Iluzii de hârtie

Cristian Curte
Am fost întotdeauna fascinat de puterea pe care banii de astăzi o au asupra minților oamenilor.

Simple hârtii cu chipuri de oameni iluștri imprimate pe față și dos, banii nu mai au nicio valoare în sine, de când au fost decuplați complet de la etalonul aur. Las la o parte faptul că și atunci când erau realmente de aur, puteau fi supuși devalorizării, pentru că o cantitate foarte mare din prețiosul metal, in­trată în vistieriile împăraților, putea duce la o avalanșă de monede care, firesc, se depreciau, cel puțin pentru o scurtă perioadă.
Am făcut această scurtă introducere pentru a încerca să explic că o cantitate mai mare sau mai mică de hârtii care intră în buzunarul nostru nu ne face neapărat mai bogați. Dacă nu aveți memoria scurtă, aduceți-vă aminte de anii 90 când guvernanții ne măreau salariile, dar nu puteam cumpăra mai mult cu ele, pentru că erau imediat tăiate de inflație. Lecția acelor ani este extrem de simplă - nivelul nostru de trai este egal cu cantitatea de bunuri și servicii pe care le producem în țară. Când lucrezi la "Da­cia Pitești" și produci scaune de Logan, trebuie să fii ni­țel visător ca să crezi că vei putea avea vreodată sa­lariile celor din Marea Britanie, care produc scaune de Rolls Royce, pentru simplul motiv că scaunul lor costă cât tot Loganul tău. La fel se întâmplă și cu cei aflați în siajul industriei și plătiți de la buget - profesori, medici, poli­țiști, funcționari. Avem în România salariile pe care eco­nomia României le poate plăti. Atât și nimic mai mult.
În ultima vreme, au trecut deja trei luni, guvernul vrea, totuși, să ne încredințeze de contrariu. Ca atare, mărește salariile și pensiile, cu aceeași nonșalanță iresponsabilă cu care unii adolescenți trag pe nas etnobotanice. Dacă pe politicieni îi mai înțeleg (populismul e la modă în po­li­tică), nu pricep cum de noi suntem la fel de veseli. De-abia s-a dus Marea Criză din 2008, când economia du­duia, iar noi deschideam șampanie după șampanie, de ne-a ieșit fiecare strop pe nas, iar acum ne întoarcem voioși la păhărelul de cristal, plin cu lichid roz și bule și mai roz?
Fie că vreți să credeți sau nu, orice salariu umflat din pix de un ministru, orice pensie pe care o luăm, mărită fă­ră fundament economic, se va duce pe apa sâmbetei infla­ției sau a cursului valutar sau a amândurora. Economia are un mecanism diabolic de simplu, prin care se echi­librează singură. La final, pui pe masă exact atât cât pro­duci, niciun leu mai mult. Diferă doar cantitatea de hârtie pe care o duci la casierița din supermarket. Coșul va fi, întot­deauna!, același.
Și soluția, care e soluția, veți spune? O să vă spun ce mi-a spus o bătrână când i-am zis că de la anul vor fi pen­sii mai mari - "De unde mamă, dacă nu se muncește mai mult?" Așadar, singura soluție este să producem mai mult și mai bine, iar pentru asta e nevoie ca de aer de investiții ale guvernului în infrastructură și educație. Deci, nu vă bucurați când vă cresc pensiile și salariile, bucurați-vă când lângă dumneavoastră s-a mai deschis o autostradă sau o fabrică și s-au mai angajat niște oameni. Restul sunt go­gonele care, ca orice gogonele, în final seacresc și mi­ros urât...