Un arbore ajuns la maturitate poate purta până la 60.000 de flori, împresurate zilnic de albine, care culeg din ele nectar și polen. Mierea de tei este foarte apreciată, nu numai pentru aroma deosebit de plăcută, ci și pentru proprietățile ei medicinale. Producția de miere realizată de apicultori la hectar variază între 600 și 1200 de kilograme, în funcție de diverși factori, cel dintâi fiind tipul de arbore, căci trebuie știut că specia numită Tilia (din familia Tiliaceae) cuprinde nu mai puțin de 30 de varietăți, între care există mici diferențe. De exemplu, teiul american (Tilia americana), cu tulpina dreaptă, înălțată până la 40 de metri și coroana rotundă și amplă, copac originar din America de Nord, a fost aclimatizat în România și este cultivat mai ales prin parcuri, în scopuri decorative. Varietățile indigene, cu înălțimi între 30 și 40 de metri - cum ar fi teiul argintiu (Tilia argentea), teiul cu frunza mare (Tilia grandifolia) sau teiul pucios (Tilia cordata) sunt răspândite pe tot cuprinsul țării, prin păduri, dar adesea și pe marginea drumurilor, având o prezență masivă în special în nordul Dobrogei și în sud-vestul Olteniei.
Lemnul de tei este moale, ușor de prelucrat, însă prea puțin rezistent. Se confecționează din el, cu precădere, obiecte mici, de pildă chibrituri, creioane, mosoare, calapoade și tocuri de încălțăminte, rame de tablouri, placaje, ambalaje, planșete pentru desen, unele piese de mobilier pentru bucătărie. Având avantajul că nu este atacat de cari, servește la fabricarea plăcilor de rezonanță pentru piane și orgi. Fiind sculptat cu ușurință, îl regăsim și în catapetesmele din biserici, iar iconarii îl folosesc ca suport pentru pictarea icoanelor. Tot din el se fac cărbunele pentru desen și cărbunele activ.
Rafia obținută din scoarța de tei era întrebuințată odinioară la împletirea rogojinilor și a funiilor. Vestigii de acest fel au fost descoperite și în situri arheologice care datează din epoca de piatră.
Credințe și tradiții
Trăind mereu în apropierea oamenilor, întâlnit pretutindeni în așezările lor ca o prezență prietenoasă și ocrotitoare, teiul a fost perceput încă din antichitate ca o sursă de energie benefică. La romani, tinerii căsătoriți își puneau la altarul casei ramuri de tei, pentru a beneficia de o dublă protecție, deoarece arborele era consacrat atât zeiței Venus (a iubirii), cât și Junonei, întruchiparea înțelepciunii. Într-o formă oarecum modificată, obiceiul se regăsește mult mai târziu în Franța, unde mirii trebuiau să treacă la nuntă pe sub coroanele îngemănate a doi tei, ca să fie siguri că vor avea o căsnicie durabilă. Polonezii au respectat multă vreme tradiția de a cultiva un tei în fața casei, pentru a alunga toate relele și a atrage în schimb pacea și armonia în familie. Și la noi a existat cândva datina de a planta un tei de fiecare dată când venea pe lume un copil, în speranța că el va avea astfel parte de sănătate și noroc în viață. De reținut și faptul că, atunci când erau surprinși de o furtună în câmp deschis, țăranii noștri căutau adăpost sub coroana unui tei, fiindcă observațiile empirice ale unui șir întreg de generații îi învățaseră că magnetismul acestui copac, diferit de al celorlalți, nu cheamă fulgerele, ci le respinge.
Utilizări terapeutice
În scopuri curative se folosesc, în primul rând, florile, dar și frunzele și chiar stratul alb de sub scoarță, așa-numitul alburn, cu care medicina populară trata migrenele și afecțiunile hepatobiliare. Principiile active ale teiului au acțiune sudorifică, spasmolitică, antitermică, diuretică, decongestivă, antiinflamatoare, combat insomnia și nervozitatea, ameliorează problemele cutanate și elimină reziduurile din organism.
Ceaiul din flori de tei (preparat cu 1-2 lingurițe, la 200 ml de apă clocotită și infuzat 15 minute) are efect sedativ, iar persoanelor care adorm greu li se recomandă să bea o cană seara, înainte de a merge la culcare. Același ceai, din care se vor consuma însă 2-3 căni pe zi, adăugând și puțină miere, ajută contra tusei, a bronșitei, a simptomelor de răceală și gripă, dar și a dischineziei biliare. Cu infuzia din flori de tei puteți face și băi la picioare, când sunteți răciți. După ce ați terminat procedura, este obligatoriu să vă odihniți întinși pe pat, timp de jumătate de oră. Iar compresele cu ceai de tei sunt de mare folos la ochii obosiți, cu pleoapele inflamate.
Amigdalitele, faringitele, laringitele se pot trata cu inhalații, utilizând o infuzie mai concentrată (5-10 grame de flori la 200 ml de apă în clocot). O altă variantă de tratament sunt gargarele (mai multe pe zi), iar în acest caz, rețeta indică 4 linguri de flori, la 200 ml apă. După strecurare se mai adaugă și jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu.
Frumusețe
Cărbunele de tei pisat, amestecat cu apă și înghițit, temperează aciditatea gastrică și are un efect de detoxifiere. În medicina tradițională, era administrat și pentru a reduce menstrele prea abundente la femei. Însă el poate fi aplicat și extern, pe porțiunile afectate de abcese și ulcerații.
Pe vremea când nu existau atâtea produse cosmetice pentru îngrijirea părului, bunicile și străbunicile noastre puneau un pumn de flori de tei în oțet și, după două săptămâni, strecurau oțetul, apoi luau 1 lingură din el și o amestecau într-o cană de 2 litri cu apă caldă, pe care și-o turnau pe păr, ca să-l limpezească după spălat.
Rețete
Sirop pentru răceală și gripă
Ingrediente: câte 1 pumn de flori uscate de tei, soc și crețușcă, 1 l de apă, 1 kg de zahăr brun, 25 g de acid citric.
Mod de preparare:
1. Dați într-un clocot apa și zahărul, apoi luați-le de pe foc. După ce ați așteptat să se răcească puțin, adăugați și acidul citric.
2. Puneți florile în lichidul călduț, acoperiți vasul și lăsați-l la infuzat 48 de ore. La sfârșit, strecurați siropul și turnați-l în sticle mici.
Utilizare: Cele trei flori ajută la scăderea febrei, au acțiune sudorifică și antiinflamatoare, fiind așadar foarte indicate pentru tratarea răcelilor și a gripelor. Siropul se bea diluat cu apă, însă la fel de bine poate fi întrebuințat ca îndulcitor al ceaiurilor de plante.
Balsam pentru pielea iritată
Ingrediente: frunze de tei, ulei de floarea soarelui, ulei de cânepă, ceară de albine, uleiuri eterice de grepfruit, lavandă, lemn de cedru și bergamotă.
Mod de preparare:
1. Tăiați mărunt frunzele de tei, puneți-le într-un borcan și turnați peste ele uleiul de floarea soarelui. Încălziți borcanul în bain-marie cam 20 de minute. După aceea, strecurați uleiul pentru a îndepărta frunzele și lăsați-l să se răcească.
2. Încălziți în bain-marie 40 de grame din uleiul preparat anterior în care adăugați 10 grame de ulei de cânepă și 5 grame de ceară de albine, până când aceasta din urmă se topește complet.
3. Puneți într-un borcănel de 50 ml câte 2 picături din uleiurile de grepfruit, lavandă, lemn de cedru și bergamotă, apoi turnați deasupra balsamul. Așteptați să se răcească, după care închideți borcănelul.
Utilizare: Frunzele de tei calmează pielea iritată și vindecă leziunile minore, iar uleiurile eterice ajută la îngrijirea pielii.