Cu iubirea la psiholog - OLIMPIA GROZA: "Dragostea trebuie rostită!"

- Putem greși atunci când ne îndrăgostim la prima vedere? Cel ales poate fi o persoană nepotrivită? Cât durează până ce ne dăm seama că ne-am înșelat? Și de ce se poate trans­forma iubirea în anti­patie sau chiar în ură? -

"Iubirea nu ne cade în poală"

- Trăim într-o epocă în care oamenii par să aibă timp de orice în afară de dra­goste. Credeți, totuși, că mai există iubire adevărată?

- Da, dar ea arată cu totul altfel decât clișeul pe care-l cunoaștem cu toții astăzi. Noi vrem să pri­mim cadou această fericire fără li­mite, dar dra­gos­tea nu-i cade ni­mă­nui în poală. O re­lație ade­vă­rată de dragoste cere timp și anga­ja­ment serios din par­tea ambilor par­teneri.

- Acesta este motivul pentru care eșuează, astăzi, așa de multe cupluri?

- Cauzele căderii din al șaptelea cer în iadul de pe pământ sunt mul­tiple. Cea mai importantă din ele constă în aceea că partenerii nu pot răspunde așteptărilor pe care le pre­supune o rela­ție viabilă. Nu au timp. Atenția lor prin­cipală e îndreptată în altă parte. În ziua de azi, prioritatea absolută o reprezintă cariera. Exis­ten­ța materială. Bărbatul și femeia se stră­duiesc să func­ționeze bine profe­sio­nal, să promoveze cât mai sus la locul de muncă, să dezvolte afaceri pro­prii, să dez­­volte re­la­ții so­cia­le avan­ta­joa­se, să se cultive fizic, pentru a fi și ca înfățișare la înălți­mea aspirațiilor mă­­re­țe. Stresul și obo­seala pro­duse per­manent de aces­te soli­citări se "colec­tează" în rela­ția de cuplu, în care apar înstrăi­narea, lip­­sa dialogului in­tim și, mai ales, dis­­pa­riția afecțiunii, pe care fie­care o aș­teaptă de la celălalt, dar nu este ca­pa­bil să o dea el însuși. Asta este ma­rea proble­mă, că nici unul, nici celă­lalt nu au timpul și forța nece­sare să mai ofe­re ceva, dar așteaptă, totuși, de la par­tener dragoste necon­di­ționată, ceea ce produce, evident, frus­trare.

- Așteptările noastre față de dragoste sunt prea mari?

- Nu prea mari, dar greșite. Pe de-o parte, ne dorim o armonie totală, marea iubire din filme, dar pe de altă parte, ne este frică să ne manifestăm și să îngăduim sentimente prea pro­fun­de, de teamă să nu ne pierdem in­de­pendența. Nimeni nu mai vrea să su­­porte și să împartă cu partenerul du­rerea, nepu­tin­ța, decepția și nesi­gu­­ranța. Dar aceste sentimente sunt parte integrantă a unei relații. O ci­men­tează la fel de tare ca și bucuriile. De aceea, când relația amenință să de­vină prea intimă, prea emoțională sau prea dureroasă, fugim, pur și simplu. Majo­ri­ta­tea ma­riajelor de azi sunt mai degrabă bazate pe prie­te­nie, mici asocieri în care fiecare își vede de trea­ba lui.

- Dacă partenerul nu este omul po­trivit, nu apar, automat, problemele de cuplu?

- Nimeni nu se îndrăgostește de omul ne­po­trivit. Instinctul nostru nu se lasă înșelat. Fur­ni­cile din burtă se fac simțite doar când întâlnim omul care ni se potrivește pe deplin. Ceea ce de­vine cu vremea nepotrivire este rezultatul ne­pu­tinței de-a te acomoda. Lipsa răbdării și a expe­rienței.

"Iubirea trebuie să treacă prin suflet, și-apoi prin cap"

- Dragostea la prima vedere are șanse mai mari de durată? Se spune că dragostea orbește.

- Orbește rațiunea, dar ne des­chi­de sufletul. Iu­birea trebuie să treacă prin el mai întâi, și-apoi prin cap. În primele minute, îndrăgostiții află tot unul despre celălalt: trecutul, amin­tirile marcante din copilărie, toate re­la­țiile trăite până acum, spaimele, vul­­nerabilitățile, punctele forte și slă­biciunile, proiectele de viitor și visele.

- Dar nu putem cunoaște și iubi un om în doar câteva secunde...

- Ba da, atunci când se aprinde scânteia pu­ternic. În 90% dintre cazuri, lucrul acesta se petrece in­­conștient, intuitiv, în 3 minute. Semnalele recep­tate reciproc sunt numeroase: aspectul fizic, îm­bră­că­mintea, mi­rosul, ges­tu­rile, vocea, pri­virea etc. Din toți acești factori, in­conștientul cons­truiește o imagine vastă. Cu cât sunt mai numeroase ca­li­­tățile par­tenerului care fac să ne vi­bre­ze coarda sufletească, cu atât mai puternică este atracția re­ciprocă. Noi ne în­drăgostim întotdeauna doar de per­soa­nele a căror struc­tură gene­rală ne completează, în mod ideal, pro­pria personalitate.

- Înseamnă că în toate cu­plu­rile ar trebui să existe armo­nie...

- Completarea perfectă nu în­seam­nă liniște, bucurie, de­serturi co­pi­oa­se. Ci șansa deo­sebită de a ne dez­volta op­tim, alături de omul acela deo­­­sebit, care are propria lui persona­li­tate. Să trecem îm­pre­ună peste ră­nile mai vechi, peste sentimentele de vinovăție și peste te­merile de tot felul. Pentru a ne putea elibera întregul po­tențial. Dar pentru că aceste procese sunt ade­seori dificile și dureroase, în­țe­legerea și atracția re­ciprocă trebuie să fie extrem de puternice. Doar în aceas­tă situație este posibil ca doi oa­meni să se bi­zuie atât de intens unul pe celă­lalt și să se aban­do­neze reci­proc. Pentru că în viața obișnuită a unui cuplu, cei doi parteneri nu func­țio­nează doar ca un stâlp de conso­li­dare a calităților celui­lalt, ci și ca o oglin­dă incorup­ti­bilă pen­tru acele părți de per­so­nalitate ca­re nu ne plac nici nouă în­șine, pe care încercăm să le repri­măm și de care chiar ne te­mem.

"Jarul iubirii trebuie întreținut"

- Susțineți că în primele 3 mi­nute sunt trasate traiectoriile pentru în­treaga relație? Cum este cu pu­tință?

- În momentul recunoașterii reci­proce, noi nu vedem doar potențialul partenerului, ci și potențialul nostru și potențialul rela­ției comune. Și ne dăm seama - în­tr-o clipă, care pa­re o veșnicie - cât de minunat ar pu­tea fi el, dar și noi, în viața în doi. Această imagine ideală, du­blată de iubirea necon­di­țio­nată și de accep­tare este germenul unui parte­neriat viitor. Con­ține toa­te potențialele care se pot dez­volta, trep­tat-treptat, în viața co­mu­nă. În pri­ma fază, în care nu ne pu­tem stri­ga suficient ferici­rea, să­mân­ța se află în pământ. Ulte­rior, ea prinde rădă­cini, formând o ba­ză pu­ter­nică pentru relația de cuplu. Mai târziu, ambii par­teneri vor trebui să aibă grijă ca această plantă să se dez­volte. Căci fără aten­ție și îngrijire, dragostea se vestejește și - în cel mai rău caz - moare.

- Cum trebuie îngrijită o relație?

- Cel mai important lucru este co­mu­nicarea permanentă. Trebuie să ne spunem iar și iar ce ne preocupă, cum ne simțim, cum vedem și cum trăim relația noastră. În mod fals, mulți cred că într-o relație, senti­men­tele rămân ca la început, la fel de proas­pete, de fierbinți. Eroare! Senti­men­tele sunt legate de felul în care ne dez­voltăm fiecare în parte, de felul în care ne maturizăm. Jarul iubirii tre­buie întreținut. Pentru asta e nevoie să vor­­bești despre dragoste.

- Majoritatea femeilor vorbesc mult, în vreme ce bărbații preferă să tacă...

- În general, femeile sunt mai co­municative, dar aceasta nu înseamnă că ele le comunică partenerilor ceea ce trebuie. În majoritatea cazurilor, ele se plâng, își acuză convivii că nu mai sunt ca altădată, că au devenit indi­fe­renți. Bărbaților le e groază să fie acu­zați, să le fie pusă la îndoială per­fec­țiunea ero­tică sau afectivă. Se prefac că nu înțeleg și se gân­desc la ale lor. Dia­­logurile despre viața în cuplu tre­­buie purtate la "masa verde", sub formă de tra­ta­tive, în care problemele dureroase să fie discutate pe față, re­la­xat, cu bunăvoința de-a ajunge la o con­cluzie. Tonul justițiar sporește în­crân­cenarea și ne­mul­­țu­mirea exis­ten­te deja. Bărbații, mai ales, sunt obiș­nuiți să vorbească doar despre lucruri concrete, despre fapte ime­diate și le vine greu să-și exprime sentimentele, îndo­ie­lile și dorințele. Dar pot să în­vețe să o facă, dacă des­co­peră că par­te­nerele lor nu îi acuză când își de­clară des­chis toa­te contradic­țiile in­te­rioare.

"Crizele se rezolvă vorbind"

- Cum pot fi de­pășite cri­zele?

- Vorbind și as­cultân­du-l pe ce­lălalt. Pro­ble­me­le nu se re­zolvă într-un singur dia­log. Am­bii par­te­neri trebuie să în­ve­țe să se re-per­ceapă reci­proc, să redevină curioși cum trăiește, gân­dește și simte ce­lălalt - dar fără aprecieri negative și invective. Și pen­tru că mulți au uitat cum s-o facă, în unele țări europene se organizează seminarii în acest sens.

- Oare sunt nu­meroase cuplurile care trebuie să re­învețe comunica­rea?

- Da. Conform ultimelor statis­tici, un cuplu tâ­năr (30-40 de ani) vor­bește în medie mai puțin de 5 mi­nute pe zi. În schimb, bărbații se uită la televi­zor sau stau la com­puter cam 5 ore zilnic. Și a­tunci, ei vorbesc doar pentru a co­munica lu­cruri concrete. Mulți cu­nosc mai bine vedetele de te­le­viziune decât pe propria lor parte­neră.

"Gelozia e ca sarea în bucate"

- În multe cupluri, unul dintre parteneri tri­șea­ză. A cui este vina?

­- De obicei, a ambilor parteneri. Cel care face pasul greșit trăiește de­plin ceea ce ar dori să facă împreună cu partenerul său. De exemplu: să-și dă­ruiască mai multă afecțiune, acti­vi­tăți comune de interes real, mai multă par­ti­ci­pa­re, dragoste mai in­ten­să, mai pu­țin conven­țio­na­lă. Dacă cei doi devin conștienți că răspunde­rea pen­tru drumul greșit pe care a apu­cat-o relația lor le aparține în mod egal, infi­de­litatea poate aduce impul­suri fruc­tuoase în res­­pectiva rela­ție.

- Cum ne pu­­tem "vin­de­ca" de gelozie și cum putem trece peste jigniri?

- O cantitate mică de gelozie este ca sarea în bucate, face parte din toate relațiile de dragoste. Cu asta trebuie să ne obișnuim. Dar trebuie să lup­tăm, în schimb, împotriva geloziei ex­treme, fie ea înte­meiată sau nu.

- Credeți că orice relație poate fi salvată?

- Teoretic, da. Dar numai dacă am­bii parteneri sunt dispuși să se pre­o­­cupe mai intens de ei înșiși și de rela­ția lor. Nu este simplu, dar me­rită. Pentru că partenerii care se des­part rămân adeseori legați unul de celălalt, ca într-un război al rozelor. Sau recreează în viitoarea relație aceeași dramă.

"Alarma sună când relația sexuală începe să scârțâie"

- Experții susțin că marea dragoste moare după 5-6 ani. Un fenomen biologic căruia nu ne putem opune. Este adevă­rat?

- Adevărat este că după 4-5 ani, dragostea spontană cedează. Atracția aceea inițială care ne face să simțim că zburăm. Și dacă partenerii nu vor­besc deschis despre această problemă, viețile lor încep să se despartă. Și apa­re senzația că te trezești dimineața lângă un străin, deși în realitate este partenerul pe care l-ai iubit și l-ai do­rit cândva. Nu-l mai recunoști, pentru că nu-ți mai dai osteneala să-l privești cu-adevărat, să-l înțelegi, să-l ac­cepți.

- Nu este nor­mal ca după un număr de ani, relația să nu mai funcționeze, să de­vină plicti­si­toa­re?

- Nu este nor­mal! Sexul nu es­te o problemă de vârstă sau de du­rată a unui cuplu, ci expresia însu­flețirii, a bucuriei de a trăi alături de cel iubit. Ero­tis­mul și plăcerea sunt sufocate de gri­jile zilnice, ca­re devin priori­tare, de solicitările profesionale în ex­­ces, de lipsa de comunicare și de tea­mă. Alarma sună când relația sexuală începe să scâr­țâie. Atunci este timpul ca partenerii să vor­bească. Să se destăi­nuie unul celui­lalt, să-și spună deschis cum și-ar dori să facă dra­gos­te sau să fie mângâiați. Firește, este destul de greu să te des­chizi astfel, de­vii nesi­gur, vulnera­bil. Dar accep­tarea vulnerabilității, a sen­timen­telor contradictorii, creează din nou inti­mitatea și dragostea mult dorită.

DINA BRAN