Dantelele bunicii s-au așezat pe porțelanurile nepoatei
- Doamnă Wagner, foarte multe dintre excepționalele dvs. bijuterii și obiecte din porțelan sunt decorate cu motive florale, desenate cu aur și cu argint. Flori austere pentru prințese gotice. Sunt amintiri ale primăverilor din copilăria dvs. transilvăneană?
- Undeva, în subconștient, e posibil ca originile ardelenești și, în mod special, cele ungurești, să își fi spus cuvântul. În sufrageria bunicii de la Hunedoara, pernele de pe canapea sau șervețelele erau brodate cu tradiționala lalea, specifică artei decorative ungurești. Porțelanurile de Herend sau Zsolnai, păstrate cu sfințenie din generație în generație, sunt pictate, și ele, cu trandafirii și vegetația delicată, tipice manufacturilor consacrate de porțelan unguresc. Îmi amintesc că priveam cu fascinație dantelele și broderiile monogramelor așternuturilor albe, cu care bunica îmbrăca paturile special pentru noi, atunci când o vizitam. Ne spunea, cu căldură, că vor fi ale noastre când ne vom mărita. De atunci datează fascinația mea pentru monograme și pasiunea pentru volutele fine și complicate ale dantelelor lucrate cu mână răbdătoare și sigură. Toate aceste mici minuni lucrate manual fie de bunica, fie de bunici ale bunicii noastre mi-au marcat copilăria. Fără să mi-o programez în mod special, le transmit și le reproduc în manieră proprie în munca pe care o fac astăzi. Dantelele bunicii s-au așezat cumva, peste ani, pe porțelanurile nepoatei. Grija pentru detaliu, plăcerea de a descoperi dantelăria fină a plantelor, răbdarea de a căuta frumosul și de a-l cultiva simplu, toate acestea de la bunica le-am moștenit. Bunica avea ceva din răbdarea, tenacitatea și bunul-gust sigur ale vechilor meșteșugari, ale manufacturierilor de pe timpuri. Mare noroc am avut că am deprins câte ceva din talentele ei! Cu timpul, mi-am dat seama că am pus pe porțelan și o parte din spiritul bun și cald și artist al dragei mele bunici.
Mărul înflorit din fața ferestrei
- Vă mai amintiți cum venea primăvara în ograda copilăriei? Care era rânduiala florilor? Aveați preferințe?
- La Hunedoara, în fața ferestrei de la bucătăria bunicii, înflorea în fiecare primăvară un măr sălbatic. Lumina caldă, de primăvară, și mireasma acelor mici și delicate flori îmi dădeau, încă de copil, o stare de bucurie pe care o retrăiesc cu aceeași intensitate an de an, odată cu primele raze de soare blânde și calde. Amintirea primăvăratică a acelui măr sălbatic, înflorit prin minunea vieții la fereastra bunicii, stăruie și astăzi, înflorește în mine și, apoi, pe porțelan. Inocența, curiozitatea și capacitatea nesfârșită de a te mira, de a surprinde detalii aparent anodine ale miracolului naturii - iată ce unește, consider eu, copilăria de artă și de viața interioară a unui artist. Îmi place să cred că toate acestea sunt vii în mine, la fel de proaspete ca în anii în care o fetiță subțirică privea cu ochi mari mărul înflorit de la fereastra bunicii. Pe atunci, trăiam totul cu o intensitate încă și mai mare decât azi. Poate curăția de copil mă făcea să descopăr semne și minuni la tot pasul. Încât tot ce mă înconjura mă făcea să cred și să simt că am nimerit într-o peșteră a lui Aladin. O peșteră de o frumusețe fără seamăn, din care primăvara țâșnea de fiecare dată ca o simfonie bubuitoare, cu cortegiul ei de flori, de gâze și arome.
- Ce rol are copilăria în formarea unui artist? Se păstrează emoțiile prin timp? Pot fi ele încrustate în porțelan?
- Am avut o copilărie destul de armonioasă, în care am simțit căldura și dragostea celor din jur. Am părinți care m-au încurajat și mi-au dat încredere în mine printr-un comportament simplu, acela de a mă fi supravegheat să fiu pe drumul cel bun, dar fără să mi-l impună vreodată. Bunica ne-a învățat, pe mine și pe sora mea, deprinderea de a meșteri cu propriile mâini și ne-a educat, în modul ei simplu, dar autentic, gustul pentru frumos. Ne învăța să privim un boboc de floare, o plantă pe care o creștea. În zilele în care avea bună-dispoziție, scotea toată zestrea ei de așternuturi brodate și ne povestea cum și de cine sunt făcute. În felul ăsta, înțelegeam un pic mai bine cum stă treaba cu arborele genealogic al familiei Wagner. Acum îmi dau seama că am avut șansa să primesc, în copilărie, o educație fără programă sofisticată și ambiții sterile, provenită din bun-simț, din simplitate profundă: prețuirea pentru frumos, aplecarea pentru proporție, pentru armonie, toate venite din apropierea de natură. Mi-a folosit enorm mai târziu.
- Ce vă revine, cu preponderență, în minte, din acei ani: peisajele, oamenii?
- Atmosfera unui loc sau a unui moment este ceea ce azi îmi poate reveni în minte. Dar și peisaje sau oameni. Dealurile dimprejurul Devei sau Hunedoarei, călătoriile cu părinții în Munții Apuseni, unde vara făceam drumeții și culegeam afine din pădurea în care mirosea dumnezeiește a brad și a tot soiul de plante. Tot în Apuseni, iarna mergeam la schi, și îmi amintesc de albul infinit al zăpezii așternute peste dealurile domoale. Tot albul acela neatins, perfect, sclipea din loc în loc, în lumina soarelui. Asta parcă îmi dădea curaj să îi cer mamei să mă lase să schiez fără căciulă și fără bețe. Eram fericită când, în zile cu soare, asta îmi era permis. Copilăria nu este un refugiu pentru mine. Este un teritoriu care există, e viu în sufletul și amintirea mea. Și coexistă foarte bine cu maturitatea, cu experiența de viață și de creație. Copilul din mine a rămas, fără să-mi fie rușine cu asta. Dimpotrivă, e o binecuvântare.
O metaforă a iubirii, incizată în porțelan
- Tehnic, cum transformați minunea existenței unei flori, în porțelan?
- Decorurile porțelanurilor mele vin dintr-o lume foarte personală. Florile și temele vegetale, de pildă, eu le studiez în detaliu. Observ plantele și arhitectura lor, înainte să le pun pe porțelanurile mele. Iar meșteșugul pe care îl fac este pictura tradițională pe porțelan, peste glazură, cu culori speciale, care se ard la 850 de grade. Este un meștesug pe care am început să îl descopăr în urmă cu optsprezece ani. Mai întâi, pe când eram în facultate, la Universitatea de Artă, am descoperit singură o tehnică. Dar ea era la îndemâna tuturor, pentru că lucram cu niște culori de hobby. Adică, niște culori pe care le folosesc cei care nu sunt profesioniști. Sunt culori pe care le poți arde într-un cuptor de acasă, la 200 de grade. Apoi, după o vreme, am cunoscut și ceramiști profesioniști, și mi-am dat seama că aș putea să fac lucrări mult mai rafinate estetic. Or, pentru asta, totul e determinat de calitatea culorilor. Și așa am trecut la tehnica tradițională de pictură pe porțelan și ceramică. Încetul cu încetul, am început să o descopăr singură. Dar eu continuu să învăț și astăzi, pe măsură ce îmi propun noi și noi teme de decor. Porțelanul este cea mai primitoare gazdă a temelor florale. Este un material parcă anume făcut să-l explorezi, centimetru cu centimetru, așternând, cu pensula, flori tot mai esențializate, nervuri delicate, grădini imaginare. Am observat, în ani, că jocul acesta al vegetalului cu porțelanul a devenit tot mai sofisticat în atelierul nostru, cu o balanță pe care ne străduim să o ținem între rigoare, precizie și imaginație. Florile și toate motivele vegetale pe care le așternem în decorurile porțelanurilor și bijuteriilor din porțelan ale casei Wagner sunt, de fapt, o metaforă a ideii de frumos, de iubire, de bucurie de a fi, de credință în bine și în mai bine.
Caligrafii cu aur și platină
- Cum ați ajuns să faceți brățări și inele din porțelan? Fac parte, mai degrabă, din lumea zânelor...
- Ideea îmi încolțise în minte în Franța, în urmă cu vreo opt ani. Mă dusesem acolo de câteva ori ca să văd manufacturile lor celebre de porțelan de mare tradiție. Mai ales la Limoges și la Sèvres. Și tot umblând prin depozitele de obiecte de porțelan, am descoperit blancurile bijuteriilor. Blancuri înseamnă obiectul alb, modelat, dar nepictat încă; porțelanul alb, nu matrița. Și în acele manufacturi de toate mărimile de la Limoges, am văzut niște mici secțiuni dedicate bijuteriilor. Am descoperit inele, pandantive, brățări. Erau încântătoare! Mie, până atunci, nici nu-mi trecuse prin minte că aș putea să fac bijuterii de porțelan. Făceam doar cești și obiecte pentru ceai și cafea, și, eventual, obiecte decorative. Dar după cele descoperite la Limoges, au început să-mi vină ideile. Am adus blancuri în atelier, le-am importat din Franța și am început să le decorăm. Și totul a mers bine. Tot universul și poveștile de pe ceștile și ceainicele de porțelan le-am trecut și le-am pictat mai miniatural, pe bijuterii. Și peisajele mele fantastice, și florile. Și au ieșit niște bijuterii de o minuțiozitate extremă, cu o frumusețe specială. Să descoperi într-o bijuterie o poveste, povestea unei flori de pildă, mi se pare foarte frumos. Așa am început să fac bijuterii care erau doar din porțelan pictat manual.
- Și apoi?
- După doi ani, am făcut un curs de bijuterie clasică, din metale. Am învățat cum se montează o piatră, am deprins abc-ul unui bijutier tradițional. Asta mi-a folosit ca să-mi dau seama de toate etapele creației unei bijuterii mai sofisticate, având în centru porțelanul, pentru a proiecta mai precis acea bijuterie. Am început, așadar, să proiectez, să fac designul unor bijuterii din porțelan montate în aur, argint și pietre prețioase sau semiprețioase. Montajul în aur și argint îl facem cu ajutorul unor meșteri bijutieri. Designul bijuteriei, mixajele dintre porțelan și materialele prețioase, pictura porțelanului le rafinez și proiectez permanent. Mi se întâmplă să port o piesă în minte luni, uneori ani, până s-o desenez în detaliu pe hârtie. Odată însă ce-am proiectat-o, nu mă las până nu o văd realizată, indiferent de dificultățile tehnice. Multe din bijuteriile pe care le creez sunt mici tablouri în sine, cu teme grafice transpuse din porțelanul nostru "art de la table", pe porțelanul de bijuterie. Asta cred că distinge brandul nostru, Wagner Arte Frumoase și Povești. Dorința mea este ca bijuteriile noastre să fie nu doar frumoase, ci și trainice. Ele se pot transmite de la o generație la alta, așa cum făceau și bunicii noștri cu noi.
- Florile dvs. sunt desenate pe porțelan cu cerneluri nobile, de platină și de aur.
- Așa e. Aurul și platina mi le procur în stare lichidă, vin în niște sticluțe maronii, și se comportă ca o cerneală. O iei ușor pe pensulă și începi să-ți faci caligrafia. Sau se poate lucra și cu penița. Se poate pune pe porțelan și cu penița sau cu pensule extrem de fine. Totul cere o minuție extremă. Porțelanul are o suprafață extrem de lucioasă. Și asta cere un gest foarte bine controlat al pensulei, care alunecă pe porțelan, un gest precis al pictorului care iubește miniatura și e extrem de răbdător. Răbdarea este o meserie aparte, pe care trebuie să o învețe un decorator pe porțelan. Asta pe lângă precizie și rigoare, evident. Clienții noștri sunt fascinați de miniaturile pe pe bijuteriile și obiectele noastre din porțelan. Uneori, făcute doar din aur sau din platină.
O primăvară eternă
- Făuriți singură toate aceste lumi delicate și mici?
- Bijuteriile eu le fac, de la cap la coadă. Pe când obiectele de porțelan pornesc de la conceptul meu, dar le execută meșterii noștri.
- Aveți "cea mai frumoasă amintire de primăvară", Ana Wagner? O întâmplare pe care n-o puteți uita?
- Pentru mine, primăvara e mai degrabă o stare. E anotimpul meu preferat. An de an mă bucur ca un copil de primii boboci, de primii ghiocei și toporași, de primele raze blânde și calde de soare... Primăvara înfloresc și prind viață proiectele mele. Și, da, poate părea un clișeu, dar ăsta e adevărul: primăvara renasc copilul și artistul din mine.
- Marca Wagner, a bijuteriilor dvs., este o moștenire de familie?
- De la ai mei am moștenit mai degrabă un soi de încredere de sine, de libertate de a alege. Am fost lăsată liberă să aleg. Nu mi-a fost impus nimic, niciodată. Asta m-a făcut să nu mă blochez, să trec de la proiecte la fapte, de la idee și schiță la realizarea lor. Deschiderea către frumos ne-a insuflat-o în mod special bunica. Am preluat, din tot universul ei de obiecte și lucruri făurite manual, migala și gustul pentru miniatural, pe care astăzi le transmit, în felul meu, prin lucrările ce poartă marca Wagner. Încerc să combin rigoarea perfecționistului care sunt, cu fantezia și deschiderea spre frumos. Îmi place să-i văd pe oameni că se bucură de creațiile Wagner Arte. Și sper ca primăvara să fie un anotimp etern în sufletul meu și în mica noastră manufactură.