Parlamentul din San Salvador a considerat că mineritul este dăunător, atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru sănătatea publică. Este adevărul pe care revista noastră îl face public, de peste 15 ani. În consecință,"trebuie să sărbătorim această lege", așa cum a spus președintele Unității Ecologice Salvadoriene (UNES), Mauricio Sermeno, după promulgarea legii de interzicere a mineritului metalifer. "Este o lege inovatoare, dar mai ales necesară", a adăugat, deoarece "mineritul este o industrie a morții". Printre motivele expuse în incredibila lege salvadoriană, găsim și fraze care au darul de a pune în siguranță și viitorul luptei contra mineritului, nu numai prezentul: "Nici o instituție, normă, act administrativ sau rezoluție nu va putea să autorizeze prospectarea, exploatarea, extracția și tratarea produselor miniere metalice în Salvador". Și președintele țării, Sanchez Ceren, își pune semnătura pe fraze ca acestea: "Nici un permis sau licență, niciun contract sau concesiune nu vor putea să fie emise". La fel ca România, El Salvador s-a luptat cu o corporație australo-canadiană, "Oceana Gold", în cadrul unui arbitraj internațional. Lupta a durat 7 ani (!), iar procesul s-a desfășurat la Curtea de Arbitraj a Băncii Mondiale de la Washington, unde a fost târâtă și România de aurarii canadieni. Întrucât legea interzice și folosirea cianurii, cea mai importantă urmare europeană a gestului istoric din El Salvador este recentul vot, repetat, al Parlamentului European. Cu 566 voturi pentru și doar 8 împotrivă, PE solicită Comisiei Europene să propună interzicerea completă a mineritului cu cianuri în Uniunea Europeană! De notat că proiectul de lege din El Salvador a fost susținut atât de miile de persoane care au demonstrat timp de zece ani, cât și de biserica catolică și de mediul academic. Să nu uităm că tinerii, mediul academic și societatea civilă au luptat și la noi, ajutate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe și de regretatul mitropolit Anania. Din fericire, Roșia Montană a fost introdusă în listele UNESCO de Guvernul Tehnocrat: "NU pentru exploatarea minieră, DA pentru viață". Ceva istoric s-a petrecut peste Ocean. Când va trece la lucru și Parlamentul României? Are pe masă o lege pentru interzicerea mineritului cu cianuri. Legea de la Bruxelles vorbește de o "economie circulară" a UE, deci și a României: reducerea utilizării materiilor prime și încurajarea reutilizării și reciclării metalelor deja extrase. Dintr-o tonă de telefoane mobile vechi se pot scoate circa 280 de grame de aur, 10 grame de platină și 140 de kilograme de cupru. Din telefoanele aruncate la gunoi în țara noastră s-ar scoate mai mult aur decât există la Roșia Montană! Iată o temă de luat în seamă la... Palatul Poporului din București.