În aproape trei decenii de discuții publice s-au făcut praf orice credibilitate, orice măsură și orice adevăr. Nici o instituție nu mai stă în picioare, doar fațadele mai sunt sprijinite dindărăt de către nume numai bune de înjurat. La răstimpuri, cad și frontoanele. În ceața creată, se descurcă fiecare cum poate. Cei mai mulți se prind de poalele primului fals profet mai guraliv pe care-l întâlnesc. Nu pentru că lipsesc reperele, ci din neputința de a le recunoaște.
Mentalitatea egalitaristă, moștenită din comunism și potențată în democrația originală, a dus la o democratizare absurdă a discursului public. Fenomenul este exact exprimat în două ziceri populare: "nu-și cunoaște lungul nasului" și "vorbește și Ion, că și el e om". Corespondente acestora, două sunt sursele de alimentare a procesului. Prima: "demitizarea" elitei intelectuale (de toate orientările, nu doar a "boierilor minții"), care a însemnat, de fapt, arderea ei în efigie, cu un patos invers proporțional cu nivelul de educație al celor care au practicat-o. Act concomitent cu abolirea exercițiului de admirație. A doua: accesul nefiltrat al oricui la tribună. Dezvoltarea rețelelor sociale virtuale a dus la eliminarea oricărei grile de selecție a "vectorilor de opinie". Deja mass media coborâseră enorm ștacheta, din nevoi comerciale. Era de ajuns că te-miri-cine avea acces să-și exprime părerile în tipărituri sau emisiuni radio și tv. Dar internetul a dus dezbaterile publice în subsol. Noul zeu al comunicării face vedete și lideri de opinie din personaje dintre cele mai stupide și primejdioase, dar care au trecere la un auditoriu care le seamănă. În acest context, orice subiect intrat pe agenda publică devine obiect de hârjoană între diletanți. Specialiștii, dacă îndrăznesc să se pronunțe, sunt tratați în rând cu toți ceilalți. Recursul la autoritate este ilar. Mulțimea stabilește cine deține autoritatea la un moment dat. Evident, nu pe criterii raționale, ci pe zvâcniri emoționale. Cutare alimentează anumite frici și capătă vânt la pupa, prin aplauzele celor bântuiți de spaimele cu pricina. Cutare gâdilă orgoliul unor categorii, mai largi sau mai restrânse, de băgători de seamă și este promovat de la statutul de repetent la statura de academician. Mulțimea îl urmează. Preț de o clipă, dar destul pentru ca scării de valori să i se rupă definiv fușteii. Chiar dacă masele sunt în general capricioase, se întâmplă și să rămână o vreme în trena câte vreunui vorbete rupt de realitate sau care aduce la moară făina măcinată de alții. Dar îl vor părăsi imediat ce va apărea un altul, care le va folosi mai bine tarele în contra lor.
Nu doar mulțimile amorfe sunt duse astfel de nas, precum ursul de belciug, ci, deseori, și oameni cu pretenții. Aceștia însă nu se lasă seduși decât de nume. Notorietatea ține loc de bun simț. Interesele străvezii, caracterul urât, trecutul dubios sunt minimalizate cu nonșalanță, când nu ignorate pur și simplu. Sub cuvânt că nu contează biografia și psihologia, ci teza. De parcă un escroc ar putea fi de încredere, ori un mitoman ar putea spune adevărul. Las că teza este preluată necritic, exact pe temeiul că a spus-o cutare. În dezbaterile politice, astfel de înșelătorii de bâlci sunt la ordinea zilei. Ar fi amuzante, dacă n-ar afecta destine. Manipularea ține la omul neșcolit, neinformat sau fără discernământ. El nu deosebește autenticul de fals, valoarea de kitsch, expertiza de impostură ș.a.m.d. Soluția rezidă într-un efort de pedagogie națională pentru reașezarea în rosturile și demnitățile lor a profesiilor și pozițiilor sociale. Altfel spus, trebuie reînvățate mai întâi ierarhia și smerenia. Abia după aceea am avea premisele unei educații mai profunde, care să ne ajute să nu mai orbecăim. Câtă vreme elevul își disprețuiește dascălul, pentru că nu-i recunoaște funcția și calitatea, nu va învăța nimic. Cât timp incompetența și corupția vor dicta ordinea, ne paște anarhia. Câtă vreme nimeni nu are nevoie de călăuză, vom rătăci. Până când vom fi o armată de "generali" fără nici un soldat, nu vom mai câștiga nici un război.
Așadar, înapoi la repere! Oameni, cărți, tradiție.