"Dacă Macron ajunge la Élysée, va fi bine pentru Uniunea Europeană și, implicit, pentru relația româno-franceză"
- La sfârșitul acestei săptămâni, Franța își va alege președintele. Bătălia se dă între naționalista Marine Le Pen și centristul Macron. Care dintre candidați i-ar fi favorabil Uniunii Europene? Dar României?
- Atât stânga socialistă, cât și dreapta republicană vor completa zestrea adunată de Emmanuel Macron în primul tur, permițându-i o victorie detașată: sondajele indică un rezultat final de 60% în favoarea acestui tânăr "nou venit". Marine Le Pen a sporit și ea scorul Frontului Național. Pe scurt, Franța are o societate divizată în mai multe "sensibilități", care se pot subsuma unei falii centrale: pe de o parte, francezii de clasă medie, mai prosperi, urbani, foarte educați, care sunt în general liberali în economie, anti-protecționiști și pro-europeni, vor o Franță cu mai puține taxe și un stat redus, într-o lume globalizată. De cealaltă parte, Franța rurală, sau cea "muncitorească", a "celor uitați", speră să câștige mai mult dintr-o politică protecționistă, anti-imigrație, chiar anti-europeană, marcată de asistența socială masivă a statului (care ar trebui, de pildă, să taxeze progresiv averile cele mai mari). Faptul că, în primul tur, Melenchon (un comunist) și Le Pen (o naționalistă șovină) au obținut laolaltă cam 40% din voturi divulgă o criză a Centrului democratic și, poate, una de identitate colectivă. Oricum, dacă domnul Macron ajunge la Élysée, va fi bine pentru Uniunea Europeană și, implicit, pentru relația româno-franceză: rămâne să vedem, însă, mai concret, ce înțelege domnia sa printr-o "Uniune Europeană relansată". Va pleda pentru o renegociere a Tratatelor existente? Cum se va poziționa față de SUA? Vom afla asta în câteva luni, dar mai ales după alegerile germane din septembrie, care vor permite rearticularea tandemului Paris-Berlin, redevenit (mai ales după Brexit) principalul motor de creștere al Europei, dar și nucleul său politic dur.
"Marea Britanie nu trebuie pedepsită. Rămâne, totuși, parte a Occidentului"
- Brexit-ul se află, și el, în fața unui start exploziv. Londra a declanșat divorțul de Uniunea Europeană, dar el nu va fi deloc amiabil. Dincolo de enormele implicații geostrategice ale acestui act, în ce fel ne va afecta Brexit-ul pe noi, românii?
- După Brexit, Michel Barnier va negocia, în numele Uniunii Europene, relațiile dintre Marea Britanie și blocul comunitar. Evident, avem interesul de a cere un tratament egal al resortisanților europeni pe piața britanică a muncii, pentru a ne feri cetățenii de posibile discriminări. Pe de altă parte, așa cum scria premierul britanic Theresa May, în scrisoarea adresată lui Jean-Claude Juncker, Marea Britanie părăsește UE, nu și Europa. Ea e legată de continent nu doar prin tunelul de sub Canalul Mânecii, ci și printr-un păienjeniș de interese comerciale și economice majore. Prin Brexit, multe instituții găzduite la Londra se vor muta în alte state-membre. Și numeroase multinaționale bazate în Regatul Unit vor migra, pentru că au nevoie de așa-numitul "pașaport fiscal" european. Brexit face și ca Franța să rămână singurul stat european cu arsenal nuclear. Să sperăm că ieșirea Marii Britanii și consolidarea eventuală a "relației speciale" dintre Londra și Washington nu vor afecta coerența dialogului transatlantic. Iată de ce e important ca Bruxelles-ul să nu promoveze o negociere prea rigidă a Brexit-ului: nu e cazul să "pedepsim" Marea Britanie, care rămâne parte a Occidentului și partenerul nostru într-un destin strategic comun.
"Utopia lui Orban este periculoasă"
- Iritație europeană provoacă și premierul maghiar Victor Orban, care se adapă din plin la fondurile Comunității Europene, dar nu-i respectă valorile. Populismul lui pare să placă și în România, care dă, ici-colo, semnale de "orbanism".
- Victor Orban a avut un rol major în fondarea FIDESZ și despărțirea Ungariei de comunism, ca premiză a revenirii sale, prin Europa Centrală (așa numitul Grup de la Vișegrad), în sânul comunității euro-atlantice. La maturitatea sa politică, profitând de slăbiciunile opoziției socialiste, domnia sa a făcut un viraj spre naționalism, imaginându-și o ipotetică "Internațională conservatoare" din care ar face parte și Donald Trump sau Vladimir Putin. E o utopie periculoasă, ca orice utopie. Totuși, Ungaria e un stat-membru UE și NATO, nu cred că ar putea renunța la criteriile de la Copenhaga, legate de obligațiile oricărui stat de drept, cu o democrație consolidată. Dacă ar face asta, înmulțind semnalele de derapaj, ar plăti costuri politice și economice disproporționate, riscând izolarea față de propria familie europeană. E normal ca "noile state-membre", care au deja o istorie de peste un deceniu de apartenență la UE și NATO, să refuze paternalismul moral exercitat în trecut de "vechea Europă", dar nu cu prețul unor clivaje care să pericliteze ansamblul geo-politic din care facem cu toții parte. E și multă poză în această emancipare, bazată adesea pe mișcări politice de consum intern. Pe de altă parte, deriva spre dreapta naționalistă, vizibilă în multe state-membre, transmite spre Bruxelles un mesaj care n-ar trebui ignorat: multiculturalismul nu presupune uscarea rădăcinilor iudeo-creștine ale civilizației noastre, nici imigrația necontrolată, nici excesul de corectitudine politică, nici toleranța față de terorismul de matrice salafistă, care a însângerat atâtea capitale europene, șocând opinia publică și arătând că integrarea multor comunități imigrate în UE a eșuat.
"Spațiul euro-atlantic nu este un sat fără câini"
- Rusia este, și ea, un actor extrem de agresiv pe scena internațională. Pe lângă armele ei, care zăngăne peste tot, mai nou se discută aprig, despre implicarea ei în alegerile din SUA sau Franța, prin propagandă pe internet. Poate fi făcut ceva împotriva unei astfel de infiltrări? Dar relațiile României cu Rusia cum le apreciați?
- Rusia a interpretat extinderea NATO și UE, dar și "revoluțiile colorate" din Ucraina, Georgia sau Kyrgistan, sau chiar inofensivul Parteneriat Estic, lansat în 2008, ca pe o încercuire a sa de către un Occident "agresiv". A răspuns acestei presupuse "amenințări" crescând constant bugetul și înzestrarea forțelor sale armate, dar și lansând conceptul de război hibrid, aplicat ca la manual, în Georgia (la câteva luni după Summit-ul NATO de la București, care promisese așa-numitul "Membership Action Plan" pentru Ucraina și Georgia) și, după "Euro-maidan", prin anexarea Peninsulei Crimeea și destabilizarea regiunii orientale a Ucrainei (Donbas). E, desigur, păcat că resetarea Rusia-Occident, după căderea URSS, nu a reușit, dar e la fel de normal ca Occidentul democratic să-și proiecteze valorile și forța de atracție geo-politică înspre fostul Est comunist. Războiul hibrid, care implică atacuri cibernetice, accentuarea naționalismului euro-sceptic, prin campanii media, finanțarea extremismului, fantasma unui spațiu ortodox panslav, dar și fenomenul "omuleților verzi" (infiltrarea de comandouri anonime, fără însemne militare clare) reprezintă un pericol real, pe care se cuvine să-l contracarăm inteligent și consecvent, alături de partenerii noștri din UE și NATO. Înființarea la București a unui centru NATO contra războiului electronic e un semnal puternic în acest sens, alături de măsurile post-Varșovia, de consolidare a prezenței militare aliate pe flancul estic. Spațiul euro-atlantic nu este un soi de "sat fără câini".