Îndemn la speranță

Cititor Formula AS
Prietenul meu drag, Formula AS,

Mă număr printre fericiții care te-au desco­pe­rit și, mărturisesc, mi-ai dat dependență. Iar­tă-mă că îți scriu atât de rar, deși dorința de a o face sur­vine după fiecare număr care îmi oferă articole în care mă regăsesc sau de unde aflu remedii pentru unele probleme de sănătate.
De foarte mult timp, doresc să-ți împărtășesc o experiență de viață, pentru că sunt sigură că poate fi de folos celor care se confruntă cu boala secolului, depresia. Chiar în timp ce scriam, am aflat de la radio că sunt peste 2 milioane de ro­mâni diagnosticați cu ea.
Da, am căzut și eu. A fost cumplit, dar a fost cea mai utilă experiență pentru mine, ca om. Îi mul­țu­mesc Bunului Dumnezeu, pentru că mi-a des­chis ochii minții, dar și pentru că mă îndrumă cu delicatețe și infinită iubire. Căderea s-a produs în urma unor probleme la serviciu. Nedreptățile nu erau îndreptate direct asupra mea, ci asupra unor copii, dar eu eram la mijloc, și încercând să re­zolv problema prin adresarea la forurile supe­rioa­re, am constatat că s-a intervenit pe plan po­litic și lucrurile au luat o întorsătură urâtă. Se în­tâmpla în 2012-2013, nu înainte de 1989.
Dar nu despre aceste nedreptăți doresc să scriu, ci despre problemele pe care mi le-au creat și despre felul în care le-am rezolvat și le rezolv. În primul rând, mi-e foarte clar că de­venisem cam plină de mine, debordam de să­nătate, eram mul­țumită de situația familială și de cea pro­fe­sională, mă simțeam un fel de aleasă a Domnului, foarte credincioasă, nu ca alții! Așa­dar, căderea a fost de la mare altitudine. Cum să nu mă regă­sesc, prin urmare, în "Asul de inimă"? unde am aflat că omul trebuie să se păstreze într-o stare de permanentă vigilență - TREZVIE.
Revin. Nu puteam dormi decât 2-3 ore, de la 22-23 până la 1,15, fix. Mă uitam pe fereastră la cei care scotoceau prin gunoi și îmi imaginam că așa vor ajunge copiii mei, pentru că eu nu sunt în stare să-i sprijin financiar. Mergeam la piață sau la magazin și mi se părea că prețurile ex­plo­dează, iar eu n-o să fac față cheltuielilor zilnice. Din omul care îi încuraja pe toți să gândească po­zitiv, care era mereu cu zâmbetul pe buze, de­ve­nisem o umbră.
Am mers la medicul psihiatru. M-am în­gro­zit. Trebuia să aștept câte 2-3 ore, alături de oa­meni foarte bolnavi. Mi se părea că problemele mele sunt un moft, mă simțeam foarte vinovată. În sfârșit, datorită soțului meu, am ajuns la un medic psihiatru foarte bun, unde am beneficiat și de sprijinul unui psiholog competent. Deși mult timp am refuzat, am început tratamentul medi­camentos. Poate nu ajungeam acolo, dacă eram mai atentă cu mine și, în loc să plâng în WC, la ser­viciu, aș fi discutat problemele cu cineva apro­piat.
Pe măsură ce am revenit la normal cu somnul, atât cu ajutorul medicației, al mișcării (turul de parc de 2-3 ori pe săptămână), al rugăciunii și sfatului neprețuit al unui părinte călugăr, pe care l-am cunoscut grație ție, dragă "Formula AS", bucuria a reîncolțit în sufletul meu și crește.
În prezent nu mai iau medicamente (de câteva luni). Am renunțat la ele treptat. Merg la un curs de dans, de trei ori pe săptămână, mai fac și câte un tur de parc, încerc să mănânc sănătos, să țin "pos­turile", să mă rog din tot sufletul, inclusiv pen­tru "dușmani", să particip la Sfânta Li­tur­ghie. "După furtunile sufletului, ca și după ale naturii, învie flori pe care le credeam moarte", spunea Nicolae Iorga.
Vă îmbrățișează,

MARIA