Splendori în Banatul Montan: Cheile Nerei

Florentin Popa
Abia așteptam colțul verde al ierbii și florile de salcâm, pentru a ne lăsa îm­bă­tați de miresmele primăverii.

Dru­me­țiile "Formulei AS" ne-au dus de data aceasta în su­dul Banatului, pe Dunăre, la Mol­dova Nouă, și în zona montană a Cheilor Nerei. Dincolo de Or­șova, de la spec­ta­culoasele Cazane ale Dunării, și până de­parte, la pădurile dese din Munții Locvei, pri­virea ți se topește de-atâ­ta frumos. Am nimerit și sezonul perfect: sal­câ­mii erau în floare, pur­pura căp­șu­nilor stră­lu­cea prin grădini, iar li­liacul săl­ba­tic ne îmbăta cu mireasma lui de pe al­tă lume. Dacă ai strânge tot ce poți să cuprinzi cu privirea într-o singură ilustrată, te-ai mi­ra că na­tura poate plăs­mui atâ­tea minuni! Dar azi vă vom îndruma către Chei­le Nerei (o mostră de rai pământean), care des­part Munții Aninei de Munții Locvei. Verdele pas­telat al pădurii e pre­tu­tindeni, soarele se aprinde în ro­iurile de fluturi, pă­să­retul cântă de te-asurzește, ape­le repezi se adună-n cascade înspumate, ca­re-ți spală privirea și gân­du­rile... Cum să nu te lepezi de oboseală și griji, în atâ­ta frumusețe și armonie, rămase la fel ca la începu­turile pământului?

Cum ajungeți

Dacă veniți dinspre București, luați-o prin sud: Pitești - Craiova - Orșova - Moldova Veche - Ora­vița - Ilidia - Socolari - Potoc, până la Podul Bei, un­de începe Parcul Național Cheile Nerei - Beuș­nița. E musai să mergi cu mașina, doar că șoselele n-au mai fost reparate de multă vreme, iar gropile din drum vă pot pune nervii la încercare. La Podul Bei veți întâlni un ranger care vă va îndruma încotro s-o apucați, în funcție de timpul pe care-l aveți la dispoziție și splendorile pe care vreți să le vedeți. "Sunt disponibile două trasee diferite", ne spune Ilie Țunea, ranger. "Cum treceți Podul Beiului, spre stânga ajungeți cu mașina la camping și la păstrăvărie, de unde puteți porni la picior spre cas­cada Văioaga, lacul Ochiul Beiului și casca­de­le Beușniței. Puțină lume știe că sunt două, la nu­mai un sfert de oră una de alta! Nu-i prea bun dru­mul forestier, pietruit doar pe alocuri și plin de gropi, dar peisajul e divin, o să vedeți! La dreapta, un traseu duce către Tunelurile Romane (șapte la nu­măr), care se pot vizita cam într-o oră și jumă­tate. Celălalt duce spre Lacul Dracului, reco­man­dat iubitorilor de drumeții experimentați, pentru că un sfert din traseu este sălbatic și dificil."

Ce e de văzut

Ochiul Beiului - o minune a naturii! Lacul carstic e alimentat de un izvor subteran, și de aceea pare încremenit. Nicio undă nu-i tulbură luciul, în care se oglindesc pădurea și cerul. Culoarea verde-albăstrie e dată de mineralizația de cupru din apă și de albia sa calcaroasă. Pentru a ajunge la lac, aveți de mers vreo cinci kilometri, de la păstră­vă­rie, prin Valea Beiului, pe sub umbra sub­țire a pă­durii verzi și luminoase. Urmați apoi apele limpezi ale Beiului, printre pantele domoale ale văii (pe alocuri se transformă-n cascade înspumate, ce se prăvălesc de pe stâncile lustruite de curgere). Dru­mul vă scoate la cascada La Văioagă (e mar­cată, și aveți de coborât doar câțiva metri de la po­tecă pentru a o admira în voie). Odată ajunși la lac, a cărui frumusețe nu are echivalent în vocabular, acordați-vă măcar un sfert de ceas de răgaz, pentru că imaginea vă invită la contemplare. Ochiul de apă cristalin, adânc de 3-4 metri, se lasă vederii în întregime. Atât de limpede e apa, încât ai putea atinge cu mâna vegetația acvatică din adâncuri, prin care înoată leneș păstrăvi curcubeu, iar lumina soarelui, filtrată de frunzele mestecenilor, le dă pietrelor scufundate sclipiri misterioase. Există și o legendă a acestui lac, pe care ne-a spus-o, bine­voitor, rangerul: "Se zice că fiul unui Bei turc (ma­re căpetenie militară) a poposit pe aceste melea­guri, la vânătoare. Gonind călare după o că­pri­oară, a întâlnit o fată ne­asemuit de frumoa­să, care-și păștea oile pe-un tăp­șan. Băiatul s-a îndrăgostit pe loc. Era tare frumos, așa că fata s-a lăsat ade­me­nită cu drag de vor­be­le lui. Și s-au tot în­tâlnit pe sub umbra pădurii, până când Beiul a aflat de iubirea secretă a celor doi. Și cică tare s-a mâniat, pentru că fata era va­lahă, deci de altă cre­dință, și nu putea să-i devină soață fiului său. Și s-a hotărât s-o omoare. A trimis doi netrebnici care au ucis-o cu sânge rece, chiar pe locul unde e azi acest lac. Purtat de dorul iubitei sale, fiul turcului a venit ca de obicei, la întâlnire, dar în loc s-o gă­sească pe draga inimii lui așteptându-l nerăb­dă­toare, a aflat-o moartă, însângerată, aruncată în­tr-o văioagă. Se spune că atât de mult a plâns fiul turcului, încât văioaga s-a umplut cu lacrimi, care au luat culoarea ochilor lui. Iar pentru că n-a putut să suporte despărțirea de mireasa inimii lui, și-a luat și el zilele, împlântându-și un pumnal în inimă. Așa s-a născut Ochiului Be­iului!"

Cascada Beușnița

De la Ochiul Beiului în sus, la jumătate de oră de mers, descoperiți o altă mi­nune: apele Beiului țâșnesc vijelioase, de la peste 15 metri înălțime, formând o cascadă spectaculoasă. Dâ­re albe, spumoase, își fac fă­gaș prin mușchiul verde și gros ce acoperă stâncile ma­iestuoase, rostogo­lin­du-se într-o fierbere nefirească, prin șanțurile săpate în piatră. La câțiva metri mai jos, parcă obosite de-atâta zbucium și de lupta cu stân­ca, apele se adună mănunchi, își scutură spu­mele și curg mai departe la vale, calme, limpezi și reci. Prima cascadă e accesibilă, la a doua se ajun­ge mai greu, mai ales după ploaie. Iar cum cu o zi înainte a plouat torențial, nu ne încumetăm...

Tunelurile romane

Soarele se ascunde tiptil după stânci, frunzele își pierd auriul, trebuie să profităm de lumină. După o oră de mers prin vegetația luxuriantă, după ur­cu­șuri pe pante înguste, cu trepte formate din rădăcini de copaci, încep galeriile. Arcuri săpate în stâncă, înalte cât să nu fii nevoit să te-apleci, cele mai lungi, întunecoase ca pântecele unui balaur de piatră. Jos, Nera curge lin, cu ape­le tulburi, de la ploile din ajun. Sun­tem departe de lume, în­tr-o li­niște apă­să­toare. Ni se aude doar respirația, plămânii se um­plu cu aer tare, obosiți de efort. Se în­se­rează, al­bastrul de dea­su­pra e din ce în ce mai intens. Co­borâm cu grijă pan­tele, îmbătați de fru­mu­sețea ce ne înconjoară și fericiți că am reușit să vedem atâtea mi­nuni.
Vorbim din nou cu rangerul Ilie Țunea, întrebându-l ce am... pierdut. "Dacă veneați mai de dimineață, vă tri­miteam pe celălalt traseu, care duce spre Lacul Dra­cului, dar e recomandat dru­me­ților mai expe­rimentați, pentru că întregul tra­seu, dus-întors, durează circa 12 ore. Mulți turiști aleg să meargă cu cortul, pentru a avea timp să admire pe îndelete toate priveliștile acestea fără egal. Traseele sunt marcate, dar să nu vă încumetați la drum, dacă nu aveți echipament montan și con­diția fizică necesară! Și aten­ție! Mai sunt și vipere cu corn prin zonă, deci ar fi bine să vă pro­tejați gambele cu para­zăpezi de drumeție!"

Unde vă cazați

Nu vă vom da prea multe sfa­turi de cazare, pensiuni găsiți cu zecile de-a lungul traseului, după gusturi și după buzunar. Puteți înnopta pe malul Dunării, la Ca­zane, dincolo de ele, la Sichevița, ori în pensiunile din satele apro­piate de Cheile Nerei. Iubitorii de drumeție care preferă să doarmă în cort, pe iarbă moale, au și ei locuri bune de popas: campinguri, poienițe însorite ori peticele de iarbă proaspăt cosite, din gospo­dă­riile oamenilor primitori. Dacă pașii vă poartă în­spre Sasca Română, potoliți-vă foamea la "Vechea Moară". E un restaurant ca-n povești, cu bănci de lemn, perdeluțe cu pătrățele-n ferestre, și cu bucate bănățene, din zonă, care se înghit singure. Stropite cu o bere rece, te îndeamnă să rămâi pentru tot­deauna acolo, în natura și os­pe­ția din Banatul Mon­tan.

Fotografii: ALEXANDRU FLOREA, Cipu Gheorghe