Mă numesc Marcel, sunt un pensionar cu vârsta de peste 65 de ani și locuiesc în orașul Breaza, județul Prahova. În toamna anului trecut, m-am hotărât să profit de ocazia ce s-a ivit (deși nu stăteam bine cu sănătatea), să merg într-un pelerinaj organizat de parohia noastră pe la mânăstirile din nordul Moldovei. În timp ce ne aflam la mânăstirea Putna, am simțit că ceva nu este în regulă cu mine și am mers să mă liniștesc puțin, pe o bancă din incinta mânăstirii. Trecând pe lângă mine un părinte din mânăstire, privindu-mă, s-a oprit și m-a întrebat dacă mă simt bine și dacă mă poate ajuta cumva. I-am mulțumit pentru grijă și i-am explicat în câteva cuvinte că nu mă simt prea bine, deși tratamentul l-am respectat întocmai. Ascultându-mă cu mare atenție și lumină (Dumnezeu să-L binecuvânteze) m-a întrebat dacă pe lângă tratamentul recomandat de medic, mai folosesc și altceva, mai ales plantele medicinale, că și dânsul, la rându-i, având probleme, le folosește cu mare încredere și cu rezultate bune. Și apoi mi l-a recomandat pe domnul Radu Costel, un tămăduitor pe care dânsul l-a cunoscut prin intermediul revistei "Formula AS" și apoi personal, mai ales că este din același județ cu mine. Înainte de a pleca, părintele m-a sfătuit să apelez cât mai curând la acest domn, lăsându-mi numărul de telefon. I-am urmat, fără preget, îndemnul. Ascultându-mă cu multă răbdare la telefon, d-l Radu Costel mi-a recomandat o primă cură de ceaiuri care se compunea din două părți: cura cu ceai din lemn-galben (15 zile), apoi cura cu două ceaiuri din rădăcini de plante, a câte 10 zile fiecare, după care se face 10 zile pauză. Obținând plantele prin curierat rapid, după primele 35 de zile de cură am simțit o îmbunătățire a sănătății mele și, prinzând încredere, nici acum nu mă lipsesc de ele, iar medicația recomandată de medic am redus-o cu 50% în prezent.
Am sfătuit și alte cunoștințe să apeleze la ajutorul d-lui Radu Costel și, având rezultate bune, am dobândit încredere să-l recomand pe această cale și cititorilor dumneavoastră. Numărul de telefon la care poate fi contactat este 0720/16.06.91.
Mulțumesc lui Dumnezeu că existați, stimată "Formula AS", că ne ajutați în sănătatea noastră. Mulțumesc și mă rog pentru sănătatea și lumina părintelui Ignatie de la mânăstire. Mulțumesc domnului Radu Costel pentru leacurile sale date de Dumnezeu.
Vă mulțumesc pentru ascultare. Doamne ajută!
MARCEL MARINA - str. Eminescu nr. 14, Breaza, jud. Prahova, cod 105400