Evenimente recente precum participarea "omuleților verzi" la ocuparea Crimeii, războiul hibrid din Estul Ucrainei, rolul hackerilor ruși în campania lui Donald Trump și în alegerile ce vor avea loc în Occidentul european au făcut să se vorbească mult despre serviciile secrete rusești. Jonathan Haslam, profesor de istoria relațiilor internaționale la Princeton, a găsit că e util să le refacă parcursul, pentru o mai bună estimare a implicării lor în mersul lumii de azi. S-au scris în timp nenumărate cărți de ficțiune, s-au produs până la saturație filme și seriale despre "luptătorii din umbră" (unele pornind chiar de la fapte reale), și toată lumea știe ce organizații stau în spatele lor. Dacă acronime precum KGB, GRU, CIA, FBI, MI5 sau Mossad ne sunt familiare, modul lor de organizare și funcționare, țelurile reale, resursele și disponibilitățile lor ne rămân enigmatice. Arhivele care conțin date despre ele sunt în genere secretizate. Majoritatea scurgerilor de informații provin de la "defectori", din investigații de presă "pe surse" sau, mai rar, din declasificări operate de anumite guverne. Îmi închipui deci că lucrarea profesorului Haslam a fost dificil de documentat, cu atât mai mult cu cât și-a propus o evaluare obiectivă și argumentată a istoriei serviciilor secrete sovietice, din care se trag direct cele ale Rusiei de azi, condusă de un om al lor, Vladimir Putin. Sumarul cărții le urmărește de la naștere - CEKA, NKVD, KGB, GRU sunt titulaturile sub care au activat până la prăbușirea Uniunii Sovietice - și până la renașterea ca FSB, atât de activ acum în politica mondială. Memoriile unor lucrători din aceste servicii, deschiderea parțială a unor arhive guvernamentale sovietice în timpul lui Gorbaciov și Elțîn precum și declasificarea unor documente britanice și americane i-au folosit istoricului la noua sa sinteză plină de elemente inedite. E captivant de înțeles în amănunt competiția dintre KGB și GRU sub conducătorii lor succesivi, lupta cu serviciile similare din țări considerate dușmani potențiali, mijloacele utilizate și tehnicile ultraprofesioniste de acțiune. După desființarea Ohranei țariste, conducătorii bolșevici în frunte cu Lenin au văzut necesitatea refacerii serviciilor de spionaj pentru a apăra revoluția și, mai mult, pentru a o exporta. Lenin, Troțki și ceilalți lideri roșii au sperat că revoluția va triumfa în Germania, patria lui Marx și a celui mai dezvoltat proletariat, și au lucrat intens prin Comintern ca să o declanșeze. Stalin, viitorul dictator, îl îndemna pe Lenin în 1920: "Trebuie să punem pe agenda Cominternului chestiunea organizării unei revolte în Italia și în state care încă nu s-au consolidat, precum Ungaria, Cehoslovacia. România trebuie distrusă (s.m.). Pe scurt, trebuie să ridicăm ancora și să pornim pe mare cât timp imperialismul încă nu s-a organizat definitiv". Dar înfrângerea Armatei Roșii în chiar același an în fața Varșoviei le-a încurcat planurile. Sub Stalin serviciile secrete și-au sporit prin teroare puterea în interior, iar în exterior, cultivând cu abilitate (și bani) credința în dreptate socială a unor occidentali idealiști, au reușit să pună în slujba lor personalități devenite celebre în istoria spionajului. Informațiile furnizate de aceștia au fost cruciale pentru URSS atât în Al Doilea Război, cât și în competiția cu Occidentul din timpul "războiului rece". Demascarea spionilor recrutați ideologic în timpul stalinismului sau, după risipirea idealismului comunistoid, prin șantaj și mită, sub Hrusciov, a mers în paralel cu trădări ce impuneau reorganizări de rețele. Cartea lui Jonathan Haslam despre lumea misterioasă a spionilor și cârtițelor în contextul complicat al istoriei contemporane bate și literatura, și filmul.