TEODOR BACONSCHI - "Deriva spre dreapta naționalistă, vizibilă în multe state, transmite spre Bruxelles un mesaj care n-ar trebui ignorat"

Cristian Curte
- Europa clocotește ca un vulcan. Brexit-ul, alegerile din Franța, deviaționismul lui Orban, Rusia veșnic agitatoare, sunt doar câteva din evenimentele care amenință echilibrul în relațiile internaționale. Focuri încrucișate, care până acum nu au lovit țara noastră, dar care ne pot nimeri în viitorul apropiat. Despre contextul fierbinte al actualității europene, am rugat să vorbească un expert al problemei, d-l ambasador Teodor Baconschi -

"Dacă Macron ajunge la Élysée, va fi bine pentru Uniunea Europeană și, implicit, pentru relația româno-franceză"

- La sfârșitul acestei săptămâni, Franța își va alege președintele. Bătălia se dă între națio­na­lis­­ta Marine Le Pen și centristul Macron. Care din­­tre candidați i-ar fi favorabil Uniunii Europene? Dar României?

- Atât stânga socialistă, cât și dreapta repu­blicană vor completa zestrea adunată de Emma­nuel Macron în primul tur, permițându-i o victorie detașată: sondajele indică un rezultat final de 60% în favoarea acestui tânăr "nou venit". Marine Le Pen a sporit și ea scorul Frontului Național. Pe scurt, Franța are o societate divizată în mai multe "sensibilități", care se pot subsuma unei falii centrale: pe de o parte, francezii de clasă medie, mai prosperi, urbani, foarte educați, care sunt în general liberali în economie, anti-protecționiști și pro-europeni, vor o Franță cu mai puține taxe și un stat redus, într-o lume globalizată. De cealaltă parte, Franța rurală, sau cea "muncitorească", a "celor uitați", speră să câștige mai mult dintr-o politică protecționistă, anti-imigrație, chiar anti-europeană, marcată de asistența socială masivă a statului (care ar trebui, de pildă, să taxeze pro­gresiv averile cele mai mari). Faptul că, în primul tur, Melenchon (un comunist) și Le Pen (o na­ționalistă șovină) au obținut laolaltă cam 40% din voturi divulgă o criză a Centrului democratic și, poate, una de identitate colectivă. Oricum, dacă domnul Macron ajunge la Élysée, va fi bine pen­tru Uniunea Europeană și, implicit, pentru relația româno-franceză: rămâne să vedem, însă, mai concret, ce înțelege domnia sa printr-o "Uniu­ne Eu­ropeană relansată". Va pleda pentru o re­ne­go­ciere a Tratatelor existente? Cum se va po­zi­ționa față de SUA? Vom afla asta în câteva luni, dar mai ales după alegerile germane din septem­brie, care vor per­mite rearticularea tan­de­mului Paris-Berlin, re­de­venit (mai ales după Brexit) principalul motor de creștere al Europei, dar și nucleul său politic dur.

"Marea Britanie nu trebuie pedepsită. Rămâne, totuși, parte a Occidentului"

- Brexit-ul se află, și el, în fața unui start exploziv. Londra a declanșat divorțul de Uniu­nea Europeană, dar el nu va fi deloc amiabil. Dincolo de enormele implicații geostrategice ale acestui act, în ce fel ne va afecta Brexit-ul pe noi, românii?

- După Brexit, Michel Barnier va negocia, în numele Uniunii Europene, relațiile dintre Ma­rea Britanie și blocul comunitar. Evident, avem inte­resul de a cere un tratament egal al resor­ti­sanților europeni pe piața britanică a muncii, pen­tru a ne feri cetățenii de posibile discriminări. Pe de altă parte, așa cum scria premierul britanic The­resa May, în scrisoarea adresată lui Jean-Claude Juncker, Marea Britanie părăsește UE, nu și Eu­ropa. Ea e legată de continent nu doar prin tunelul de sub Canalul Mânecii, ci și printr-un păienjeniș de interese comerciale și economice majore. Prin Brexit, multe instituții găzduite la Londra se vor muta în alte state-membre. Și nu­meroase multi­na­ționale bazate în Regatul Unit vor migra, pentru că au nevoie de așa-numitul "pașaport fiscal" euro­pean. Brexit face și ca Fran­ța să rămână sin­gurul stat european cu arsenal nu­clear. Să sperăm că ieșirea Marii Britanii și con­so­lidarea eventuală a "relației speciale" dintre Lon­dra și Washington nu vor afecta coerența dia­logului transatlantic. Ia­tă de ce e important ca Bruxelles-ul să nu promo­veze o negociere prea rigidă a Brexit-ului: nu e cazul să "pedepsim" Marea Bri­tanie, care rămâne parte a Occidentului și partenerul nostru într-un destin strategic comun.

"Utopia lui Orban este periculoasă"

- Iritație europeană provoacă și premierul maghiar Victor Or­ban, care se adapă din plin la fondurile Comunității Europene, dar nu-i res­pec­tă valorile. Populismul lui pare să placă și în România, care dă, ici-colo, semnale de "orba­nism".

- Victor Orban a avut un rol major în fon­darea FIDESZ și despărțirea Ungariei de comu­nism, ca premiză a revenirii sale, prin Europa Centrală (așa numitul Grup de la Vișegrad), în sânul comunității euro-atlantice. La maturitatea sa po­litică, pro­fi­tând de slăbiciunile opoziției so­cialiste, domnia sa a făcut un viraj spre națio­na­lism, imaginându-și o ipotetică "Internațională con­servatoare" din care ar face parte și Donald Trump sau Vladimir Putin. E o utopie peri­cu­loasă, ca orice utopie. Totuși, Ungaria e un stat-membru UE și NATO, nu cred că ar putea renunța la criteriile de la Co­penhaga, legate de obligațiile oricărui stat de drept, cu o de­mocrație consolidată. Dacă ar face asta, înmulțind semnalele de derapaj, ar plăti cos­turi politice și economice dispropor­ționate, ris­când izolarea față de propria familie europeană. E normal ca "noile state-membre", care au deja o istorie de peste un deceniu de apar­tenență la UE și NATO, să refuze paternalismul moral exercitat în trecut de "vechea Europă", dar nu cu prețul unor clivaje care să pericliteze ansamblul geo­-politic din care facem cu toții parte. E și multă poză în această eman­ci­pare, bazată adesea pe mișcări politice de consum intern. Pe de altă parte, deriva spre dreapta na­țio­nalistă, vizi­bilă în multe state-membre, trans­mite spre Bru­xelles un mesaj care n-ar trebui ignorat: multi­cul­turalismul nu presupune uscarea rădă­ci­nilor iu­deo-creștine ale civilizației noastre, nici imi­grația ne­controlată, nici excesul de corec­ti­tudine poli­tică, nici toleranța față de terorismul de matrice sa­lafistă, care a însângerat atâtea capitale euro­pe­ne, șocând opinia publică și arătând că integrarea multor comunități imigrate în UE a eșuat.

"Spațiul euro-atlantic nu este un sat fără câini"

- Rusia este, și ea, un actor extrem de agresiv pe scena internațională. Pe lângă armele ei, care zăngăne peste tot, mai nou se discută aprig, des­pre implicarea ei în alegerile din SUA sau Fran­ța, prin propagandă pe internet. Poate fi făcut ceva împotriva unei astfel de infiltrări? Dar relațiile României cu Rusia cum le apre­ciați?

- Rusia a interpretat extinderea NATO și UE, dar și "revoluțiile colorate" din Ucraina, Georgia sau Kyrgistan, sau chiar inofensivul Parteneriat Estic, lansat în 2008, ca pe o încercuire a sa de către un Occident "agresiv". A răspuns acestei presupuse "amenințări" crescând constant bugetul și înzestrarea forțelor sale armate, dar și lansând conceptul de război hibrid, aplicat ca la manual, în Georgia (la câteva luni după Summit-ul NATO de la București, care promisese așa-numitul "Membership Action Plan" pentru Ucraina și Georgia) și, după "Euro-maidan", prin anexarea Peninsulei Crimeea și destabilizarea regiunii orientale a Ucrainei (Donbas). E, desigur, păcat că resetarea Rusia-Occident, după căderea URSS, nu a reușit, dar e la fel de normal ca Occidentul democratic să-și proiecteze valorile și forța de atracție geo-politică înspre fostul Est comunist. Războiul hibrid, care implică atacuri cibernetice, accentuarea naționalismului euro-sceptic, prin campanii media, finanțarea extremismului, fan­tasma unui spațiu ortodox panslav, dar și feno­menul "omuleților verzi" (infiltrarea de co­man­douri anonime, fără însemne militare clare) re­pre­zintă un pericol real, pe care se cuvine să-l con­tra­carăm inteligent și consecvent, alături de par­tenerii noștri din UE și NATO. Înființarea la Bucu­rești a unui centru NATO contra războiului electronic e un semnal puternic în acest sens, ală­turi de măsurile post-Varșovia, de consolidare a prezenței militare aliate pe flancul estic. Spațiul euro-atlantic nu este un soi de "sat fără câini".