Leacuri din lumea largă

Iulia Vlad
- Naturale, simple, experimentate timp de generații întregi, remediile naturale din toate zonele geografice ale lumii se bucură de o popularitate uriașă, după o perioadă nedreaptă, de uitare și de dispreț. Dar pe lângă rețetele clasice, acceptate în farmacii, există o mulțime de leacuri mărunte, de utilizare zonală, cum sunt și cele pe care vi le prezentăm în continuare. Poate vă vor fi de folos -

Norvegia
Suc de coacăze negre pentru infecții respiratorii


Dacă vă aflați într-una din țările scandi­na­ve și vă prinde răceala pe drum, nu vă mirați dacă pentru bronșită sau tuse sunteți "tra­tat" de localnici cu unul-două pahare de suc proaspăt de coacăze. Foarte bogate în vitamina C, ele ajută la reducerea simptomelor infecțiilor respiratorii.

Africa de Sud
Miere și scorțișoară împotriva acneei


Praful deșertului și temperaturile mari pun la încercare pielea africanilor. Ex­trem de popular, remediul care ur­mează promite vindecarea acneei, a roșeții și mâncărimii care o în­soțesc, lăsând în scurt timp o piele fără cusur. Scorțișoara este un puternic antiinflamator și antibacterian, iar mierea are și ea proprietăți antibacteriene, hidratante și regenerante. Amestecați 2 linguri de miere cu o lingură de scor­țișoară pulbere, aplicați pasta pe zona afectată și lă­sați preparatul și peste noapte, protejat de un tifon.

Iran
Trandafiri, pentru bronșită și astm


De secole, în Iran, preparatele din trandafiri sunt nelipsite din arta culinară, înfrumu­sețare, parfumerie și sănătate. Pen­tru tratamentul bronșitei și astmului aveți nevoie de două linguri de pe­tale proaspete sau uscate de tranda­firi cu parfum intens, de la care înde­părtați partea albă de la bază. Peste ele turnați o cană de apă clocotită, lăsați la infuzat 15 minute, apoi strecurați. Eficient este și dacă lăsați peste noapte la macerat 4 linguri de petale de tran­dafiri, într-o cană de apă călduță, iar a doua zi stre­curați lichidul. Se beau 2-3 căni pe zi din ceaiul sau maceratul astfel preparate, adăugând și o linguriță de miere. Vindecătorii iranieni mai recomandau și dulceață de trandafiri - 2-3 linguri pe zi, pentru afec­țiuni pulmonare.

India
Ceaiul atotvindecător: Kadha


Casele indiene sunt de obicei aprovizionate cu condimente și plante aromatice, folosite la gătit zi de zi, dar și pentru ameliorarea bolilor. Kadha este o băutură în care ierburile se fierb timp înde­lun­gat, în apă sau lapte, pentru a le extrage toa­te substanțele. Sunt mai multe rețete de kadha, iar alegerea plantelor variază în funcție de afecțiunea de care suferiți.
Kadha pentru răceală, gripă și tuse - aveți nevoie de o lingură de ghimbir uscat și mărun­țit, o lingură de piper negru măcinat, pe care le puneți la fiert pe foc mic, în două căni de apă, până ce amestecul scade la jumătate. Strecurați și adăugați, când ceaiul e călduț, o linguriță de miere. Amestecați bine. Beți 2-3 căni pe zi.
Kadha pentru stimularea digestiei și creșterea imunității - aveți nevoie de o linguriță de ghimbir uscat și mărunțit, o linguriță de cardamom verde măcinat, o linguriță de scorțișoară pulbere, o lingu­riță de piper alb măcinat, pe care le puneți la fiert, pe foc mic, în două căni de apă, timp de 4-5 minute. Adăugați o linguriță de miere și ames­tecați bine. Beți 2-3 căni pe zi.
Kadha pentru diabet și nivel crescut al glicemiei - se prepară dintr-o linguriță de se­mințe de schinduf măcinate, o lingu­riță de turmeric pulbere, pe care le puneți la fiert, pe foc mic, în 400 ml lapte, timp de 5 minute. Beți câte o cană în fie­care dimineață.
Kadha împotriva febrei - două linguri de frunze de bu­suioc mărun­țite și 5 cuișoare zdrobite se pun să fiarbă cu două căni de apă, la foc mic, până amestecul scade la ju­mă­tate. Se adaugă un vârf de cuțit de sare. Se beau 2 căni pe zi, timp de 2-3 zile.

America de Nord
Mătura răcelii: salvia


Unul dintre cele mai populare remedii împotriva răcelii, folosit de americani, este salvia. Ușor amăruie, puternic aromată, ea are darul de a pune pe fugă bacteriile și vi­rusurile, de a elimina toxinele, de a dezin­flama. De asemenea, scade rapid febra. Pa­cientul trebuie să stea în pat și să bea 4-5 căni de ceai cald de salvie pe zi.

Australia
Coada-șoricelului, pentru vindecarea rănilor, tăieturilor, grăbirea cicatrizării


Se aplică pe zona afectată suc proaspăt stors din plantă, sau comprese cu decoct sau ceai de coada-șoricelului.

Thailanda
Făină de orez, împotriva coșurilor, iritațiilor și petelor de pe piele


Făina de orez e un remediu tradițional în fe­lurite afecțiuni, datorită proprietăților ei antiin­flama­torii, de curățare, purificare, albire și re­generare a pielii. Se presară făină de orez sau se amestecă cu puțină apă și se aplică pe zona afec­tată. Se lasă să acționeze una-două ore. Mamele thailandeze pudrează cu făină de orez pielea copiilor mici, în cazul mâncă­rimilor și iritațiilor.

Grecia
Ceai de răceală cu miere și coniac


Umpleți un vas cu două căni de apă clo­cotită, în care amestecați o lingu­ră de flori de mușețel, un baton de scorțișoară, 3 cui­șoare, coaja rasă de la o lămâie sau o portocală. Lăsați să stea 10 mi­nute, stre­curați-l și adăugați "un strop" de coniac grecesc Metaxa și o linguriță de miere. Se beau trei căni pe zi. Înlătură germenii răcelii, relaxează și dezinflamează gâtul iritat.

Egipt
Ajutor pentru digestie: coriandrul


Cunoscut încă de pe vremea vechilor egipteni, coriandrul este un stimulent pentru digestie, crește pofta de mâncare și elimină balonarea și colicile intesti­nale. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, pre­parat dintr-o linguriță de semințe de coriandru mărunțite, peste care se toarnă o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat 5 minute, apoi se strecoară. Tratamentul se face câte 3 săptămâni, cu pauză 2 săp­tămâni, apoi se poate relua.

Nepal
Turmericul împotriva diareei


Folosită pe scară largă în prepa­ratele culinare asiatice, pulberea găl­buie de turmeric (curcuma) are și foarte multe utilizări medicinale. Printre ele se nu­mără și efectul rapid în tratarea diareei: o ju­mătate de linguriță de pulbere de tur­meric se ames­tecă cu puțină apă sau suc de fructe, ori se ia sub formă de capsule.

China
Astragalus - protector suprem contra afecțiunilor respiratorii


Utilizat de mii de ani în medicina tradițională asiatică, astragalus este o plantă ce se regăsește în compoziția multor leacuri tradiționale chinezești. A fost descoperit în urmă cu 4.500 de ani, de Shen­nong, întemeietorul medicinei chineze tradiționale și creatorul a sute de leacuri din plante. Când vine vorba de protecție împotriva răcelii, gripei, astmu­lui, bronșitei și alte afecțiuni respiratorii, sau de tra­tarea lor, astragalus este campionul. Are efect anti­inflamator, antibacterian și antiviral și, de ase­me­­nea, apără organismul împotriva efec­telor cau­zate de stres. Astragalus e un dușman al tumorilor can­­ceroase, cărora le încetinește evoluția, și un sprijin pentru pacienții care luptă cu can­cerul, slă­biți în urma chimioterapiei sau radioterapiei, pe care îi ajută să se recu­pereze mai repede și să trăias­că mai mult. De la astragalus se folosește rădăcina, sub formă de capsu­le, tablete, tictură, ceai, decoct.