Semnele cardinale:
BERBECII își vor stăpâni cu dificultate aprigul temperament în weekend. Aveți grijă să nu comiteți gafe și să nu vă lăsați tentați de jocuri de noroc, în ideea (greșită) de a recupera vreo pierdere. Banii vă pot sosi mai degrabă prin aplicarea unor soluții creative practice.
RACII pe care șeful îi poate convoca pe nepusă masă la serviciu, în weekend, ar face bine să dea curs chemării, deși s-ar putea să nu fie, de fapt, nevoie. Începeți să fiți mai realiști în privința cunoștințelor din străinătate. Miercuri, prietenii vă pot aduce o bucurie.
BALANȚELOR, partenerul de cuplu sau de afaceri le poate face o surpriză de proporții, în weekend. Problema e că s-ar putea să o facă cu stângăcie. De luni, energia vă revine, iar de miercuri încolo se poate ivi șansa unui câștig serios.
CAPRICORNII n-ar trebui să bricoleze prin casă. Puteți afla cine v-a obstrucționat cariera, iar de luni s-ar putea să se facă dreptate. De duminică, începeți să vă lămuriți în privința afecțiunii celor din anturaj.
Semnele fixe:
TAURII, cu Marte și Mercur retrograd în semnul lor, sunt mai puțin echilibrați ca de obicei. Conjuncția Soare-Uranus de vineri vă poate face chiar să vedeți roșu, în cazul în care vă simțiți trădați de un prieten. Miercuri este posibilă o împlinire în dragoste.
LEII aflați la drum lung ar trebui să aibă grijă cum conduc, în weekend. Și față de prietenii de peste hotare ar fi bine să fiți prudenți. Socotelile cu banii, făcute duminică, pot fi nerealiste. De miercuri încolo vă planificați bine chestiunile bănești.
SCORPIONII care se așteaptă la un final de săptămână linștit pot fi surprinși de stări de insomnie, poate însoțite și de palpitații. Ceaiul de talpa-gâștii e un remediu potrivit. Odihna suficientă vă poate face mai realiști în amor. Miercuri poate fi o zi surprinzător de plăcută.
VĂRSĂTORII n-ar trebui să se urce la volan vineri și nici să se ambaleze prea tare în discuțiile cu amicii. De bani ar fi bine să vă ocupați de luni încolo, iar de miercuri, unele complicații se pot rezolva cu ajutorul cuiva din familie.
Semnele mutabile:
GEMENII petrec un sfârșit de săptămână agitat, dacă se întâlnesc cu prietenii. Duminică s-ar putea să vă dați seama că ați neglijat anumite sarcini profesionale. Discuțiile din familie scot la iveală faptul că aveți un dușman.
FECIOARELE au revelația unei modalități de afaceri inedite ori au parte de o aventură cu totul neobișnuită, pe final de săptămână. Partenerul vă poate zăpăci cu stările sale contradictorii, duminică.
SĂGETĂTORII suferă mai puțin de pe urma lui Saturn retrograd în semnul lor pentru că, în weekend, o persoană din trecut poate reveni într-un mod surprinzător în viața lor. Duminică, viața de familie poate fi derutantă. Miercuri, soarta vă ajută la serviciu.
PEȘTII care se lasă pradă fantasmelor provocate de Venus retrogradă în semnul lor, până duminică, pot pierde o ocazie unică de a face bani. Treziți-vă, până când nu e prea târziu. Partenerul vă ajută în sensul acesta.