IULIANA TUDOR - "Nu mi-am pierdut nebunia aceea frumoasă, care-mi dă energie și entuziasm"

"Să fim fericiți că la noi folclorul încă există"

- Prima întrebare vizează audiența emi­siu­ni­lor tale, aflate la cote maxime. Cum îți explici suc­cesul continuu al muzicii românești popu­lare?

- Deși "Odată-n viață" s-a încheiat, judecând după audiențele în­re­gistrate, foarte mulți oameni își doresc în con­ti­nuare să vadă și să asculte folclor românesc. Nu știu care este misterul. Poate nevoia de identitate na­țională, într-o lume extrem de amestecată. Sau cred că răspunsul co­­rect este fru­musețea "ru­pă­toare de suflet" a muzicii noastre popu­lare autentice.

- Vara a venit și va trece, dar pe tine te-am găsit tot la "post". Ce pre­gă­tești pentru toam­nă?

- Sunt multe pro­iecte-eveni­ment de care se ocupă echipa noas­tră. Căutăm ace­le manifestări cu con­­ținut valoros, po­tri­vite cu postul pu­blic. Practic, e vor­ba de festivaluri in­ter­naționale, orga­ni­zate în România, la care participă tru­pe im­portante de dansuri și artiști de top în materie de cultură tradițio­nală din toată lu­mea. Pe de altă par­te, echipa noas­tră realizează și edi­ții speciale ale emi­siu­nii "O da­tă-n viață". Cum a fost aceea inclusă în programul "TVR-Porți deschise", în care am deschis, li­te­ralmente, porțile studioului. I-am primit în "casa" noastră pe tele­spec­tatori, în general, și pe copii, în special, și le-am oferit aceeași posibilitate pe care o au și vedetele care vin la noi: de a cânta și de a dansa, o da­tă-n viață, folclor românesc. Într-un in­terval de trei ore, ne-au trecut pragul câte­va sute de copii! A fost o experiență cople­șitoare, din punctul de vedere al emoțiilor, și extrem de energizantă, pentru mine. În pa­ralel, tot în vara asta, am început pre­gătirile pentru o emisiune nouă, de fol­clor, pe care am vrea s-o inaugurăm în toam­nă. Acum avem întâlniri cu parteneri, cu oameni din țară, ca să analizăm feza­bilitatea proiectului la nivel de logistică sau chiar la nivel financiar. Suntem, așadar, în faza de pregătiri.

- Care ar fi miza noii emisiuni?

Noi credem foarte tare că acesta este momentul potrivit pentru a ne ocupa și de ideea de con­ti­nuitate a folclorului. Ne gândim la generațiile viitoare, la copiii prezentului care nici în viața de familie și nici la școală nu se mai întâlnesc cu valorile mu­zicii tradiționale, deși ele sunt esențiale. Ne gân­dim, de asemenea, la ceea ce depozităm în arhiva de folclor a televiziunii publice. Trebuie să avem ce depozita în continuare: înregistrări pre­țioa­se, reprezentând folclorul pur românesc. Și, nu în ultimul rând, căci toate elementele astea se lea­gă, ne gândim că tre­bu­ie să creștem ge­ne­rații noi de artiști, tre­buie să-i promovăm pe ti­nerii din acest do­meniu. Folclorul ține de iden­titatea acestei țări, deci nu e ceva care trebuie tratat cu lejeritate.

- Implicarea di­ver­­tismentului în e­mi­siu­nea "O dată-n viață" îi conferă, to­tuși, câteodată, un aer de spectacol de es­tradă, nu tocmai potrivit cu tra­diția.

- Dacă noi îmbră­căm folclorul în haina divertismentului - res­pec­tându-i însă auten­ticitatea - e pentru că, în felul acesta, putem să ajungem mai ușor la oamenii acestui timp, la oameni din toate ca­te­goriile so­cia­le sau de vârstă: de la puști, la ma­turi și până la se­niori, mai ales din zo­nele urbane, ca­re altfel nu au acces la această valoare culturală esen­țială. Cred că, de-asta, "O dată-n viață" a prins atât de bine la publicul telespectator. De exemplu, vă­­zându-l pe Smiley îmbrăcat în costum tra­di­țional, toți fanii lui au spus "Ce cool! Îmi iau și eu o cămașă tradițională! Și ce bine a cântat melo­diile lui Liviu Vasilică! Da', de fapt, cine o fi Liviu Vasilică?". Au intrat pe Internet, l-au căutat pe Liviu Vasilică, i-au ascultat melodiile și mulți au început chiar să pună unele dintre acele melodii și la petrecerile lor. Genul acesta de reacție e ceea ce ne dorim. E important ca tinerii să-și cunoască rădăcinile, să știe că folclorul este muzică ro­mânească, identitară, muzica în care ne-am format ca popor. Trebuie să fim fericiți că la noi folclorul încă există și e manifest. E nevoie doar să fie ocrotit, conservat și transmis mai departe. În stră­inătate, în țări precum Anglia, Franța ori Ger­mania, se alocă de la guvern bugete uriașe pentru reconstituirea folclorului din cărți. Acolo muzica populară tradițională practic nu mai există!

- Din ce îți tragi energia, după zece ani de emisiuni de folclor? Ce te mână înainte? Ce n-ai experimentat până acum?

- Perioada asta de dinaintea noului proiect îmi aduce aminte de aceea de dinainte de a porni "O dată-n viață". Mă gândeam atunci: "Oare este o emisiune potrivită pentru mine? Oare e bine să încep altceva?". Sigur, în ur­mă cu 10 ani, rocada era mult mai pronunțată. Era pen­tru prima dată când intram în zona diver­tis­mentului. Deci era firesc ca temerile să fie mai mari. Acum, descopăr cu bucurie că nu mi-am pierdut "nebunia" aceea frumoasă, care-mi dă entu­ziasm și energie, dorința de a experimenta, de a face ceva nou și de a-l face bine. Îmi place să ies din zona de confort. E o pro­vocare pe care mi-o lan­sez eu însămi, deși, măr­tu­risesc, proiectul meu de suflet rămâne momentan "O dată-n viață". Dar profesional nu mă opresc aici, pentru mine, munca în televiziune înseamnă o plajă in­finită de posibilități: reportaje, interviuri, emi­siuni de divertisment, gale sociale, programe speciale de revelion și de Crăciun. Posi­bilități unite de două noțiuni: temeinicia lucrului și creativitatea.

- Muncă, muncă și iar muncă! La vacanță nu-ți zboară gândul?

- Chiar de ziua mea, la mijlocul lunii, mi-am permis o săptămână de vacanță. "Am fugit" în Grecia, îm­preună cu Răzvan, soțul meu, cu Tudor, băiatul nos­tru, și câțiva prieteni. Așa îmi place să-mi pe­trec vacanțele, dincolo de tot ceea ce în­seam­nă viața mea publică.

- Ce mai face băiatul tău? E cuminte? A me­ritat vacanța asta?

- Așa cum probabil că ar spune orice mamă de pe planeta asta, copilul meu merită totul! (râde) Da, e un copil bun. Doamna Elise Stan l-a descris cândva foarte frumos, spunând despre Tudor că e "un copil dumnezeit". E foarte luminos, e atent, cuminte, ne înțelegem cu el ca și cu un adult. Bine, și noi ne ocupăm de el cu multă atenție. Și eu, și Răzvan chiar credem în "cei șapte ani de-acasă", în acea bază a vieții care e alcătuită din învățătură, în primul rând, dar, în egală măsură, și din emoții. Ambele elemente sunt la fel de importante în "construcția" viitorului adult.

- Grecia este, într-adevăr, o destinație atră­gă­toa­re, care pune-n mișcare mulțimi uriașe de tu­riști. Dar de vacanțele copilăriei oare-ți mai amin­tești? Vremurile în care zburdai pe dealurile molcome ale Prahovei, așa cum ne-ai mărturisit într-un interviu?

- Când zburdam în picioarele goale! Când beam lapte de vacă proaspăt muls, când priveam fas­cinată cum se făcea brânza și cum se tăia mă­măliga cu ața, când ascultam cu sufletul la gură po­veștile bunicului și sfaturile bunicii... Din păcate, lumea aceea a dis­părut în mare parte. Totuși, mă străduiesc s-o "re­construiesc" pentru Tudor. Mi-am propus să-l duc fie în Maramureș, fie în niște zone de-aici, din sud, și să-i ofer măcar o săptămână în care să trăiască într-o gospodărie așa cum era aceea a bunicilor mei. Îmi doresc să înțeleagă practic ceea ce i-am explicat teoretic: că simpli­ta­tea e o valoare fun­damentală, că, angrenați în caru­selul lumii pline de tentații, ne dorim foarte multe, când, de fapt, ne trebuie atât de puțin ca să fim fericiți.

Tudor, marea iubire

- Care este valoarea fundamentală pe care i-o inoculezi copilului tău? Tot mai mult, în ultima vreme, educația e lăsată în seama internetului.

- Eu cred foarte tare în echilibru. Copilul trebuie pus, de către părinte, în situații care să îl în­vețe valorile adevărate și sănătoase ale vieții, care erau mult mai "la modă" altădată, dar și în situații care să-l pregătească pentru ceea ce se întâmplă astăzi în lume. Dacă părintele îl ține "prizonier" în lumea de altădată, copilul nu va reuși să se adapteze în lumea prezentului. Eu asta încerc să fac. Tudor are acces la jocurile de pe telefon doar câteva minute, din când în când. Nu are acces la desenele animate de pe canalele TV "dedicate", pentru că acolo montajele sunt foarte agresive, comunicarea, la fel, iar limba română e, pur și simplu, mutilată. Nu e normal ca, de la 2-3 ani, copilul să audă tot felul de termeni de argou sau de jargon, cuvinte nearticulate etc. Cred că, din acest punct de vedere, CNA-ul ar trebui să fie mult mai atent. Și spun asta ca părinte, nu ca persoană publică. Tudor vizionează desene animate clasice, pe DVD: Tom și Jerry etc. Mă rog, discuția aceas­ta, legată de educație, e foarte lungă! Mai adaug doar un lucru: aceste reguli nu le-am impus sub forma unei interdicții, ci străduindu-mă să inventez mereu alte preocupări, jocuri pe care le jucăm îm­preună, uneori chiar în trei, și care au menirea să-i distragă atenția copilului de la jocurile electronice sau de la alte astfel de divertismente. Plus că ne și leagă ca familie. Sigur că, mai ales în societatea de azi, să-ți crești copilul așa e foarte greu, con­sumă timp și teribil de multă energie, dar cred că numai în acest fel el poate să deprindă noțiunea de familie, cu toate valorile atașate ei. Eu și Răzvan am ales să renunțăm mult la noi, ca să reușim să-l așezăm pe Tudor pe această cale. Ne-am asumat împreună și de comun acord această decizie și nu considerăm că facem un sacrificiu. Pentru că Tudor e marea noastră iubire!

O avalanșă de "prea mult"

- Ești o persoană activă, aflată constant în cursul evenimentelor. Cum te simți în lumea care te înconjoară?

- Pe lângă confortul pe care îl oferă viața modernă, cred că trăim un timp al excesului de oferte. Omul a ajuns să fie agasat de "prea mult"-ul din orice domeniu. E o avalanșă de "prea mult", care se năpustește asupra creierelor noastre, asupra trupurilor noastre, asupra valorilor autentice, adică asupra acelor valori care nu țin de modă și de epocă. Acest "prea mult" generează inclusiv o creș­tere a nivelului de stres: ne facem o mie de griji dintr-o mie de motive. De-asta ne simțim atât de bine când fugim din iureșul urban, când izbutim să ne refugiem în locuri unde viața curge mai simplu, unde nu ți se mai oferă atât de multe. Uită-te ce se întâmplă la nivel planetar: omul se recon­si­deră în raport cu sine însuși și cu mediul în care tră­iește, omul a început să reconsidere ce e cu ade­vărat important, a început să redescopere acele ca­lități care nu se demodează - să fii bun, să iubești, să oferi, să fii prieten și să trăiești simplu. Iar asta nu se întâmplă datorită unei campanii orchestrate de cine știe cine. Pur și simplu, e un semnal de alarmă pe care specia umană îl per­cepe din ce în ce mai acut. Și atunci ne întoar­cem la ce contează în mod real.

- Dincolo de profesie și de familie, care mai sunt bucuriile tale de azi?

- Mai presus de orice e dragostea. Pe care o găsesc chiar și pe stradă. Sunt zile în care plec din TVR pe jos, mă plimb pe străzile astea frumoase, până ajung în parcul de pe Kiseleff, unde mă așez pe o bancă și privesc oamenii. E un exercițiu atât de benefic - să te desprinzi de tine însuți, să fii atent, cu-adevărat atent la ceilalți. Știi câte poți să vezi și să simți?! Vezi tristețe sau bucurie, vezi deznădejde sau spe­ranță, vezi entuziasm sau de­pri­mare, vezi rău­tate sau bunătate, vezi gene­ro­zitate sau mes­chinărie și, uneori, vezi niște oameni foarte lu­minoși și simți dragostea pe care ei o emană. Și cu care te infuzezi și tu. E tare plăcut! Apoi, o altă mare bucurie, pentru mine, o reprezintă călă­toriile. Când mă urc în mașină, în avion sau în tren și pornesc către o destinație, uneori cu­noscută, alteori necunoscută, trăiesc o senzație de libertate, pe care chiar nu am cuvinte s-o descriu cu-adevă­rat. Și, nu în ultimul rând, o bucurie e și site-ul meu (http://www.iulianatudor.ro/), care poartă titlul "România la ea acasă".

Singura salvare a tradiției - familia

- Ce te-a îndemnat către comunicarea pe in­ternet?

- Ideea mi-au dat-o colegele me­le. Ele mi-au spus că ar fi foarte bine dacă aș aduna la un loc toate lucrurile despre care vorbesc la te­le­vizor de 17 ani, toate lu­cru­rile care au le­gătură cu Ro­mânia și cu ro­mânii: de la mân­­care româ­neas­că, la des­tinații de va­can­ță românești, la haine românești, la muzică româ­neas­că și până la in­terviuri cu ro­mâni care au făcut ceva important pen­tru România. Site-ul ăsta e o bucu­rie a mea, pentru că el reflectă spiritul ro­mânesc, dar și pentru că e primul meu pro­iect per­sonal în zona pu­blică, proiect pe care vreau să-l dez­volt în continuare.

- Toate activi­tățile tale profe­sio­na­le au ca punct de sus­ținere tradițiile româ­nești. Oare, din­­­colo de cuvinte, din­colo de o rețetă de mân­ca­re sau de o ie brodată bogat, tra­dițiile, în sensul lor profund, mai au șanse să su­pra­vie­țuiască?

- E greu de răs­puns și, sincer, am temeri mari. Pentru că singura lor salvare o reprezintă familia. Tot ceea ce știm noi despre România profundă, despre obiceiurile noastre, ca popor, ne parvine pe linia familiei, de la părinți și bunici. Or, problema este că familia din 2017 a pierdut mult și continuă să piardă din această preocupare a educării prun­cilor în spiritul tradițiilor. În 2017, familia româ­nească e fie ciun­tită, căci părinții sunt plecați la muncă în străină­tate, fie a alunecat pe panta faci­lului, a sărbătorilor și obiceiurilor tratate în registru comercial. Așa cum, de altfel, sunt ilustrate și în media. Rare mai sunt familiile în care măcar bunicii să mai aibă grijă și răbdare ca să așeze în sufletele celor mici adevărul despre datinile ro­mânilor. Dacă nu facem ceva, acum, la nivel de popor, deci la nivel de țară, mă tem că fiul meu sau copiii lui nu vor mai putea să ia contact direct cu tradițiile românești, ele vor rămâne doar niște cuvinte închise în­tre coperțile cărți­lor. Eu mă lupt cât pot pentru su­pra­vie­țu­irea lor: am lansat o "pro­vo­ca­re" di­rec­tă către Mi­nis­te­rul E­du­ca­ției și că­tre Minis­te­rul Cul­­turii și Iden­­ti­tății Na­țio­na­le. Am pro­pus in­troducerea în școli, la clasele I-IV, a unei ore de folclor pe săp­tă­mâ­nă. Nu e nevoie să se nu­meas­că așa, dar e nevoie ca, mă­car o dată pe săptă­mână, să existe o oră pe parcursul că­reia co­pilul să afle niște noțiuni ele­men­tare despre cul­tura tra­dițională a țării lui.

- De când vor­bim, energia ta e constantă. Să în­țeleg că ești un om optimist? Privești spre viitor cu spe­ranță?

- Eu niciodată nu depun armele definitiv. Pot să am momente de cădere, dar întotdeauna mă ridic, mă scutur și revin la prin­cipiul meu de viață: dacă-mi doresc o lume mai bună, trebuie să încep cu mine. Nu pot să pretind de la alții ceea ce eu nu fac deja. Dacă noi, toți românii, am gândi așa, cre­de-mă că am fi departe! A-ți face treaba la timp și corect, a nu mai lăsa pe mâine ce poți face azi, a nu mai spune "merge și-așa", a nu mai vâna șpă­gile și a nu te mai da "descurcăreț", toate astea stau în puterea fiecăruia și sunt primii pași spre în­să­nătoșirea societății.

Foto: MARIUS BĂRĂGAN (4)