"Formula AS" în județul Galați - Icoana făcătoare de minuni și aducătoare de ploaie a Maicii Domnului

Între iarnă și primăvară, la Mânăstirea Adam

- De peste patru secole, Podișul Covurlui e străjuit de Mânăstirea Adam, ridicată, ca o cetate, pe-un vârf de deal. Și tot de atâta vreme, mânăstirea se află în paza Sfântei Fecioare, întruchipată într-o icoană făcătoare de minuni, în care Maica ține în brațe un Prunc fără chip. Scăpată din foc, icoana e celebrată în toată Moldova, fiindcă aduce ploaia și vindecă boli. Purtată 13 zile pe an în pele­rinaje, din sat în sat și din poartă în poartă, Maica Domnului din Adam tămăduiește suflete și salvează vieți -

Clopotul schitului bătea a primejdie. Un că­lugăr tânăr și firav era smucit când într-o parte, când în alta, de forța limbii de fier, de care trăgea cu disperare. Privit de la de­părtare, părea că în turnul clopotniței se află o pasă­re în zbaterile morții. Un pâlc de călăreți se apropia în ga­­lop, în vreme ce ultimii monahi fu­geau, prin gar­­dul spart, înspre pădure. Pe măsură ce se apro­piau în goana cailor, călăreților li se dis­tingeau tot mai mult chipurile încruntate și asudate. În mâini le ful­gerau iatagane. Peste puțin timp, fețele, umbrite de turba­ne, aveau să le fie luminate de flăcările care cuprin­deau biserica și chiliile. Nu se mai osteniseră să cau­te odoare, erau însetați de răzbunare. Și au aș­teptat până ce a ars totul, sub ochii lor. Era în iu­nie 1574, după bătălia de la Rîșcani, dintre moldo­veni și trupele otomano-tătare, în care și-a pierdut ca­pul Ioan Vodă cel Cumplit. Și odată cu Domnul Moldo­vei, a murit, pentru prima oară, și Mânăstirea Adam.

La "Sfânta"

Primăvara e întârziată pe dealurile de la Adam, care despart, unduind, ținutul Galațiului, de Vaslui. Copacii abia au înflorit, iar cerul se cerne peste crengile lor și peste casele joase, ca o burniță. Ploaie rece de toamnă și vânt de iarnă. Drumul duce poticnit, prin gropi și cotituri neașteptate, până în poarta mânăstirii. Aici, o liniște de mormânt. Sun­tem în Postul Mare, iar micul univers monahal e în doliu. Veche de sute de ani, ușa scundă, a bisericii, prinsă în ferecătură de oțel, se deschide cu vaier mare. Înăuntru te întâmpină sfinți prelungi, în ochii cărora pâlpâie lumina câtorva candele. Pășesc încet spre altarul străjuit de o catapeteasmă imperială, plină de icoane neprețuite și arabescuri în lemn aurit. În stânga ei, așezată pe un piedestal și în­veșmântată în negru, e "Sfânta". Așa o numesc, cu recunoștință și drag, credincioșii. Chipul Maicii Domnului e acoperit de un văl. Ca să-l văd, ar trebui să merg mai aproape, doar că o emoție neașteptată mă țintuiește în loc. Nici nu mai știu dacă e zi sau noapte când îndrăznesc să fac un pas înainte și să-mi ridic privirea spre Ea. Ce văd mă cutremură. Maica Domnului are obrazul înnegurat de la focul prin care a trecut și ține în brațe un prunc fără chip. Imaginea te cutremură, lipsa chipului sfânt te obligă să-l vezi pe Hristos dincolo de icoane, în slava lui cea adevărată, pe care nimeni nu-i în stare să o zugrăvească. Brusc, se aude un fâlfâit ca de aripi, și o maică apare de nicăieri, fluturându-și faldurile veșmântului, parcă trecând prin zi­durile bisericii. E ghi­dul mânăstirii, maica Maria Magdalena. Înaltă, dreaptă, luminoasă și zâm­bitoare, sco­borâtă parcă și ea din icoane, Maica vorbește limpede și curat, cu voce înaltă și har înnăscut. În lumina pâlpâitoare a candelelor, istoria tragică a mânăstirii se întoarce la începuturi.

Pomul îngerilor

Icoana Maicii Domnului a po­posit la Adam în 1559. Venea din Orientul Mijlociu, în straița unui călugăr ce-și căuta un nou sălaș. Și primul om pe care l-a întâlnit a fost un cioban bogat și credincios, care stăpânea dealurile și pădurile de pe-aici. Monahul i-a spus ciobanu­lui că poartă asupra lui o icoană cu mare putere și l-a rugat să-i ofere adă­post. Baciul n-a stat pe gânduri. Nu doar că le-a deschis ușa casei, dar a ridicat curând o bisericuță de lemn, cu hramul "Duminica Tuturor Sfinților", în jurul căreia s-au toc­mit apoi câteva chilii. La scurtă vre­me, s-a călugărit și ciobanul. Așa a fost pusă vatră monahicească la Adam.
Cincisprezece ani mai târziu, turcii și tătarii au pângărit și incendiat schitul. În urmă n-a mai rămas decât scrum și jale. Țăranii din satele vecine, care prin­seseră mare evlavie la icoana Maicii Domnului, au crezut că au pierdut-o pentru totdeauna. Dar, după câteva luni, a fost găsită într-un copac. "Unii spun că ar fi fost într-un stejar, alții, că într-un cireș. Mie îmi place să cred că Sfânta s-a arătat din nou oame­nilor într-un cireș, căci acesta este po­mul îngerilor. Când ninge, se spune că scutură îngerii cireșii din Rai cu bătăile aripilor lor", spune zâmbind maica Maria Magdalena.
Cert este că ni­meni n-a aflat vreo­da­tă unde a fost icoa­na câtă vreme a stat as­cunsă și cum a apă­rut în copac. La fel de sigur este că, în jurul icoanei, pe același loc al pârjo­lului, a fost clă­­dită o nouă bise­rică, din zid, care a fost sfințită la 14 octombrie 1652 și căreia i s-a dat hramul "Adormirea Maicii Dom­nului". De-acum, moșia aceasta îi aparținea unui căpitan de oști, pe numele său Vasile Adam. Dim­preună cu frații săi, Costea, Movilă și Dabija, cu toții coborâți din Aprodu Purice al lui Ștefan cel Mare și Sfânt, au cti­torit noua mânăstire. După un timp, căpitanul Adam s-a și călu­gă­rit.

Pânzeturile Reginei Maria

Dar pe cât de liniștit a fost înce­putul Mânăstirii Adam, pe atât de dramatică i-a fost dăinuirea, încer­cată de cutremure și incendii, de secularizarea ave­rilor mânăstirești sub Cuza și, cel mai năpraz­nic, de comunism. Transformată în mânăs­tire de maici, ironia sorții a făcut ca, taman în vremea în care era con­dusă de Xenia Cuza, mătușa de tată a dom­nitorului, mânăstirea (bogată și cu peste 150 de viețuitoare și zece preoți) să fie deposedată de averile sale. Lipsite de pământuri și danii, pentru a se întreține, maicile au făcut un ate­lier de covoare și unul de țesături, care le-au dus faima în toată lumea. Povestea spune că însăși Re­gina Maria venea adesea la Mânăstirea Adam, în­fruntând hârtoapele drumului și vânturile șfichiui­toare de pe dealurile Moldovei, pentru a-și procura minunatele pânze de in și de borangic, din care-și făcea maramele și cămășile populare.
Dar priceperea măicuțelor țesătoare de la Adam avea să le fie acestora și piatră de poticnire. În anul 1948, atelierele mânăstirești au intrat în proprie­tatea statului, iar călugărițelor li s-a impus un plan de producție, ca unor muncitoare de rând. În schim­bul muncii lor, primeau ceva cereale sau legume, ca să aibă ce mânca. Apoi, în 1960, mânăstirea a fost des­ființată, în chiliile și acareturile ei fiind organizată cooperativa de producție "Tractorul Roșu". "Sfân­ta" și celelalte comori ale mânăstirii, zeci de icoane vechi, cărți bisericești și obiecte liturgice, au fost duse la Mânăstirea Celic Dere din Tulcea, lângă Munții Măcinului. O parte din ele se află și azi în muzeul de acolo.
În 1991, la inițiativa PS Casian, Episcopul Du­nării de Jos, mânăstirea a fost reînființată. Un an mai târziu, ca urmare a cererilor făcute de peste 20.000 de credincioși din zonă, icoana făcătoare minuni a Maicii Domnului cu Pruncul s-a întors de la Celic Dere acasă, la Mânăstirea Adam.

"Vom fi ce-am fost..."

Astăzi, în jurul vrednicei starețe Anastasia Cim­bru, sunt 14 măicuțe. Majoritatea au venit, în urmă cu cincisprezece ani, de la Mânăstirea Buciumeni din Vaslui, dimpreună cu stareța. Credincioșii locu­lui cu care am vorbit spun că și maicile fac minuni, cel puțin pentru mânăstire. Felul în care se gos­podăresc (ograda mânăstirii arată ca o frântură de rai) și puterea duhovnicească a obștii sunt, în­tr-adevăr, mici miracole, pentru lumea în care trăim. Au refăcut și atelierele. Tradiția se reînnoadă. Iar Maica Domnului pune și ea mâna și mila, fără în­doială. Când ajută pe atâția alții, nu le va uita toc­mai pe cuvioasele care o slujesc cu cel mai mare devotament!

"Dacă aș putea, aș sta numai la picioarele Maicii Domnului"
- Despre rugăciune, cu Maica Maria Magdalena -

- Icoana Maicii Domnului de la Mâ­năstirea Adam e venerată ca făcă­toare de minuni. Există mărturii în acest sens?

- Sunt nenumărate mărturii. Și mai sunt și eve­nimente pe care unii, din prea puțină credință și din lipsă de sme­renie, le consideră coincidențe. Însă, chiar dacă apelezi la rațiune, nu la inimă, înțelegi că nu pot fi coincidențe. Vine cineva și se roagă la Maica să-l ajute să-și găsească un serviciu, să nu mai fie muritor de foame, iar peste scurt timp, după ani și zile de căutări, i se și oferă un post. Sigur, unii spun că este numai o întâmplare, dar cel în cauză știe că este o minune, că în viața lui amărâtă, a răsărit soarele. E multă sărăcie în lume, o împli­nire ca asta nu se petrece oricum. Că icoana e făcă­toare de minuni o dovedește și faptul că e atât de iubită și de cerută de toată suflarea creștină din această parte a Moldovei. Icoana e vinde­cătoare, dar și aducătoare de ploaie. În fiecare an, de pe 1 până pe 13 au­gust, mergem cu ea în pelerinaj. Trece Maica pe la poarta fiecăruia, ca să-i aline necazul și suferința, să-i dea sănătate și ajutor în cele de tre­buință... Și oamenii ies la porți și se închină și primesc cu dragoste și recunoștință mângâierile ei. Po­posește în toate bisericile de pe dru­mul până la Galați și este purtată în procesiune între sfintele lăcașuri de acolo. Apoi, în ajunul hramului mâ­năstirii noastre, Adormirea Maicii Domnului, se întoarce acasă. Și o primim ca pe cineva drag, care ne-a lipsit prea mul­tă vreme, cu clopotele bătând și slujbă de prive­ghe­re, cu mulțumiri și cântări de laudă. Vă mărtu­ri­sesc, că de fiecare dată când icoa­na pleacă în pele­rinaj, mă simt de parcă aș rămâne or­fană. Puterea ei ocrotitoare este nemărginită.

- Oare monahii și preoții care se află permanent în prezența icoanei îi simt alt­fel puterea decât credincio­șii obișnuiți?

- Dacă ai credință, simți la fel puterea icoanei, și dacă ești călugăr, și dacă ești mi­rean. Binecuvântarea sfântu­lui pe care îl reprezintă este aceeași. O icoană făcătoare de minuni este, de fapt, un canal deschis către energia necreată a lui Dumnezeu, la care ai acces numai prin credință. Dacă inima crede, e imposibil ca icoana să nu te ajute. Eu, când sunt în fața icoanei Maicii Domnului, nu mai simt nici durerile trupu­lui meu bolnav, nici foamea, nici setea, nici scurgerea tim­pului, nici grijile. Sunt alt om. De aceea, dacă aș putea, aș sta numai în biserică, la picioarele Maicii Domnului.

- Lipsa chipului Pruncului Iisus în icoană îi provoacă un șoc celui ce îngenunchează în fața ei. E straniu, de-a dreptul, ca Maica Domnului să țină în brațe un prunc fără chip...

- Eu cred că lipsa asta este, de fapt, un câștig. Tocmai pentru că nu-i mai vedem chipul Pruncului, ni-l putem închipui mai bine. Uneori, imaginația omului este mai de folos decât o imagine clară, care te poate atrage sau nu. În această icoană, Hristos e prezent și totuși ne lipsește. Ceea ce mă­rește misterul și ne crește dorul de El.

"Să arzi în rugăciune"

- Maică Maria, cum tre­buie să ne rugăm pentru ca Sfânta Fecioară să ne as­cul­te rugă­ciunea și să ne-o îndeplinească?

- Cu ardoare. Trebuie să arzi în rugăciune, să pără­sești orice gând lumesc și să fii cu toată ființa prezent în cuvintele pe care le rostești, cu glas tare sau numai în min­tea ta. Numai așa te vei lăsa, cu adevărat, îmbrățișat de Maică, și atunci ea te va mângâia. Dar e foarte greu, pentru că mintea noas­tră nu se lasă adunată, este furată de gânduri, de informații, de cei din jur, de sentimentele noastre contrare, de a vrea și de a nu vrea... O rugăciune profundă nu poți avea decât de câteva ori pe an. Mie mi s-a întâmplat anul acesta, de pildă, o singură dată să uit de mine la rugăciune. Ce simți atunci este însă cu adevărat dumnezeiesc.

- Vă pun o întrebare care revine adesea în paginile revistei "Formula AS". Cum să ne rugăm? Cum să le dăm rugăciunilor noastre putere? Să apelăm la rugăciuni tipărite în cărți sau să ne rugăm cu propriile noastre cuvinte?

- Am avut un duhovnic de la mânăstirea Frăsinei care îmi spu­nea că a citi un Acatist sau un Pa­raclis este un exercițiu necesar și o obligație, mai ales pentru un mo­nah, pentru a întreține prietenia cu sfinții. Dar când ai vreun necaz, trebuie să-i spui sfântului la care te rogi ce ai pe inimă, cu vorbele tale, sincer și direct. Eu fac așa în fie­care seară, înainte de culcare, după pravila obișnuită. Chiar și dacă nu am vreo problemă serioasă, vor­besc cu Sfântul Calinic, care mi-e cel mai apropiat prieten. Îi spun ce-am greșit, ce-aș mai vrea să fac, îi cer un sfat, îi încredințez gân­durile și frământările mele, regretele și năzuințele... Și el mă ascultă și mă sprijină, ca un prieten ade­vărat.

- Are mai multă putere rugăciunea la Maica Domnului decât la alți sfinți?

- Maica Domnului este mama tuturor. Este "mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mă­nare decât serafimii". Dacă e mai presus de în­geri, e mai presus și de sfinți, care au fost tot oameni. Ea însăși este pe jumătate înger, prin felul în care s-a născut, a trăit și a păti­mit și prin faptul că L-a născut pe Mântuitor. Așa încât toți sfinții i se roagă ei. Ea nu poate fi com­parată cu nimeni, și totuși, ne este atât de apropiată. Căci unei mame îi spui totul, te iartă, te ocro­tește și te îndreaptă cu blân­dețe... Pe Iisus Hristos îl iubesc, dar nu îndrăz­nesc să-i cer ce îi cer Maicii Sale. El este Dum­ne­zeu, e prea sus și mă rușinez să-i bat la ușă cu cererea mea. Maica Lui este însă și maica mea. Mai­ca Noastră cea sfântă.