma­ma: "Să vezi că o să-ți iasă vorba de năzuroasă și mândră, și așa frumoasă și bogată cum ești, n-o să se mai uite nimeni la tine. La băieți nu mult le trebuie ca să te ia în derâdere". "Mă­tu­șă", spu­neam, "ce să fac dacă nu-mi place niciunul, așa cum povestește mama că l-a iubit pe tata? Eu mai aștept, că am timp." Dar într-o vară, într-o du­mi­nică, au venit la joc niște "lătureni" din satul ve­cin, aflat peste deal de noi. Fiindcă erau musafiri, datina cerea ca ei să-nceapă dansul, așa, ca un fel de onoare. De obicei, ne cunoșteam cu ei cel puțin din vedere, dar atunci, printre nou-veniți se afla și-un băiat pe care nu îl mai văzusem niciodată până atunci și care se în­torsese de curând din ar­mată. Și acel băiat m-a in­vi­tat pe mine să facem jocul care se dansa înainte. M-am dus, nu se punea pro­blema să refuzi un lătu­rean. Doamne, și ce mai juca! N-am dansat cu ni­meni asemenea învârtite, parcă plu­team. Băiatul era fru­mos. În sat la noi și pe unde mai umblasem până atunci, nu văzusem un flăcău mai frumos. Eram înal­tă și subțirică de felul meu, dar el era mai înalt, abia îi ajungeam la umăr. Mă tot întreba a cui sunt și unde am fost până acum, că nu mă văzuse prin sat. Când s-a terminat jocul, m-am amestecat prin­tre celelalte fete, dar nu puteam să nu-l urmăresc, pe furiș, cu pri­virea. El făcea la fel, așa încât ni s-au întâlnit pri­vi­rile de multe ori în acea scurtă pauză. La următorul joc, am fost in­vitată de alt băiat, dar ori­cum mă în­vâr­team, pri­vi­rile mele porneau în altă direcție, acolo un­de erau aș­teptate. Parte­ne­rul meu de joc a văzut, s-a simțit jignit și m-a lăsat în mij­locul dan­su­lui. Pu­țin mi-a păsat! Sea­ra, băiatul cel chipeș a venit pe la noi îm­pre­ună cu fratele meu. Ma­ma le-a servit cina, iar eu am sărit peste gard la mă­tușa să-i povestesc. Dar mătușa știa deja to­tul, "radio șanț" func­ționa perfect și pe-atunci. Ea mi-a spus că băiatul este dintr-o fa­mi­lie de oameni gos­podari și cinstiți și că dacă ar fi să fie, este o par­tidă bună pentru mi­ne. Ce mai, eram îndră­gos­tită până peste urechi. Când am trecut gar­dul aca­să, cina se ter­minase, și oas­pe­tele ședea la po­vești cu ai mei. Stăteam mai la o parte, îl ascultam și mi se părea cel mai deștept și mai um­blat om din lu­me. Când a plecat, l-am condus pân' la poartă și am stat cu el mai mult de o oră. Atunci am să­ru­tat prima dată în viață un om pe care l-am iubit cu ade­vă­rat. A fost un vis. Îmi ve­nea să zbor de bucu­­rie, să plâng. Mi-a spus că ar vrea să vină și în sea­ra ur­mătoare și în toate se­ri­le, când vreau eu. Și a venit. Eram fe­ri­ci­tă cum nu pot spu­ne. Era vară cu zile lungi, dar mie mi se păreau și mai lungi. Aș­­tep­tam cu înfri­gu­rare că­de­­rea serii, ca să îl văd ve­nind prin pra­ful fier­bin­te al dru­mu­lui. A­vea pas sigur, de om cu­rat și frumos. Ma­ma și mătușa se mi­rau de cât pot să lucrez peste zi și râdeau, spu­nându-mi că de când sunt îndrăgostită, se pot prinde iepuri cu mi­ne; dar chiar că aveam spor mult la tot ce făceam, dragostea mă înaripa. Și așa a trecut acea vară, ca într-o plutire de vis. Se apropia toamna. Într-o zi, tata m-a luat după umeri și mi-a spus niște vorbe care m-au în­lemnit: că-s frumoasă, că sunt de măritat, dar nu vrea să mă dea după băia­tul pe care-l iubeam nu pentru că n-ar fi bogat ori de familie bună, dar sunt mai mulți frați și ave­rea s-ar împărți între ei. Atunci, în acele vremi, mulți țărani erau bolnavi de boala pământului. Nici tata nu făcea excepție. În plus, auzise că dragul ini­mii mele fusese soli­citat să rămână în armată. "Vei avea un bărbat sluj­baș la Stat", zicea tata cu glas tunător, "nevoit să exe­cu­te ce i se cere și să mear­gă unde este trimis. Vrei ca toată viața să fii cu casa în spate și să mănânci numai pe merin­dare? (șervet mai mare, pentru servit o masă provi­zorie). Nu-i mai bine să ai casa ta, lădoiul tău plin cu grâu, să mănânci cât vrei, nu să cumperi pâinea cu sfertul? Ai aici, în sat, un băiat care oricând te ia de nevastă și care-i singur la părinți. De mult vine seara la tine, pentru că eu l-am încurajat, dar tu îi întorci spatele. Crezi că nu știu? De astăzi, gata!" Dacă cineva m-ar fi sugrumat, n-aș fi simțit o mai mare nevoie de aer. Am tremurat ca o frunză, am izbucnit în plâns, dar tata m-a trimis în casă și mi-a cerut să fiu fată ascultătoare și înțeleaptă.
L-am mai întâlnit de câteva ori pe dragul meu și am plâns amândoi, și el a vrut să mă fure, dar eu n-am avut curajul s-o fac. Au in­ter­venit mama, mătușa, fratele meu, cu ru­gă­minți, cu plânsete, dar tata a fost neîn­du­plecat. După trei ani de la căsătoria mea cu băiatul ales de tata, s-a făcut colectivizarea și tot pământul a intrat la grămadă, la CAP. Atunci, parcă, am văzut pentru prima oară în ochii tatei, plu­tind părerea de rău și zădărnicia.
Îmi sună și acum în urechi vorbele pe care mi le-a spus după ce terminasem șapte clase și s-a hotărât să rămân fată în sat. "Trei lu­cruri îți cer, fata tatei: să nu te prindă nicio­dată ziua dalbă în pat, să nu minți și să fii supusă". Și am fost.
MELANIA MAȘCA - Cluj

Reproduceri după picturi de ION THEODORESCU-SION