Primele semne ale primăverii și zarva pregătirilor de Paști au dat, peste tot, un aer proaspăt călătoriilor noastre. Dar, dincolo de nebunia primăverii, bucuria cea mai mare a fost aceea de a descoperi pe teren o realitate mult diferită de cea a veșnicelor noastre stereotipii regionale: sate curate, curți aranjate și pământuri lucrate la centimetru. Iar acolo unde hărnicia era dublată un pic de inițiativă și de curaj, asta se vede imediat: case mai mari și mai aranjate, pe măsura muncii și trudei celor ce s-au înhămat la a-și întemeia ferme proprii. Unele dintre ele produc - nu doar pentru piața gălățeană - ci exportă până în nordul extrem al Europei și sunt exemple de creativitate și de tenacitate, din care cu toții avem de învățat. E o mare bucurie să vezi că lucrurile se mișcă, nu doar la Galați, ci peste tot prin țară, dar e și o mare frustrare să afli că, la fel ca peste tot, lucrurile se mișcă - nu cu ajutorul statului, așa cum ar fi normal, ci în pofida lui, că statul, în loc să ajute, creează dificultăți, pune piedici, te înnoadă în birocrație și în legi care se schimbă de la lună la lună. Nu sunt oameni care să se plângă fermierii gălățeni, dar realitatea pe care ne-o prezintă, aceea a unui stat dușmănos, care mai mult te trage în jos decât te ajută, are, din păcate, efecte catastrofale. Ne vorbeau fermierii gălățeni despre întârzierea subvențiilor pentru agricultură, o temă atât de mult dezbătută, încât s-a banalizat, și pe care oficialii din minister o pasează de la unul la altul, de nu înțelegi niciodată cine e de vină. Ei bine, conform unor rapoarte economice cât se poate de riguroase, întârzierea subvențiilor a făcut ca, în prima jumătate a anului trecut, agricultura să fie unul dintre principalele sectoare economice afectate de insolvență. Afaceri de peste 170 de milioane de euro, care dădeau de lucru la 1.800 de oameni, au intrat în insolvență în prima parte a lui 2016. Iar faptul că situația se perpetuează de ani de zile, fără să se fi găsit o rezolvare, arată exact contrastul dintre delăsarea statului și munca pe brânci a țăranilor care au crezut în promisiuni, dezvoltând ferme europene, pe care se pregătesc acum să le închidă. Am scris recent despre cum Polonia plătea din banii ei proiectele europene și își lua mai apoi banii de la UE, tocmai ca să facă lucrurile mai simple pentru întreprinzătorii ei. Când o să facă și statul român așa ceva?