Toată lumea știe în datele ei generale povestea vieții, morții și învierii lui Iisus, reiterată nu doar în bisericile creștine ci și de mass-media, cel puțin de Crăciun și de Paști. În plus, prin secole, absolut toate artele, de la literatură și cele plastice la muzică și film, au văzut în El un element central de referință pentru istoria umanității din ultimele două milenii, pentru faptele și deciziile oamenilor. Deși n-a fost nici conducător politic, nici strateg militar impus prin cuceriri uimitoare, nici măcar lider religios în sânul propriei comunități, cea a "poporului ales" sau a "poporului Cărții", el trăiește în generațiile succesive ca Mântuitor de care se pot lega speranțele și care poate da sens vieților.
Cine a fost totuși acest personaj global, "mărturisit prin credință de comunitatea bisericească drept Dumnezeu și Domn și în același timp drept om, făcut în toate asemenea nouă dar fără păcat"? La această întrebare încearcă să răspundă Armand Puig, preot și doctor în teologie romano-catolică, rector al Facultății de Teologie din Barcelona. În urmă cu 11 ani, când ne-a vizitat țara cu ocazia lansării primei ediții din traducerea acestei cărți, autorul spunea într-un interviu din "Jurnalul de duminică": "Când am scris-o aveam în minte o persoană de cultură occidentală, creștină sau necreștină, credincioasă sau necredincioasă, interesată de figura istorică a lui Iisus. De aceea cartea se adresează unui public foarte larg, căci nu presupune convingeri din partea cititorului, nici cunoștințe biblice speciale". Mai mult, întrebat dacă pot sta alături credința și rațiunea, Armand Puig răspunde că trebuie să stea alături: "Credința fără rațiune nu poate da răspunsuri clare întrebărilor ce-i sunt puse și ar putea cădea în deviații periculoase, fundamentalismul, de exemplu. Iar rațiunea fără credință nu reușește să înțeleagă marile enigme legate de Dumnezeu, umanitate și istorie". Savant în domeniul său, el evită digresiunile teoretice cu o inteligență narativă neparazitată de prejudecăți și folosește în acest scop toate izvoarele, dându-le o formă accesibilă și pasionantă, indiferent de nivelul de cultură al cititorului (istoricii și teologii vor aprecia și arhitectura bibliografică, analizele ei solide și precise). Pe tot parcursul cronologic, biograful urmărește evoluția lui Iisus, în contextul epocii, de la nașterea "anunțată" la adolescență și tinerețe, cu "punctele critice" care i-au revelat vocația (întâlnirea cu Ioan Botezătorul, disputele cu saducheii și fariseii ce dominau Templul, minunile înfăptuite în traseele lui misionare din Galileea) și până la împlinirea destinului său pământesc la Ierusalim, pe Golgota. Ce am apreciat cel mai mult e că autorul, deși sacerdot al bisericii Lui, nu ni-l povestește pe Iisus dintr-o perspectivă extatic-encomiastă, dar nici istoricist, în parametrii restrictivi ai determinismului. Lectura izvoarelor - de la cele laice precum Flavius Josephus sau Filon din Alexandria, la evangheliile canonice și necanonice - e una dezinhibată, ce nu ocolește controversele și nu exclude probabilități. După examinarea enormei literaturi a priori fideiste sau raționaliste, Puig se întoarce la izvoare și își prezintă personajul atât ca om, cu limitele, ispitirile și patimile lui, cât și ca Fiu al lui Dumnezeu, Învățătorul ce și-a depășit epoca și vremurile, propunând o altă viziune asupra sensului existenței: împărăția lui Dumnezeu nu poate fi câștigată doar prin respectul formal, impus al "poruncilor" din Decalog, ci e accesibilă prin curățire morală din convingere și prin iubire de semeni.
Traducerea din catalană a Janei Balacciu-Matei e o realizare excepțională: pot să-mi închipui cât de dificilă a fost căutarea sensurilor celor mai adecvate într-un registru lingvistic în care se amestecă termeni din aramaică, ebraică, greaca veche, latină ș.a. Nu putem decât să-i fim recunoscători traducătoarei că ne-a făcut accesibilă această carte - o lectură tocmai potrivită în apropierea Paștilor, care poate fi și un cadou prețios pentru apropiați.