Vunk - "Secretul Tău"
Cornel Ilie, Gabriel Maga, Bogdan Crucianu și Nicu Sârghea - într-un cuvânt, trupa Vunk, au pregătit un nou mega concert la Sala Polivalentă, pentru sfârșitul lui mai. "Secretul Tău" este ultimul concert din trilogia ENIGMA, începută anul trecut, pe 15 octombrie, și cel mai mare și elaborat spectacol al acesteia.
Vunk a mai susținut până acum două mari concerte la Polivalentă: "Orașul Minunilor" în 2014 și "Un Nou Univers" în 2015, ambele fiind considerate cele mai bune producții ale unui artist român din ultimii ani. De data aceasta, membrii trupei își propun să-și bată propriile recorduri cu concertul "Secretul Tău", "cea mai emoționantă și palpitantă poveste a lor de până acum", cum declară chiar ei: "Cuvintele potrivite deschid mai multe uși decât cheile. Tocmai le-am deschis pe ale tale. Și am intrat să-ți aflăm secretul. De-acum îl știm și-l păstrăm. Este mai intens decât crezi. Nerostit, acest secret va adânci și mai tare propriul tău ocean și-ți va îngropa comorile, scoțând la lumină întunericul din tine. Spus, sufletul tău nu va mai fi seif, ci o vitrină. În admirația tuturor. O să ți-l spunem și ție și vei fi bine. Și mai bine. Noi știm secretul tău". Și nu vor urca pe scenă de unii singuri, ci însoțiți de câteva invitate, căci cine se pricepe mai bine la ținut sau la răspândit secrete decât o femeie? Prin urmare - Raluka, Alina Eremia, Feli și Scarlet Aura vor ajuta cu vocile lor la crearea lumii fantastice imaginată de membrii trupei Vunk.
Cu aceeași ocazie, Cornel Ilie, Gabriel Maga, Bogdan Crucianu și Nicu Sârghea lansează și un nou disc, "Extrovertit".
(Biletele au prețuri cuprinse între 50 și 160 lei, la categoria VIP.)
Cristi Minculescu și IRIS
Tot la final de Mai, la Hard Rock Café în Capitală, puteți să vă reîntâlniți cu una dintre cele mai iubite și apreciate trupe românești ale tuturor timpurilor: IRIS. IRIS în formula ei de aur, cu Cristi Minculescu (voce), Nelu Dumitrescu (tobe), Valter Popa (chitară), Doru Borobeică (bas) și Relu Marin (clape). Cei cinci "magnifici" s-au reunit de o bucată de vreme și cântă din nou împreună, spre marea bucurie a fanilor.
Trupa IRIS a scris o pagină de aur în istoria rock-ului românesc. Au peste 40 de ani de experiență, 19 materiale discografice lansate, nenumărate clipuri și o mulțime de premii în palmares. Iar pe 26 mai, puteți asculta din nou, în direct, hiturile lor îndrăgite, în interpretarea inconfundabilă care le-a făcut celebre. Și de ce nu, puteți chiar să cântați alături de ei melodii precum "Somn bizar", "Noaptea", "Să nu crezi nimic", "Baby", "De vei pleca".
(Biletele la concert costă între 59 și 79 de lei VIP, cu loc la masă, la doi pași de scenă.)
"Ca pe vremuri"
Marea surpriză pe care IRIS și Cristi Minculescu le-o pregătesc fanilor este însă un alt concert "Ca pe vremuri". IRIS va cânta din nou pe aceeași scenă, dar împreună cu alte două trupe celebre ale rock-ului românesc: Holograf și Compact. Va fi un spectacol de 5 ore, care va purta publicul în perioada cea mai fericită a unei generații care s-a născut și a copilărit în comunism, dar care a descoperit gustul libertății și al primelor iubiri pe melodiile acestor mari muzicieni români: "Mi-e dor să cânt alături de Holograf și Compact. Va fi un spectacol pe cinste!", promitea Cristi Minculescu, în cadrul unei emisiuni pe "Rock Fm".
Concertul promite marile hituri Iris, Holograf și Compact ce vor răsuna până la marginea primăverii, lăsând vara să pătrundă în lume, pe ritmuri nebune, dar și melancolice, de muzică rock.
(Biletele costă între 60 și 249 lei VIP. Pentru toate cele trei spectacole prezentate puteți achiziționa tichete din rețeaua iabilet.)