Se pare că Bistrița-Năsăud are puteri speciale în a naște scriitori. N-am să înșir aici nume de referință originare de acolo. Sunt multe. Vreau doar să spun că e un proces continuu, observabil și azi. Dacă unii scriitori contemporani bistrițeni au părăsit locurile natale pentru Capitală sau alte orașe mari, alții, deși apreciați pe plan național, au rămas la Bistrița, transformând-o într-un centru cultural ce găzduiește evenimente literare de răsunet. Continuă să trăiască în cetatea transilvană, să scrie, să formeze și să adune în jurul lor iubitori de literatură - poeți și prozatori admirabili, precum Ioan Pintea, Dan Coman, Ana Dragu, Ioana Bradea. Aceasta din urmă - o personalitate atipică în lumea literară: fără ambiția de a ieși în față, discretă și reticentă, dedicată familiei și scrisului. Are 41 de ani, trei copii și trei romane publicate la șase ani distanță unul de altul, cu teme, limbaje și construcții pe cât de temerare, pe atât de diferite. Romanele ei sunt experimente prin care își pune la încercare virtuozitatea compozițională (nu e de ignorat că în copilărie și adolescență a studiat vioara și că studiile filologice de limbi străine i-au adus o cunoaștere aprofundată a tehnicilor narative moderne). Numele ei s-a făcut cunoscut de la debutul din 2004 cu "Băgău", într-o perioadă când, după pudibonderia și optimismul forțat din comunism, "se dăduse liber" la mizerabilism, sex, debusolare și depresie. Spre deosebire de valul de "autoficțiuni" cvasi-pornografice, cu limbaj trivial-agresiv, ale unor congeneri, Ioana Bradea a știut să supună limbajul erotic unui text construit pe semnificații cuprinzătoare, să dea viață, cum fac bunii romancieri, unei lumi văzute cu umor, simpatie și emoție în toată bizareria ei. Semnalându-i atunci debutul excepțional, mă întrebam cum și dacă va continua. A trebuit să aștept șase ani ca să văd că în al doilea roman, "Scotch", din 2010, n-a perseverat pe formula ce i-a adus succes, ci a încercat ceva nou, o personificare a peisajului industrial post-comunist, cu adierea dezolantă a morții. Oarecum dezamăgitor, fiindcă sconta mai mult pe atmosferă decât pe epică, romanul avea însă aceeași virtuozitate stilistică ce presupune asimilarea variatelor experimente narative de la "noul roman" încoace. Cel de al treilea roman, apărut acum, e o reușită din toate punctele de vedere. Părăsind contemporaneitatea, Ioana Bradea se (și ne) teleportează în Evul Mediu, pe la mijlocul secolului 16 din istoria milenară a Bistriței, păstrată în arhive, dar și în clădirile și porțile cetății săsești, ce pot fi văzute și azi. Naratorul se adresează la persoana a doua unor locuitori de pe la 1560 din ale căror ambiții, intrigi, instincte, sentimente și credințe țese trama romanului. Consilierul Christian Pomarius Baumgarten, care consemnează pentru viitor evenimentele la care e martor, Margareta, nărăvașa fiică a judelui Thomas Werner, destinată căsătoriei cu fiul fostului jude Andreas Beuchel, Maria Simbriger, o fată de țăran sărac din Münzdorf, și meșterul arhitect Petrus din Lugano, angajat să consolideze catedrala gotică din piața centrală, sunt oamenii văzuți și din afară, și din interiorul minții lor, pe care se sprijină construcția în spirală a poveștii. O poveste făcută din materia viselor și coșmarelor, cu scene atroce de descăpățânări publice, îngropări de vii ale fetelor ce au rămas grele după violuri, cu politică și pătrunderea Reformei ce înlocuiește ordinele catolice și chiar cu destinul artistului - meșter Manole, ce lucrează în perspectivă lungă, sub înalta oblăduire divină. Toate sunt cuprinse în fraza fluidă, condusă muzical, cu efect vrăjitor. "Înalt e numele tău" mi se pare unul dintre cele mai frumoase și originale romane apărute la noi după 1989.