Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Marile prietenii: NICHIFOR CRAINIC

Discipolul și maestrul

Suntem la jumătatea anilor treizeci ai secolului 20. România Mare își trăiește cu intensitate și eleganță miracolul înfloririi, în clipe ce par poleite cu eternitate. Bucureș­tiul iradiază prin luminile elitelor sale intelectuale care atrag la studii tineri din toată țara. Printre ei se numără și Zian Boca Vălean, un moț chi­peș, cu ochi albaștri, student la Facultatea de Belle Arte. Însuși Mi­tropolitul Ardea­lului, Nicolae Bălan, îl trimisese la București, în 1933, cu o bursă, după ce îi remarcase în anii de teologie de la Sibiu, talentul neo­biș­nuit în ale pic­turii și desenului. Mânat de febrilitatea inteligenței și a nesa­țului său cul­tu­­ral, Zian nu se mulțu­mește însă numai cu dascălii săi de la Arte Frumoase, ci frec­ventează și cursu­rile Facultății de Teologie din București, celebre în vre­me, pe care le ținea marele om de cul­tură Nichifor Crai­nic. Preocupat de teologia misti­că, prelegerile sale "îi înălțau pe au­ditori la ceruri", după cum scria presa vre­mii. Pentru tânărul Zian, proas­păt ieșit din școala de teologie a Sibiului, prezența înflăcărată a lui Crainic va fi întâlnirea decisivă a destinului său. E momentul în care viito­rul Arsenie Boca se hotă­rește să devină călugăr. De acum înainte, dru­murile acestor două perso­nalități uriașe ale României se vor intersecta într-o prie­tenie spi­rituală, dusă până spre finalul vieții lor.

Știința sfinților

Nichifor Crainic descoperise mistica ortodoxă în 1920, la Viena, prin "anticării", cum avea să măr­­tu­­risească mai târziu. "Strălucitoarea mistică or­todoxă", pe care o descoperă acolo, răsărită din câteva cărți vechi și prăfuite ale unor mistici orien­tali, îl va transforma definitiv. "Teologia mistică e știința îndumnezeirii omului"; știința sfinților - o definea Crainic. "Ea este comoara cea mai de preț a vieții ortodoxe". Întors în țară, Nichifor Crainic e hotărât să reabi­liteze teologia mistică, ignorată în Facultăți.
De altfel, Părintele Stăniloae îl considera "re­stau­ratorul ortodoxiei românești pe temeliile ei auten­tice". Nichifor Crainic își va ține cursurile sale mai întâi la Chișinău, iar din 1932, la Facul­tatea de Teologie din București. În 1940, Crainic este primit în Academia Română, moment isto­ric, când marele poet Lucian Blaga va ține un dis­curs excepțional. "Odată cu Nichifor Crainic, în Aca­demia Română intră și marii mistici bizan­tini", a spus poetul clujean. Exact în acest moment, când steaua lui Crainic strălucea din plin, iar la pres­tigioasa revistă "Gân­direa", înființată de el, co­laborau toți marii scriitori interbelici, s-a apro­piat de el și Părintele Arsenie. Cel care le-a mijlocit întâlnirea a fost Părintele Dumitru Stă­niloae. În 1934, Crainic venise la Sibiu să țină o conferință, după care a fost invitat la masă de Mitropolitul Ni­colae Bălan, împreună cu Părin­tele Stăniloae și Părintele Arsenie. Împrietenirea s-a produs pe loc, Crai­nic invitându-l pe pă­rintele Stăniloae să scrie la "Gândirea", revista pe care o patrona. Și pentru ca lucrurile să se lege și mai bine, în pri­mul an de facultate la București, Părintele Arse­nie stă în gazdă la Gheorghe Stă­niloae, fratele Părin­telui. Acum începe el să meargă la cursurile de la Facultatea de Teo­logie, unde profesorul Crai­nic preda mistică ortodoxă și mistică ger­mană. Aceste cursuri i-au deschis calea către desăvârșire tânărului Zian Boca și l-au con­vins să se călu­gă­­rească; "Aveam legă­turi de cunoștință și pri­e­tenie, cunoscându-l ca pe un profesor foarte bun", va mărturisi peste ani Părintele Arsenie. Crainic a influențat și miș­­carea Rugului Aprins, începând cu primul arti­col despre Rugăciunea Inimii, scris chiar de el. San­du Tudor, întemeietorul Rugului Aprins, i-a audiat și el cursul și a scris la "Gândirea". La fel, Părintele Galeriu și Sofian Boghiu i-au audiat cursurile cu sfințenie, ultimul, pe când era și el student la Belle Arte.

Marile proiecte: Filocalia

Părintele Stăniloae și Părin­tele Arsenie Boca i-au fost lui Crainic discipoli direcți. S-au maturizat teologic la umbra lui. Sub influența lui Crainic, Pă­rintele Stăniloae a publicat și o carte plină de pro­funzimi, despre Sf. Grigorie Palama, și toți trei, Crainic și discipolii săi, părinții Arsenie Boca și Dumitru Stă­niloae, au fost ctitorii de frunte ai Filo­caliei ro­mânești din sec. al XX-lea, o serie de vo­lume care vorbesc despre curățire, iluminare și îndumnezeirea omului. Adică despre esența orto­doxiei. Filocalie înseamnă iubire de frumos și fru­musețe duhov­nicească. Erau texte ale scriitorilor bizantini mistici. O adevărată bază de date, cu ex­pe­riențe ale Sfinților Părinți. Între ele, cartea Sfân­tului Ioan Scărarul a fost tradusă din franceză chiar de Părintele Arsenie. În 1938, Nichifor Crainic cere spri­jinul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru publicarea Filo­ca­liei. Mitropolitul Bălan se anga­jea­ză să o tipărească. Ba mai mult, diaconul Zian Boca este trimis în primăvara anu­lui ur­mător cu bur­să la Muntele Athos, ca să învețe toa­tă rânduiala duhov­nicească și meș­teșugul artei bi­zan­tine, dar de unde să aducă și scrieri ale Filoca­liei. Și Părintele Arsenie pleacă pe Athos, și la în­toar­cere adu­ce manu­scrisele găsite de el la schi­tul ro­mânesc Pro­dromul.
Dar poate cea mai tulburătoare influență a lui Nichifor Crainic s-a regăsit în activitatea părintelui Ar­senie de la Sâmbăta. "Fără o mâ­năs­­tire care să reînvieze, într-ade­văr, și să pună în circulație, din nou, ima­ginea pură a lui Iisus Hristos, e mai greu să ajun­gem la o re­naștere a so­cietății noastre", spusese Crai­nic, când­va. Un gând pe care părin­tele Arsenie l-a trans­format în crez, atunci când miilor de pelerini veniți să îl vadă și să-l asculte, le ridica în fața ochilor, cu glas de tunet, vălul curăției lui Hris­tos.

FLORIN DUȚU, cercetător
"Un posmag, slănină și brânză"

Călugărul misterios de la Sâmbăta

- În timp ce Părintele Arsenie era la Sâmbăta, la zenitul drumului său duhovnicesc, pentru mentorul său, Nichifor Crainic, se anunțau zile grele. După 23 august 1944, marele profesor și om de cultură își începe anii pribegiei. Cum s-a întâmplat?

- Imediat după 23 august, Crainic a răcit grav și a fost dus la Sibiu, la doc­to­rul Hațieganu. Și pe când era în spital, află din ziare că a fost prins și că e judecat, deși el se afla în libertate! Atunci și-a dat seama că noua putere roșie i-a pus gând rău. Și s-a gândit să stea ascuns, până se vor mai limpezi ape­le. Între timp, e dat în urmă­rire și condam­nat în contu­macie, în Proce­sul Ziariștilor.

- Pentru ce era acuzat?

- L-au acuzat, între altele, și că făcuse parte din guvernele Antonescu și Carol al II-ea. Dar Crainic fusese pus ministru pentru că era o personalitate a timpului său. Acuzator public în procesul lui Crai­nic a fost Alexandrina Sidorovici, soția lui Silviu Brucan. Ea a cerut ca Ni­chifor Crainic "să sufere pedeapsa detențiunii grele pe viață și degradațiune civică timp de 10 ani".

- Care a fost traseul lui Crainic?

- S-a ascuns mai întâi în Sibiu, unde un primar refugiat din Bucovina îi confecționează un buletin fals, pe numele de Ion Vla­dimir Spânu, negustor de cherestea. Eu l-am des­coperit, în arhive. Crainic și-a lăsat barbă și purta ochelari de sticlă groasă, ca să nu fie recunoscut. Între timp, Părinții Arsenie și Stăniloae îi duceau ali­mente în ascunzătoare. Dar în curând, Crainic înțelege că nu mai poate sta în Sibiu. Raziile ro­mâno-sovietice erau tot mai dese, din casă în casă. Și atunci, Părintele Arsenie l-a scos din oraș. Vă voi povesti această evada­re de film, cu amănunte suplimentare celor pe care le-am relatat într-un număr trecut al revistei. Crainic și Arsenie au fugit as­cunși amândoi într-un camion cu brânză. Cu ei era și o țărancă dintr-un sat din apropiere, Lena Parascheva, care s-a rugat tot drumul la Dumnezeu. Fugarii reușesc să treacă de raziile de la granița Sibiului. Îi oprise totuși o patrulă: un român și un rus. Soldatul nostru a simțit că e ceva în neregulă, dar i-a spus rusului: "Gata, merge!". "E un suflu care la vreme de primejdie ne aduce aminte că suntem frați", a spus Părintele Arsenie. Au coborât din camion și au ajuns teferi la Sâmbăta de Sus, la mânăs­tire. Acolo, Ni­chifor Crainic s-a deghizat în călugăr. Purta barbă și avea rasă călugă­reas­că. Părintele Arsenie l-a prezentat celor­lalți călugări ca pe un doritor de viață sihăs­treas­că. Și toți îi spuneau "fratele Ioan". Doar Părintele Ar­senie și Părintele Serafim Po­pes­cu au știut cine e. Călugării însă erau foarte uimiți că noul venit fumează. Părin­tele Arsenie l-a adăpostit în casa mitropo­litului Bă­lan, fără știrea acestuia. Crainic scria poezii, corecta literar primele părți traduse ale Filocaliei, și își scria memoriile: "Zile albe, zile negre", manu­scri­sul ce va fi salvat apoi de Părintele Arsenie, după ce Crai­nic s-a pre­dat. Celelalte ma­nuscrise ale lui Crainic din peri­oada de la Sâmbata au avut o soartă cruntă. Crainic ascun­sese o valiză cu manuscrise în podul casei mitro­politului. Descoperită de comu­niști, au fost toate arse.

- Din datele pe care le-ați aflat în cercetările dvs., există și informații legate de viața la Sâm­băta a celor doi cărturari?

- Când nu veneau pelerini la mânăstire, Pă­rintele Arsenie și Nichifor Crainic se plimbau prin zăpadă, bucurându-se de frumusețea peisajului și de urmele lăsate de sălbăticiunile care se apropia­seră noaptea de mânăstire. Iepuri, cerbi, lupi, că­prioare - Părintele Arsenie le știa pe toate, iar asta îl uimea și îl încânta pe Crainic. Iarna aceea de la Sâmbăta, a lui 1944-1945, a fost cea mai liniștită și binecuvântată pentru maestrul hăituit. Dar mâ­năstirea era "un loc imens de pelerinaj", "sute și mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arse­nie", după cum spune chiar Crainic. Așa că pribeagul e nevoit să plece. Crainic se îndreaptă spre Hune­doara și apoi mai departe, spre Țara Moților.

- A fost prins de comuniști?

- În 1946, pe când se ascundea în satul Lepin­dea, nu departe de Târgu Mureș, a aflat că i-a murit soția. O iubise nespus de mult. Compune, sfâșiat de durere, poezia "Rugăciune sub cruce"... "Dacă mi-ai dat și mie o pâine de femeie/ Nu știu nici groa­­­pa unde sortit i-a fost să steie./ O singură odras­lă, de două ori orfană,/ Visează de la mila călăilor po­mană". Se duce în cimitirul satului, ia o Psaltire, merge lângă un mormânt proaspăt și începe să ci­tească rugăciuni. De parcă mormântul ar fi fost al soției sale. Câțiva săteni îi recunosc vocea. O auzi­seră la radio. Notorietatea îi juca feste. Pleacă mai departe, pe drumul durerii, însoțit de un cățel cre­din­cios, Grigri, care se ținuse de el. Apoi, în mai 1947, Crainic se predă. E închis ime­diat la Văcărești. Am găsit un bilet impresionant în arhive. În el, Crainic îi cere Părintelui Arsenie să-l ajute cu "pos­mag, slă­nină și brânză". Biletul a fost înhățat de securitate.

Iadul din spatele gratiilor

Nichifor Crainic avea 58 de ani când a fost con­damnat și aruncat în temniță la Aiud. A stat acolo 15 ani. "Am cunoscut iadul!" - va scrie mai târ­ziu. În aceiași neno­rociți ani '50, sufla­rea iadului îl va încerca și pe Părin­tele Arsenie Boca: persecutat, ares­tat, închis la Canal, alungat din mânăstire. De parcă destinele lor trebuiau să își păstreze balansul, Nichifor Crainic este și el batjo­co­rit, bătut și înfometat în temniță. Dar scrie poezii cutre­mură­toare. "Cântecul potiru­lui" este o capo­doperă. Părintele Stăniloae con­sidera această poezie a lui Crainic ca fiind "poe­zia care ar merita să fie învățată de fiecare ro­mân". Poeziile scrise în temnițele Aiudu­lui și trimise prin țeavă, între ce­lule, prin ciocănituri în alfabetul Morse și, odată cu ele, cursurile de mis­tică ortodoxă predate acolo de Crainic au con­stituit hrană duhov­nicească și le-au dat putere să reziste, oropsiților înlănțuiți. "Duminica dimineața, nu terciul era aș­teptat, ci predica lui Nichifor Crainic. Spusă în șoaptă, ca să nu audă gardianul, ea ne-a suplinit antibioticele și vitaminele, ne-a ținut de foame", spune Nicolae Enescu, unul dintre cei care au stat în aceeași celulă cu Crainic.

Ultima întâlnire

În anii '60, Părintele Arsenie și Nichifor Crainic se vor întâlni pentru ultima oară. Amândoi aveau des­tinele frânte. Nichifor Crainic, după ani de tem­niță, iar Părintele Arsenie, alungat de la Prislop și interzis în altar, fără dreptul de a mai sluji.

- Cum s-au reîntâlnit "maestrul" și "ucenicul" în București?

- Cât a locuit în București și a pictat la Drăgă­nescu, Părintele Arsenie Boca a reluat legătura cu Nichifor Crainic. În 1971, Crainic îi face o vizită Pă­rintelui la Drăgănescu. Acum îi dă Crainic fai­moa­sa scrisoare, cu acel adagio sublim și cutremu­rător: "Iubite Părinte Arsenie, a fost o vreme când te-am știut pictor de suflete, după modelul Domnu­lui nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălțătoare, când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voevodului martir!... Ceea ce am ad­mirat la Sfinția Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârșirii Fiului lui Dumnezeu...". A fost, poate, printre ulti­mele scânteieri ale harului său, pe care Crainic ni le-a lăsat în scris. O mărturie de credință până la capăt, în cel care a fost cel mai iubit și mai dăruit discipol al său: Părintele Arsenie Boca, sfântul și lumina țăranilor din Ardeal.