Ca să fiu mai precis, multe din spațiile în care funcționau mai există, dar fie că au ajuns depozite, fie sunt închise și ruinate. Ce-i drept, în puținele care mai funcționează și azi, vânzătorii își fac meseria, vând mărfurile luate de la oraș, dar nu prea știu ce să spună, cum să le recomande. Sunt tineri, au făcut liceul, dar nu prea știu ce se află pe rafturi, decât dacă se uită în catastife. Se aprovizionează pe internet, își etalează, mai ales dacă sunt băieți, telefoanele inteligente; urmăresc vânzarea cu priviri reci, indiferente, dau restul la cinci bani și salută cu vorbe simple, mereu aceleași: "ziua bună" ori "o seară plăcută".
În satul Bărbătești, în care mi-am petrecut copilăria, magazinul din centru era în casa foștilor mei nași de botez, boierii Oprișescu. Fusese dispensar după "naționalizare", acolo mă născusem și eu și sora mea, Maria, asistați de moașa Porumbița. Când dispensarul a fost mutat în vila aceluiași moșier, lăsând loc magazinului "universal", gestionar și vânzător a fost angajat "Nea Ionică", un bărbat înalt, cu ochelari, îmbrăcat în halat albastru. Râdea plăcut și tare, spunea glume și povești, ajuta copiii, îi instruia în privința mărfurilor nechimizate. Fiica lui, Victorița, îl ajuta deseori, vânzând dulciurile și textilele, conservele, salamul făcut direct din carne, brânza în butoaie, bomboanele cu lapte, foile de dafin, măslinele, peștele. Nea Ionică știa ce nevoi au sătenii, ce produse se cumpără... Se aduc și azi mărfuri, dar în vogă la oraș, nu la țară. Se aduc lucruri ieftine și proaste... Vremurile lui Nea Ionică sunt însă de neuitat. Cum intra câte o fată, era întâmpinată cu o vorbă dulce, inexplicabilă: "Ce vrei, vruțo?". Ce-o fi însemnat "vruțo"? Îmi plăcea să-l vizitez când nu era aglomerație. Știa că-mi plac poveștile, curiozitățile. Le citea în "Magazinul științific", le găsea la poștă, le afla de la bătrânii care își pierdeau vremea în prăvălie. Mi-au rămas în memorie câteva despre corpul omenesc. 1. Se zice că femeile văd mai multe culori decât bărbații. Cum ar fi: văd zece culori la un curcubeu, față de șapte, câte văd bărbații. 2. Feriți-vă de insolații! Corpul copiilor se reface abia într-un an. 3. Cică atacurile de inimă se întâmplă lunea. De ce? Păi, zice țăranul, omul a băut prea mult duminică, iar la începutul săptămânii îi este cam greu să se întoarcă la muncă. 4. Unii au măsurat că suprafața unui plămân este la fel de mare ca suprafața unui teren de tenis, iar alții au calculat că, în fiecare an, corpul omului se schimbă definitiv, își înlocuiește celulele. Cu alte cuvinte, deși în fiecare an, îl salutam zilnic pe Nea Ionică, 90-98% din el nu mai era cel de anul trecut. Dintre toate cele povestite, acest amănunt m-a impresionat cel mai mult. Pe vremea aceea, mă chema "Ionel". Astăzi, mă cheamă cum mă cheamă. De câte zeci de ori m-am schimbat? Bietul Nea Ionică nu mai este de mult pe lume, să-mi spună. Dar calcule? Deocamdată, nu-i nevoie să-mi citesc vârsta în buletin.