Scriitorul algerian care a primit pentru acest roman Marele Premiu al Academiei Franceze e născut în 1949, anul în care George Orwell publica celebra lui distopie "1984". Cu studii de inginerie și doctorat în economie, Sansal a ajuns înalt funcționar în Ministerul Industriilor din Alger, dar începând din jurul lui 2000, odată cu procesul de islamizare a țării sale, a devenit indezirabil în funcții publice și s-a apucat de scris. Un prim roman, apărut la Gallimard, a avut succes în Franța. I-au urmat, la aceeași prestigioasă editură, alte șase romane distinse cu premii, traduse și apreciate în Occident. Ca și alți scriitori arabi francofoni, s-ar fi putut muta la Paris, unde era deja cineva în lumea literară, dar a ales să rămână în Algeria, deși acolo e oficial rău văzut fiindcă își afirmă laicitatea, ecumenismul, militează pentru o democrație reală și are curajul să critice regimul la putere. În ciuda scrisorilor de amenințare, a faptului că e considerat "un trădător", un personaj deranjant, Boualem Sansal rămâne cu toate riscurile acasă. Cea mai nouă carte a lui, din 2015, este gândită anume în legătură cu profeticul roman al lui Orwell despre totalitarismul comunist ("1984" n-a putut fi publicat în partea noastră de lume decât după căderea comunismului, căci asemănările erau izbitoare). "2084", prezentat ironic de autor ca "o operă de pură invenție (...) într-o lume care nu are nici un motiv să existe pe viitor", descrie un totalitarism religios. Statul Islamic nu e numit ca atare, dar romanul se referă transparent la el, iar actualitatea temelor abordate de scenariul ficțional e terifiantă.
Oricum l-ai citi - ca parabolă, pamflet, distopie - romanul lui Sansal despre excesele unui fundamentalism religios devenit sistem de guvernare te sperie dar are și o funcție preventivă, stimulând anticorpi. Statul fictiv Abistan, unde e plasată peste (doar!) 67 de ani acțiunea, este o lume controlată de Yolah prin trimisul său pe pământ Abi. Acesta are la dispoziție structuri înzestrate cu o tehnologie ultraperfecționată prin care supraveghează permanent locuitorii. Acceptarea necondiționată a propagandei oficiale drept adevăr absolut și zelul religios sunt singurele criterii ale parvenirii dacă nu chiar ale supraviețuirii. Personajul principal, Ati, ajunge prin analiză rațională la adevăruri contrare celor impuse de conducerea autoritară a Abistanului și pleacă într-o călătorie pentru a înțelege ce se petrece cu adevărat în țară. Descoperă astfel aspecte feroce ale sistemului, natura lui inumană, dar și lupta economică pentru supremație între clanurile de la vârf, cu averi obținute prin corupție. Drumul de la supunere (titlul romanului lui Houellebecq pe aceeași temă) la înțelegerea că regimul e bazat pe corupție, violență, teroare și minciună e presărat cu amănunte realiste și simbolice care funcționează impresionant. De exemplu, Abi - echivalentul lui Big Brother -, știind că limba e motorul gândirii, a impus simplificarea ei la cuvinte monosilabice; pentru a șterge istoria și memoria poporului a dispus să nu mai fie îngăduită decât o singură carte, Gkabulul; sub supraveghere și pedeapsă, oamenii sunt ținuți în ignoranță pentru a fi manipulați după voia lui. Fără alternativă și drept de opțiune, locuitorii Abistanului, supravegheați de milițiile religioase, au fost transformați într-o massă fără personalitate, care să accepte orbește clișeele impuse. În detaliile distopiei, asemănările cu ceea ce se petrece azi în Siria, Libia, Irak sau Afganistan nu sunt deloc întâmplătoare. Am citit într-o cronică din Franța a cărții "2084" că prenumele lui Boualem Sansal înseamnă în arabă "purtător de drapel". Drapelul lui cred că e libertatea de gândire și exprimare.