Drumețiile "Formulei AS" ne-au dus de data aceasta în sudul Banatului, pe Dunăre, la Moldova Nouă, și în zona montană a Cheilor Nerei. Dincolo de Orșova, de la spectaculoasele Cazane ale Dunării, și până departe, la pădurile dese din Munții Locvei, privirea ți se topește de-atâta frumos. Am nimerit și sezonul perfect: salcâmii erau în floare, purpura căpșunilor strălucea prin grădini, iar liliacul sălbatic ne îmbăta cu mireasma lui de pe altă lume. Dacă ai strânge tot ce poți să cuprinzi cu privirea într-o singură ilustrată, te-ai mira că natura poate plăsmui atâtea minuni! Dar azi vă vom îndruma către Cheile Nerei (o mostră de rai pământean), care despart Munții Aninei de Munții Locvei. Verdele pastelat al pădurii e pretutindeni, soarele se aprinde în roiurile de fluturi, păsăretul cântă de te-asurzește, apele repezi se adună-n cascade înspumate, care-ți spală privirea și gândurile... Cum să nu te lepezi de oboseală și griji, în atâta frumusețe și armonie, rămase la fel ca la începuturile pământului?
Cum ajungeți
Dacă veniți dinspre București, luați-o prin sud: Pitești - Craiova - Orșova - Moldova Veche - Oravița - Ilidia - Socolari - Potoc, până la Podul Bei, unde începe Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița. E musai să mergi cu mașina, doar că șoselele n-au mai fost reparate de multă vreme, iar gropile din drum vă pot pune nervii la încercare. La Podul Bei veți întâlni un ranger care vă va îndruma încotro s-o apucați, în funcție de timpul pe care-l aveți la dispoziție și splendorile pe care vreți să le vedeți. "Sunt disponibile două trasee diferite", ne spune Ilie Țunea, ranger. "Cum treceți Podul Beiului, spre stânga ajungeți cu mașina la camping și la păstrăvărie, de unde puteți porni la picior spre cascada Văioaga, lacul Ochiul Beiului și cascadele Beușniței. Puțină lume știe că sunt două, la numai un sfert de oră una de alta! Nu-i prea bun drumul forestier, pietruit doar pe alocuri și plin de gropi, dar peisajul e divin, o să vedeți! La dreapta, un traseu duce către Tunelurile Romane (șapte la număr), care se pot vizita cam într-o oră și jumătate. Celălalt duce spre Lacul Dracului, recomandat iubitorilor de drumeții experimentați, pentru că un sfert din traseu este sălbatic și dificil."
Ce e de văzut
Ochiul Beiului - o minune a naturii! Lacul carstic e alimentat de un izvor subteran, și de aceea pare încremenit. Nicio undă nu-i tulbură luciul, în care se oglindesc pădurea și cerul. Culoarea verde-albăstrie e dată de mineralizația de cupru din apă și de albia sa calcaroasă. Pentru a ajunge la lac, aveți de mers vreo cinci kilometri, de la păstrăvărie, prin Valea Beiului, pe sub umbra subțire a pădurii verzi și luminoase. Urmați apoi apele limpezi ale Beiului, printre pantele domoale ale văii (pe alocuri se transformă-n cascade înspumate, ce se prăvălesc de pe stâncile lustruite de curgere). Drumul vă scoate la cascada La Văioagă (e marcată, și aveți de coborât doar câțiva metri de la potecă pentru a o admira în voie). Odată ajunși la lac, a cărui frumusețe nu are echivalent în vocabular, acordați-vă măcar un sfert de ceas de răgaz, pentru că imaginea vă invită la contemplare. Ochiul de apă cristalin, adânc de 3-4 metri, se lasă vederii în întregime. Atât de limpede e apa, încât ai putea atinge cu mâna vegetația acvatică din adâncuri, prin care înoată leneș păstrăvi curcubeu, iar lumina soarelui, filtrată de frunzele mestecenilor, le dă pietrelor scufundate sclipiri misterioase. Există și o legendă a acestui lac, pe care ne-a spus-o, binevoitor, rangerul: "Se zice că fiul unui Bei turc (mare căpetenie militară) a poposit pe aceste meleaguri, la vânătoare. Gonind călare după o căprioară, a întâlnit o fată neasemuit de frumoasă, care-și păștea oile pe-un tăpșan. Băiatul s-a îndrăgostit pe loc. Era tare frumos, așa că fata s-a lăsat ademenită cu drag de vorbele lui. Și s-au tot întâlnit pe sub umbra pădurii, până când Beiul a aflat de iubirea secretă a celor doi. Și cică tare s-a mâniat, pentru că fata era valahă, deci de altă credință, și nu putea să-i devină soață fiului său. Și s-a hotărât s-o omoare. A trimis doi netrebnici care au ucis-o cu sânge rece, chiar pe locul unde e azi acest lac. Purtat de dorul iubitei sale, fiul turcului a venit ca de obicei, la întâlnire, dar în loc s-o găsească pe draga inimii lui așteptându-l nerăbdătoare, a aflat-o moartă, însângerată, aruncată într-o văioagă. Se spune că atât de mult a plâns fiul turcului, încât văioaga s-a umplut cu lacrimi, care au luat culoarea ochilor lui. Iar pentru că n-a putut să suporte despărțirea de mireasa inimii lui, și-a luat și el zilele, împlântându-și un pumnal în inimă. Așa s-a născut Ochiului Beiului!"
Cascada Beușnița
De la Ochiul Beiului în sus, la jumătate de oră de mers, descoperiți o altă minune: apele Beiului țâșnesc vijelioase, de la peste 15 metri înălțime, formând o cascadă spectaculoasă. Dâre albe, spumoase, își fac făgaș prin mușchiul verde și gros ce acoperă stâncile maiestuoase, rostogolindu-se într-o fierbere nefirească, prin șanțurile săpate în piatră. La câțiva metri mai jos, parcă obosite de-atâta zbucium și de lupta cu stânca, apele se adună mănunchi, își scutură spumele și curg mai departe la vale, calme, limpezi și reci. Prima cascadă e accesibilă, la a doua se ajunge mai greu, mai ales după ploaie. Iar cum cu o zi înainte a plouat torențial, nu ne încumetăm...
Tunelurile romane
Soarele se ascunde tiptil după stânci, frunzele își pierd auriul, trebuie să profităm de lumină. După o oră de mers prin vegetația luxuriantă, după urcușuri pe pante înguste, cu trepte formate din rădăcini de copaci, încep galeriile. Arcuri săpate în stâncă, înalte cât să nu fii nevoit să te-apleci, cele mai lungi, întunecoase ca pântecele unui balaur de piatră. Jos, Nera curge lin, cu apele tulburi, de la ploile din ajun. Suntem departe de lume, într-o liniște apăsătoare. Ni se aude doar respirația, plămânii se umplu cu aer tare, obosiți de efort. Se înserează, albastrul de deasupra e din ce în ce mai intens. Coborâm cu grijă pantele, îmbătați de frumusețea ce ne înconjoară și fericiți că am reușit să vedem atâtea minuni.
Vorbim din nou cu rangerul Ilie Țunea, întrebându-l ce am... pierdut. "Dacă veneați mai de dimineață, vă trimiteam pe celălalt traseu, care duce spre Lacul Dracului, dar e recomandat drumeților mai experimentați, pentru că întregul traseu, dus-întors, durează circa 12 ore. Mulți turiști aleg să meargă cu cortul, pentru a avea timp să admire pe îndelete toate priveliștile acestea fără egal. Traseele sunt marcate, dar să nu vă încumetați la drum, dacă nu aveți echipament montan și condiția fizică necesară! Și atenție! Mai sunt și vipere cu corn prin zonă, deci ar fi bine să vă protejați gambele cu parazăpezi de drumeție!"
Unde vă cazați
Nu vă vom da prea multe sfaturi de cazare, pensiuni găsiți cu zecile de-a lungul traseului, după gusturi și după buzunar. Puteți înnopta pe malul Dunării, la Cazane, dincolo de ele, la Sichevița, ori în pensiunile din satele apropiate de Cheile Nerei. Iubitorii de drumeție care preferă să doarmă în cort, pe iarbă moale, au și ei locuri bune de popas: campinguri, poienițe însorite ori peticele de iarbă proaspăt cosite, din gospodăriile oamenilor primitori. Dacă pașii vă poartă înspre Sasca Română, potoliți-vă foamea la "Vechea Moară". E un restaurant ca-n povești, cu bănci de lemn, perdeluțe cu pătrățele-n ferestre, și cu bucate bănățene, din zonă, care se înghit singure. Stropite cu o bere rece, te îndeamnă să rămâi pentru totdeauna acolo, în natura și ospeția din Banatul Montan.
Fotografii: ALEXANDRU FLOREA, Cipu Gheorghe