JOAN OSBORNE și muzica lui Bob Dylan

Dana Ene
"Melodiile astea au ceva special, sunt atemporale"

În prima săptămână din Mai, bucureștenii nostalgici au prilejul să o asculte pe solista americană Joan Osborne, într-un concert cu totul și cu totul deosebit, dedicat unui gigant mu­zical: Bob Dylan. Devenită celebră pe la jumă­tatea anilor '90 (cu melodia "One of us") cântăreața îi adu­ce omagiu câștigătorului premiului Nobel pen­tru Literatură, pe anul 2016. "Mă simt ca un actor care joacă într-o piesă de Shakespeare... Me­lodiile astea au ceva special, sunt atemporale... Au fost scrise cu ani buni în urmă și totuși sunt atât de ac­tuale. Zici că au fost scrise ieri, ca să descrie ce se întâmplă azi în lume", se confesa ea într-un inter­viu recent.
Joan Osborne cântă de aproa­pe 30 de ani, timp în care a scos nu mai puțin de zece discuri - opt albume de studio și două live, obținând numeroase premii, ba chiar și șapte nominalizări la Grammy, un premiu ce i-a scăpat totuși, printre degete. A făcut ade­sea alegeri grele și a preferat să rămână constantă, atât în muzica pe care o cântă, cât și în modul în care s-a prezentat pe scenă, în loc să facă compromisuri, pentru a urca cu tot dinadinsul pe scara succesului. "Pe zi ce trece simt că sunt mai bună. Mă uit la melodii pe care le cântam în urmă cu 15 - 20 de ani și realizez că azi le pot interpreta mult mai bine. Am un public fidel, care m-a urmat în decursul anilor și pe care îl simt aproape. Și pentru că am sus­ținerea aceas­ta, nu simt nevoia să cedez presiu­nilor unora și să mă transform în altceva... Îmi pla­ce să cânt prin cluburi. Simt, ast­fel, comunicarea cu publicul și-i văd pe loc re­ac­ția!". Îi pla­ce să-și pri­vească fanii "în ochi", în loc să cânte pe mari sta­dioane, acolo unde abia poți să cuprinzi lumea cu privirea și unde îți este, pur și simplu, imposibil să creezi o conexiune adevărată cu spectatorii.

Muzica - o întâmplare fericită

Joan Elizabeth Osborne s-a născut pe 8 iulie 1964, în Ancho­rage - Kentucky (SUA), într-o fa­mi­lie catolică cu șase copii. Băie­țoa­­să și cu o ima­ginație bogată încă de mică, a fost lă­sată să se joace de-a teatrul și mu­zi­ca, atâta vreme cât nu își neglija în­vățătura. Și cum era o elevă emi­nentă, părinții au lăsat-o să cânte în formația de punk rock a liceului și să joace în piesele de teatru organizate în școală. "Acolo unde m-am născut, ideea de-a deveni artist pro­fesionist este privită fie ca o aberație, fie ca ve­nind din partea unei persoane cu nasul pe sus", spunea solista într-un interviu. ?nsă chiar dacă s-a ținut de învățătură, la 17 ani, Joan le-a căzut din grații părinților, atunci când au aflat că se iubise cu un băiat, nefiind căsătorită... Furi­oasă, mama i-a cerut să plece de acasă și s-o apuce unde-o vedea cu ochii. Cum absol­vise liceul cu brio, s-a înscris la Universitatea de stat din Louisville, la departamentul Teatru, pe care-a părăsit-o după numai 18 luni, ca să-și câștige o vreme pâinea din actorie. Pe la jumătatea anilor '80, a primit o mică bursă de studiu la o universitate din New York, unde a mai studiat încă trei ani acto­ria. Cum banii i se terminaseră, iarăși a abandonat școala. Între timp, mamei îi trecuse furia și-i tri­mi­tea disperată scrisori ca s-o convingă să revină acasă. Joan era destul de dezamăgită de pro­priile-i realizări, așa că a fost la un pas să se întoarcă. Dar norocul aștepta în umbră... Într-o seară, mai mult împinsă de prieteni, urcă pe scena unui club de noap­te din Manhattan și cântă me­lodia gospel "God Bless the Child". Toți clienții clubului o ascultă ca vră­jiți și-i cer să cânte și alte melodii... Și astfel Joan își dă seama brusc că îi place mai mult să cânte decât să joace teatru. Își face în scurt timp propria trupă și, cinci nopți pe săptămână, cântă prin diverse cluburi. În 1991, își lansează primul disc, "Soul Show", un album live, cu me­lodii inspirate din muzica lui Janis Jop­lin. Este un disc ce nu se bucură de prea mare suc­ces, dar care i-a deschis drumul către un producător talentat, Rick Chertoff, alături de care va scoate cel mai cunoscut disc al ei de până acum - "Relish" (în 1995).

"Și dacă Dumnezeu ar fi unul dintre noi?"

Melodia "One of Us", cuprinsă pe albumul "Relish", a făcut înconjurul lumii. "Relish" i-a adus artistei trei discuri de platină în SUA și unul în Canada. "One of Us" a rămas și azi melodia cea mai cunoscută a lui Joan. O melodie ce s-a aflat timp de 22 de ani în topul posturilor de radio din întreaga lume, fiind una dintre cele mai iubite piese ale tuturor timpurilor. Dar în ciuda succesului ei extraordinar, Joan nu s-a lăsat deloc transformată într-o "fabrică de șlagăre". Și-a continuat drumul așa cum a dorit, fără compromisuri, chiar dacă asta a aruncat-o adesea în umbră. A împărțit scena cu artiști legendari, precum: Bob Dylan, Luciano Pa­va­rotti, Stevie Wonder, Emmylou Harris, Taj Ma­hal sau Mavis Staples, dar și cu artiști mai puțin cu­noscuți, însă la fel de ta­lentați. A compus și a cân­tat muzică fără încetare, iar cel mai recent disc al ei, "Love and Hate" (Dra­goste și ură), a fost lansat în 2014 și reflectă crezul muzical al artistei. "Fiecare melodie de pe acest album prezintă un aspect al dragostei. Dra­gos­tea cu bune și rele: cre­dință, pasiune, luptă pen­tru putere, umor, an­goasă, spiritualitate, pof­tă, furie...", spunea ea.
Iar atunci când nu e pe scenă să cânte, Joan îi de­dică timpul liber fiicei ei în vârstă de 12 ani (al că­rei nume, Joan l-a ascuns de ochii curioșilor), pe care o crește singură. Chiar și mama artistei s-a mai schimbat odată cu tre­cerea anilor și i-a iertat viața tumultuoasă, ba chiar în prezent o ajută la creșterea micuței.
?n ceea ce privește concertul de sâmbătă, 6 mai, de la "Hard Rock Cafe" din București, Joan Os­borne nu va cânta doar melodii de-ale lui Bob Dylan, ci și piesele ei proprii. (Biletele se găsesc în rețeaua iabilet sau direct la fața locului și au prețuri cuprinse între 150 lei VIP și 100 lei (cu loc la masă în sală sau în picioare).