Citit după 135 de ani de la prima publicare, acest roman al lui Thomas Hardy, mai puțin cunoscut decât "Departe de lumea dezlănțuită", "Jude neștiutul" și "Tess d'Urberville", capătă un delicios parfum retro. Lectura lui ne produce aceeași plăcere ca serialele TV englezești ce reînvie epoca victoriană. De fapt, având o viață lungă pentru acele timpuri, Thomas Hardy (1840-1928) a apucat și domnia lui Edward al VII-lea, și a lui George al V-lea și a fost contemporan cu o mulțime de scriitori celebri, de la Dickens, Throllope și Kipling, la Oscar Wilde, D.H. Lawrence și James Joyce. El însuși, privit din perspectiva istoriei literare, apare în multe privințe ca un novator, de la temele puse în discuție la procedeele narative. Deși abordate cu o anumită precauție, probleme legate de sexualitate și morală, de religie și convenții sociale constrângătoare ce sortesc eșecului năzuința spre fericire au scandalizat Anglia victoriană târzie, lezată în concepțiile sale stupide despre puritate și vinovăție. În Two on a Tower, Hardy încearcă să pună în acord propriul interes pentru noile teorii științifice despre univers și o natură în evoluție - proces indiferent la fericirea sau nefericirea individului - cu credința și fatalismul lumii rurale din care provenea. Ca și în alte romane ale lui, intriga e situată la țară, în Dorchester, și complicată prin studii de mediu și caracter. Stapâna comitatului, Lady Constantine, are 29 de ani și e nefericită în căsnicia cu mai vârstnicul și autoritarul Sir Blunt, plecat să vâneze lei în Africa. Plictisită, își parcurge domeniul străjuit de un vechi turn comemorativ și acolo îl întâlnește pe mai tânărul și chipeșul Swithin St. Cleeve, pasionat până la uitare de sine de astronomie și care, în dorința de a face descoperiri epocale despre univers, a transformat turnul în observator. Lady Constantine (pe care o mai cheamă și Viviette), o pasională frustrată, se simte atrasă de tânărul savant, un orfan sărac născut dintr-o mezalianță și crescut de bunica țărancă. Deși e conștientă că totul îi desparte - vârsta, barierele sociale stricte, faptul că e măritată, Lady Constantine se îndrăgostește de băiat, din iubire începe să-i împărtășească interesul pentru astre, instalează în turn aparatură scumpă și îl ajută în strădaniile lui "de a reduce incomensurabilul la perimetrul înțelegerii umane". Dar apropierea lor prin iluzii și năzuințe e supravegheată și comentată de comunitatea sătească, "gura lumii" interzicându-le uniunea. Deși firul principal al romanului e legat de cercetarea astrelor, a universului, Thomas Hardy știe când să introducă întorsături dramatice, capricii ale hazardului care complică intriga (moartea antipaticului Sir Blunt în Africa, o cometă care-l scoate din depresia mortală pe Swithin, o moștenire neașteptată ș.a.) făcând să se întrepătrundă tragedia și comedia, melodrama și farsa. În plus, cu o remarcabilă virtuozitate naratologică, destinele celor doi îndrăgostiți incompatibili sunt "îmbrăcate" cu referințe științifice, filosofice, religioase, literare, folclorice, bine mulate pe realitatea epocii. Ca și în alte romane hardyene, și în acesta apare o simpatie marcată pentru ideile feministe ce apăruseră în societatea engleză de prin 1860. Lady Constantine e o femeie cu personalitate, dornică de emancipare, dispusă să lupte cu prejudecățile înrădăcinate ce îi interzic fericirea. Din perspectiva de azi, m-au încântat și procedeele folosite la 1882 de Hardy (care era de formație arhitect): urmărirea cadrului și personajelor cu o privire neutră, care aduce a aparat de filmat (cu panoramări, focalizări, prim-planuri, detalii), adresarea către cititorul luat părtaș, individualizarea prin limbaj a personajelor - țărani, prelați, nobili, savanți. Roman de dragoste la concurență cu fascinația științei, "Idilă pe un turn" e o lectură pentru ore de tihnă.