Artista australiană Natalie Imbruglia vine la sfârșitul lunii aprilie la București, pentru a susține un concert inedit, într-un cadru intim, la Berăria H. Este cea de-a treia vizită a ei în România, unde a cântat în 2005, pe scena "Cerbului de aur", și în 2008, în cadrul unui eveniment de lansare a unui nou model de autoturism.
La sfârșitul anilor '90, melodiile Nataliei Imbruglia erau nelipsite de pe posturile radio, TV, din cluburi sau de prin discoteci. Se întrecea cu Alanis Morissette și Sheryl Crow atunci când venea vorba de premii muzicale importante și făcea furori, la fiecare apariție pe scenă. Avea și de ce: vocea îi era dublată de o frumusețe rafinată, aparte. Apoi, spre finalul anilor 2000, a devenit din ce în ce mai scumpă la vedere. Căsnicia ei cu Daniel Johns (solistul trupei australiene Silverchair) era la pământ, iar cel de-al patrulea disc muzical - "Come to Life" (2009) se vânduse extrem de prost. Natalie a dispărut aproape în totalitate de pe scena muzicală mondială și s-a refugiat în show-uri de televiziune. Abia în 2015, la 40 de ani, s-a hotărât să revină la muzică și a lansat un nou disc, "Male". Albumul nu este unul original, ci conține 13 piese compuse și cântate inițial de bărbați, precum: "Instant Crush" a trupei Daft Punk, "Friday I'm in Love" a celor de la The Cure sau melodii ale lui Cat Stevens, Tom Petty, Neil Young etc., reinterpretate de artistă într-o manieră feminină și delicată. Nu este o încercare de a recăpăta locul pe care l-a deținut pe vremuri în fruntea topurilor, ci pur și simplu o încercare de a da acestor melodii o tușă mai intimă. Iar rezultatul final este reușit. Albumul a fost destul de bine primit atât de fanii ei de odinioară, cât și de critici. "Cele mai multe emoții le-am avut cu melodia celor de la Daft Punk «Friday I'm In Love». Este un cântec atât de cunoscut și îndrăgit... Eu cred însă că reinterpretarea mi-a ieșit foarte bine. Nu poți să fii însă pe placul tuturor. Și vor exista mereu fanii înrăiți, care nici nu vor să audă de altă versiune decât de cea inițială. Dar dacă te apuci să faci reinterpretări, trebuie să te aștepți și la critici", recunoștea artista.
Gustul amar al succesului
Natalie Jane Imbruglia s-a născut pe 4 februarie 1975 la Sydney, în Australia. De mică a fost pasionată de dans, actorie și muzică. Frumoasă, talentată și ambițioasă, și-a găsit repede loc prin reclame, ca fotomodel. "Sunt băiețoasă și contrar aparențelor, nu am fost niciodată foarte încrezătoare în modul în care arăt. Aș putea spune că sunt mai degrabă pudică. Țin minte că am făcut o reclamă pentru bikini și, imediat ce s-a terminat ședința foto, m-au podidit lacrimile... Nu mi-a plăcut cum se uitau mai apoi după mine bărbații pe stradă", se confesa ea. Dorința de-a deveni celebră și modestia au dus însă o continuă bătălie în sufletul ei. La 16 ani a părăsit școala, ca să joace în serialul australian "Neighbours" și s-a bucurat de succes și faimă doi ani la rând. Apoi s-a văzut nevoită să o ia din nou de la capăt. De data aceasta, a hotărât să se dedice muzicii și s-a mutat la Londra. O bună bucată de vreme a trăit din banii obținuți acordând interviuri cu "dezvăluiri picante" de pe platourile de filmare ale serialului "Neighbours" și lucrând ca fotomodel.
Apoi, în 1997, a devenit peste noapte star mondial, mulțumită unei reinterpretări a melodiei "Torn", ce-i aparținea formației rock americane Ednaswap. Acest cântec ajunge curând să fie legat mai degrabă de numele ei, decât de al celor care l-au lansat. "Torn" a fost inclus pe albumul ei de debut, "Left of the Middle" (1997). Și ce debut a fost!!! Discul s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare, iar Natalie a câștigat nu mai puțin de 14 premii naționale și internaționale, inclusiv două "Brit Awards", îndeajuns cât să sucească mințile oricărui tânăr și să mărească așteptările producătorilor ei. "Succesul a venit ca o avalanșă. Nu știu cum am reușit să cânt melodia asta, «Torn», în așa fel încât să rezoneze cu atâta lume. Dar când am văzut ce val de răsunet are, am decis că o să-l savurez la maximum. Am știut în adâncul sufletului meu că e puțin probabil să mai cânt o melodie care o să placă publicului la fel de mult, și m-am împăcat cu ideea asta încă de atunci. A existat însă o mare presiune asupra mea, să reușesc să egalez succesul acela sau chiar să-l depășesc. Dar presiunea asta nu a venit niciodată din interiorul meu, ci de la oamenii din jur. Eu m-am bucurat sincer că am reușit să ating măcar o dată nivelul acela de excelență. Eram apreciată, bogată, dar extrem de nefericită...", se confesa solista într-un interviu recent.
Așteptările publicului au fost uriașe, dar următoarele ei două albume, "White Lilies Island" (2001) și "Counting Down the Days" (2005), nu au reușit să urce prea mult în topuri. Cea mai mare dezamăgire a venit însă în 2009, când cel de-al patrulea disc al ei, "Come to Life", s-a vândut în doar 740 de exemplare, în prima săptămână de lansare în Australia, fapt ce a determinat-o să anuleze ieșirea lui pe piața britanică și internațională.
Nici pe plan sentimental artista nu a dus-o mult mai bine. ?n 2003, Natalie s-a căsătorit cu muzicianul Daniel Johns, solist al trupei Silverchair, dar căsnicia lor a durat doar până în 2008. "A fost o mare iubire, am fost îndrăgostită nebunește. Acum însă nici nu ne mai vorbim", spunea artista, plină de amărăciune. Este însă încrezătoare în viitor și visează să aibă și un copil. "?ncă mai sper să întâlnesc un bărbat special. Dar dacă nu îl voi găsi, mă voi uita și la alte opțiuni pentru a avea un copil. Mi-ar plăcea enorm să fiu mamă. Deocamdată, nu fac din acest gând o obsesie. Mai e timp. Trăiesc clipa!", declara Natalie anul trecut.
(Pentru concertul de la noi, din Berăria H, de pe 29 aprilie, biletele costă în avans între 90 și 150 lei, și pot fi achiziționate din rețeaua iabilet. Dacă nu se vor epuiza, veți mai găsiți bilete și în seara concertului, la intrare, cu prețuri între 100 și 170 lei.)