SORIN NICOLAE MEGHEȘAN - Primarul orașului Târnăveni, jud.Mureș - "Bucuria nu vine de la marile înfăptuiri, ci de la micile împliniri fericite ale vieții"

Camelia Starcescu
De pe terenul de fotbal, în fruntea comunității

Nu împlinise încă 37 de ani, când fostul arbitru de fotbal a candidat pentru pri­ma oară ca primar din partea PNL. A pierdut în turul doi, deși avusese un avans fru­mos, de zece procente. Din 2012, Sorin Nicolae Me­­ghe­șan conduce, ca primar, destinele orașului Târnă­veni, din județul Mureș.

"Până în 1989, Târnăveni era unul dintre cele mai industrializate orașe din România"

- Vorbiți-ne puțin despre Târnăveni, orașul acesta din inima Transilvaniei, despre care nu se știu prea multe.

- Până în 1989, când s-a pus accent puternic pe industrializarea întregii țări, Târnăveniul a beneficiat de foarte multe investiții, resimțite și în condițiile de viață ale locuitorilor. După 1989, când ne-am dorit cu toții o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, o revoluționare a clasei politice, a industriei, a tot ce înseamnă dezvoltarea țării, am avut parte doar de un eșec total. Exact la fel s-a întâmplat și la Târnăveni. Până în 1989, era unul dintre cele mai in­dus­trializate orașe din România, apoi, în chiar primii ani după 1989, a început decăderea. Același lucru s-a în­tâm­plat și la nivel de țară. Cred că în perioada res­pectivă, România nu că nu a avut oameni pregătiți, e greșit să spun asta, dar cred că aceștia nu au fost lă­sați să preia destinele țării. N-au fost lăsați de oamenii care fu­seseră și până atunci la con­ducerea țării, însetați de putere și de înavuțire. Și dacă asta a fost situația generală a țării, la fel s-a întâmplat și în Târ­­năveni. A fost un oraș bine industrializat, cu foarte multe locuri de muncă: la o populație de circa 30.000 de locuitori, e­xis­­tau aproximativ 20.000 de locuri de muncă, majoritatea la Combinatul Chimic și la fabrica de geamuri. Azi, combinatul nu mai există, fabrica de geamuri s-a reprofilat, s-a modernizat, nu se mai lucrează la aceeași ca­pacitate. Cred că multe pro­duse ale celor două firme erau ne­ce­sare și în ziua de azi, dacă ar fi existat un ma­nagement adevărat, o dorință de a se salva, de a se im­pli­ca real în buna desfășurare a ac­tivității.

"Ar trebui să ne reamitim că «Meseria e brățară de aur»"

- Din ce trăiește Târnăveniul azi?

- Avem o fabrică de componente auto, una de prelucrare a cărnii și am inaugurat recent o fabrică de ventilatoare, și mai există și câțiva mici indus­tri­ași. Parțial, mai funcționează încă fosta fabrică de geamuri, câteva firme de construcții, iar ca număr important de locuri de muncă trebuie amintit spitalul, cu aproximativ 600 de angajați.

- Mai există în zonă forță de muncă? Plecările masive, în străinătate, au lăsat multe orașe pustii.

- Asta este, într-adevăr, o problemă. După pă­re­rea mea, toți tinerii care pleacă în căutarea norocului și l-ar putea găsi acasă, aici. Personal, nu-i înțeleg. Merg în străinătate pentru două-trei luni, sperând că vor da lovitura vieții lor, apoi se întorc. La fabrica de cablaje, de exemplu, lucrează oameni veniți de la Ocna Mureș, Luduș. În momentul de față, România are o mare problemă cu forța de muncă și, în special cu forța de muncă calificată. Se spunea, cândva, că "Meseria e brățară de aur", un proverb tot mai actual. Ar trebui încurajat învățământul tehnic și cel pro­fe­sional, formarea unor meseriași de elită. Aici, m-aș referi pe scurt și la ti­nerii cu studii superioare, care sunt tot mai mulți. To­tuși, e anormal ca un tânăr care termină facultatea să nu se poată angaja pentru că nu are... experiență. Un­de și când să și-o do­­­bân­dească? Aici trebuie să in­tervină le­gis­lativul, să fie modificată legislația. Îna­­inte de 1989, exista o repartiție, loc de mun­că asi­gurat, oricine putea să dobândească expe­rien­ță. Tu, ca stat, îi pregătești, dar le și închizi ușa, că nu au ex­­periență. Pe lângă salariile proaste, de unde să acu­mu­­leze un tânăr, chiar foarte bine pre­gătit, ex­pe­riență, dacă atunci când participă la un in­terviu i se cer 3, 5, 9 ani de experiență pe post? Pre­gă­tim tineri spe­cialiști pentru alte state. Demons­trează afară că sunt capabili, după ce noi le-am închis ușa; i-am pre­gătit, am investit bani în ei, apoi le în­chidem ușa...

"Ne blocăm noi pe noi"

- Ca să ai succes în munca pe care o faci, ai ne­voie de pregătire, desigur, dar și de coechipieri pe măsură. Cum colaborați cu echipa din pri­mă­rie?

- Colaborăm foarte bine. Echipa din Primăria Târnăveni are oameni foarte bine pregătiți, și cred că nu exagerez da­că spun că ne com­por­tăm ca într-o familie, există înțelegere și ar­monie. Așteptăm cu în­cre­dere mărirea sala­rii­lor în primării. Eu cred că în ele ar trebui să fie cei mai buni specialiști, sistemul bugetar ar trebui să concureze cu orice multi­na­țio­nală.

- Cu accesarea fon­durilor europene cum stați?

- Din păcate, ar trebui să întrebați guvernul sau guvernele: am intrat în anul 2017, și noi nu avem încă finalizate toate ghidurile de finanțare lansate. Pro­blema nu e de la Bruxelles sau Strasbourg, e pro­blema noastră. Chiar am avut discuții cu un con­silier UE care se ocu­pă cu im­ple­men­ta­rea pro­iec­telor, și-am în­trebat și despre mo­dul de atra­ge­re a fon­du­rilor în Ro­mânia, fa­ță de alte state. L-am în­trebat unde gre­șim, de ce ne mișcăm atât de greu? Mi-a dat un răs­puns pe cât de sim­­plu, pe atât de com­plicat: "Nu înțeleg! La noi, ghidul e gros de-un deget, de ce la dvs. e gros cât palma? Vă pla­ce să vă complicați!". Asta mi-a spus. Din proiectele majore avute și care sunt în desfășurare, le amintesc pe cele ce vizează rețeaua apă-canal, infrastructura, o stație de transfer-sortare-selectare deșeuri. Am cons­truit o creșă cu fonduri norvegiene, inaugurată în decembrie 2016. Am depus două proiecte pentru două monumente istorice. Ne-au fost acceptate, dar nu au mai ajuns la finanțare, pentru că a durat aproa­pe un an până am obținut avizul cultelor. Așteptăm să se deschidă din nou linia, ca să putem reabilita două școli mari, una din 1888 și una din 1902. Sun­tem blocați noi de noi!

"Ministerul Dezvoltării trebuie să fie motorul țării"

- Cât de bună e colaborarea cu centrul, cu Bucu­reștiul? Sunteți primar liberal...

- Eu nu prea pot să mă plâng, dar, din păcate, Bucu­reștiul e, totuși, cam departe de Ardeal! Am ob­ți­nut bani de la Minis­terul Dezvoltării pentru 12 străzi, suntem în faza de avize pentru un pod peste Târ­nava Mică, vechi de peste 100 de ani, și pentru un centru cultural ce ur­mea­ză să se construiască, în valoare de un milion și ce­va de euro. Noi punem la dispoziție doar terenul și utilitățile. Am făcut multe drumuri la București, e multă muncă, colaborarea e bună. Dar și acolo ne-am lovit de aceeași problemă: sunt foarte puțini spe­cia­liști. La Ministerul Dez­vol­tă­rii, de exemplu, de ju­dețul Mureș se ocupă o sin­gu­ră persoană! E evi­dent că, fizic, nu are cum să rezolve un județ întreg. Eu cred că acest minister ar trebui să fie motorul țării, pe-acolo trec toate pro­iec­tele majore, oamenii de acolo ar trebui să aibă salarii foarte bune, ca să nu ple­ce, pentru că ei dau tonul la dezvoltarea terito­riului.

"La fel ca sportul, administrația cere performanță"

- În CV-ul dvs. de pe pagina Primăriei Târ­nă­veni se precizează că, timp de 17 ani, ați fost ar­bitru, dintre care, ultimii zece ani, chiar în Liga 1 de fot­bal. Mai arbitrați?

- Nu, nu îmi mai permite timpul. Administrația îmi ia toată energia și cred că în viață mai există și fa­milie, nu doar muncă. După sănătate, cel mai im­portant lucru e familia.

- În ce măsură experiența acumulată pe terenul de fotbal vă e de folos în administrația publică?

- Sportul, în general, te disciplinează, mai ales viața de echipă. Dacă nu ai disciplină, nu ai cum să faci performanță. Trebuie să fii organizat, să ai un pro­gram strict și să te ții de el. Cred că în dezvoltarea ar­monioasă a unui copil e necesar să facă un sport.

- Când ați candidat la funcția de primar, pentru prima dată, în 2008, erați foarte tânăr. Ce v-a îm­pins către un domeniu așa de greu, în care nu poți să mulțumești, orice-ai face, pe toată lumea?

- Nu cred că vârsta e un dezavantaj în ceea ce faci. Dacă consideri că ești pregătit să faci un lucru, vârsta nu ar trebui să fie un obstacol. M-a determinat un gând, dorința de a contribui personal la bunăsta­rea și la dezvoltarea acestei localități, Târnăveni. Sunt născut și crescut aici. Țin mult la locul acesta.

- Vorbeați de construirea unui centru cultural. Există viață culturală în Târnăveni?

- Desigur, și încă una foarte intensă. Toate an­samblurile pe care le avem, în ultimii patru ani, pe un­­de merg au luat premii: dansuri populare româ­nești, maghiare și țigănești, fanfara, care are cel puțin patru ieșiri anual în străinătate și care vine de peste tot cu premii. Acum doi ani, au luat Marele Premiu în Italia, la un festival organizat de postul de tele­viziune "Rai Uno". De asemenea, Ansamblul "Junii Târnavei", cu peste 280 de copii, au avut turnee în Gre­cia, Bulgaria, Turcia, Polonia, Ungaria. Sunt co­pii talentați, dar au și instructori, profesori buni. Avem și sportivi, la fotbal, handbal, tenis de câmp și de masă. Din păcate, nu avem o bază sportivă, nu avem stadion. Stadionul a fost vândut în 2006, unui supermarket. Restul e o ruină, e al lichidatorului, care l-a scos la vânzare pe o sumă enormă.

- D-le primar Megheșan, Târnăveniul este un oraș nostalgic sau op­ti­mist?

- E greu de dat un singur răspuns. Pe oamenii trecuți de 40 de ani îi doare că acele fabrici de care vor­­­beam la început nu mai există. Ei știu că pă­rinții lor au lucrat acolo, mulți au contribuit chiar la cons­tru­­­irea lor, dar acum multe au dispărut. Pe lângă Com­binatul Chimic, care realiza produse unicat în Europa, înainte de 1989, Târnăveni era cunoscut ca ora­șul cu ce­le mai multe autoturisme pe cap de lo­cui­tor. Cei mai mulți studenți în centrele universitare din țară erau originari din Târnăveni, comparativ cu popu­­lația orașului. Au ajuns oameni pricepuți, deș­tepți, dedicați meseriei. Multora le pare rău după in­dustria de aici, a fost un abator și o fabrică de lapte, ce au fost mo­der­­nizate chiar în 1989, care apro­vi­zio­nau toată zona Târnavelor. S-au închis, nu mai există de mult. Târ­nă­­veniul nu mai are echipă de fotbal, și aces­­ta ar fi un regret. Cumula energii și dădea spe­ran­țe. Eu cred că bucuria omenească nu vine de la ma­rile în­făptuiri, ci de la micile întâmplări fericite ale vie­ții de zi cu zi. De-acolo cred că se naște și op­timismul.

Foto: Dan Ramf