Firește, o astfel de clădire îți stârnește imediat curiozitatea. Cine a locuit în ea? Când a fost construită? Mai deschide cineva ușa monumentală sau clădirea e închisă, și în aerul interioarelor nu se mai risipește suflare de om? Cine să-mi răspundă, mă întreb, plimbându-mă pe lângă gard, cu dorința ca poarta închisă să fie o poartă a memoriei și o mână invizibilă să o deschidă chiar acum.
Obârșii oltenești
Mă apropiu de gardul metalic și văd o tăbliță cu două nume și un an: Constantin Geblescu și Petre Antonescu, 1912. Primul a fost proprietarul inaugural al clădirii, celălalt arhitectul. Casa are, așadar, 105 ani. Se ține încă bine, datorită unor reparații efectuate de-a lungul timpului. Geblescu... un nume de-a dreptul straniu, pe care nu-l regăsești printre bucureștenii de-odinioară, hărăziți cu notorietate sau glorie publică. Puținele informații obținute în urma căutării pe Google aduc o lumină firavă în bezna trecutului: Geblescu era originar din Craiova și făcea parte dintr-o familie de moșieri bine înfiptă în societatea oltenească, a sfârșitului de secol XIX. Aveau proprietăți întinse, aveau câmpuri agricole, păduri, conace, cule, case, și chiar un hotel în Craiova. Există, undeva, în vestul județului Dolj, un sat numit Geblești, se pare locul de origine al acestor oameni avuți. Înainte să ajungă boieri, au fost arendași și negustori care au știut să facă avere, uneori în urma jocului de cărți. Din neamul lor, un tânăr ambițios, Constantin R. Geblescu, a ajuns să studieze Dreptul la Paris. Licența a obținut-o în 1894. S-a întors în patrie și s-a angajat la Tribunalul Dolj pentru numai câțiva ani, fiindcă în 1901 a părăsit magistratura și a intrat în politică, în Partidul Conservator, partid al marilor proprietari și al intelectualilor atașați de valorile trecutului. După trei ani, tânărul om politic oltean a fost numit prefect de Dolj. Șef la Partidului Conservator era, în acei ani, Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Prefect al unui județ însângerat
Plini de liniște și de îmbelșugare or fi fost anii scurși până în primăvara lui 1907, când răscoala țărănească a clătinat temeliile României de atunci. Constantin Geblescu era prefect, dar și moșier. Avea responsabilități instituționale, dar și griji de proprietar cu țărani răsculați pe moșii. Orice se putea întâmpla atunci: să-și piardă funcția, moșiile și chiar viața. Nu știa ce să facă mai întâi: să telegrafieze la București, ca să informeze guvernul despre mersul înfricoșător al evenimentelor, sau să ceară urgent informații despre starea conacelor sale. Prin alte sate, răsculații făcuseră crime și distruseseră curți boierești. Înspăimântat, prefectul a solicitat intervenția armatei. Țăranii răzvrătiți au fost reprimați cu tunurile. Morții au fost îngropați, sângele s-a scurs în pământ, conacele arse au fost refăcute, câmpurile arate din nou. Geblescu și-a pierdut funcția în acel an, dar de politică nu s-a lăsat. Mai mult, a părăsit Partidul Conservator și s-a numărat printre fondatorii Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu. Răscoala din 1907 i-a dat mustrări de conștiință și l-a convins pe moșierul oltean că traiul țăranilor trebuie îmbunătățit. A construit două spitale, la Plenița și la Bechet, și a cheltuit sume mari de bani pentru acte filantropice. În 1912, norocul i-a surâs: a fost votat ca deputat în Parlamentul de la București.
Grădina sfâșiată
Unde să locuiască? La hotel, așa cum obișnuiau destui deputați sosiți din provincie? Să închirieze o casă mai acătării, demnă de noul său rang? Nu, era prea puțin pentru unul dintre cei mai mari moșieri ai Olteniei. Geblescu a cumpărat un lot de teren și și-a construit propria lui casă, o vilă mare, căruia unii îi mai spuneau și palat. Partea asta de București era, la începutul secolului XX, o întindere de grădini și de mahalale cu case mici, printre care se strecurau ulițe, pline vara de praf, și în restul anului, de noroi sau troiene de zăpadă. Aici își avea proprietatea un librar cunoscut în epocă, George Ioanid. Librarul stăpânea o grădină mare, unde cultiva zarzavaturi și îngrijea o livadă cu multe soiuri de pomi. Un loc de neimaginat astăzi în orașul cotropit de asfalt și beton. Raiul acela al librarului și-a găsit însă sfârșitul din cauza expansiunii orașului. Grădina a fost împărțită în loturi și vândută bucată cu bucată. A mai rămas un petic de verdeață, deschis publicului. E parcul Ioanid din zilele noastre. Vilele grandioase care îl mărginesc au fost construite atunci, după 1910, când a fost deschis Bulevardul Dacia, capătul dinspre Piața Romană. Oameni cu bani (moșieri, avocați, medici) și-au construit aici adevărate reședințe patriciene. Unul dintre ei a fost Constantin R. Geblescu. A cumpărat terenul și a construit casa chiar în anul în care a sosit la București, ca urmare a câștigării unui loc în Camera Deputaților.
Arhitectul înaltei societăți
Arhitectul Petre Antonescu era cu patru ani mai tânăr decât Geblescu. Studiile sale la Paris s-au suprapus, timp de un an (1893 - 1894), cu studiile lui Constantin. Poate s-au cunoscut acolo, cine mai știe? Sau poate s-au cunoscut chiar la Craiova, fiindcă în 1912, arhitectul a început să lucreze la proiectul Palatului Administrativ din capitala Olteniei. Petre Antonescu era deja un arhitect cu notorietate, după ce proiectase, în 1906, clădirea Primăriei Bucureștiului, din Bd. Elisabeta. Va realiza mai târziu capodopera carierei sale, proiectul Arcului de Triumf, inaugurat la 1 Decembrie 1936.
Birouri pentru diplomați
Constantin R. Geblescu a murit în 1927, la Craiova. Avea 58 de ani. Casa a fost naționalizată de autoritățile comuniste. Aici și-a avut sediul o vreme Ambasada Irakului. Aici se aflau diplomații irakieni când rachetele Tomahawk au lovit Bagdadul. În 2001, casa a fost revendicată de Alexandrina Herescu, probabil o descendentă a Gebleștilor. În prezent, în clădire își are sediul "Agenția Națională de Control al Exporturilor". Câteva camere video de supraveghere sunt orientate către exterior. Cu siguranță sunt înregistrat în timp ce mă plimb pe trotuar și privesc ornamentele casei. Ce contează! Glicina cățărată pe gard răspândește un parfum splendid, iar eu tocmai v-am spus, atât cât am reușit să o recompun, povestea boierului oltean Constantin R. Geblescu și a casei sale din str. Polonă, nr. 8.