ACHIM IRIMESCU - "Orășenii văd un petic de cer, țăranii văd tot universul"

Fost ministru "tehnocrat" al Agriculturii

Din isterie politică, expresia "tehnocrați" a de­venit o jignire adusă unora dintre cei mai buni specialiști europeni care au con­dus România după 1989, împreună cu prim-mi­nis­trul Dacian Cioloș. Numirea inginerului Achim Iri­mescu la Agricultură a însemnat un mare pas îna­inte, deoarece era un profesionist cu calificare, avu­sese funcții importante la Bruxelles, unde a re­pre­zentat statul român, și avea cunoștințe la zi, în do­me­niul agrar. Dar în ciuda denigrărilor perma­nente, a falsei acuze de "gaură" la buget, în mass-me­dia românească apar tot mai multe trimiteri "de sal­vare" la "tehnocrați". Pentru că guvernul Cioloș a stat doar un an la putere, lăsând, totuși, inițiative importante, am considerat că o reluare și detaliere a lor ar fi de ma­re folos, pentru a înțelege care ar tre­bui să fie drumul adevărat de dezvoltare a țării, mai ales când e vorba de agricultură, "meseria" ma­­jorității româ­ni­lor.

"După 2007, agricultura românească a evoluat enorm, datorită subvențiilor"

- Pe lângă știință și tenacitate, funcția de mi­nistru al Agriculturii presupune, cu siguranță, și o relație specială cu pământul și cu țăranul. Aveți un asemenea ascendent în biografie?

- M-am născut într-un sat de munte din Vâlcea, cu oameni temeinici și gospodari, Vaideeni, prima comună din România cu sală de sport modernă și asfalt, făcute pe banii sătenilor, majoritatea lor cres­­cători de oi, încă de la începutul anilor '70. Chiar da­că părinții mei au avut serviciu (mai întâi tata, ulterior și mama), am avut și noi pământ și am fost legați de el, co­muna nefiind coo­pe­ra­tivizată. Te­re­nul nu era prea productiv, mai mult pentru fâ­nețe, pă­șuni și pomi fructiferi, dar prin muncă neîn­tre­ruptă și cu cum­pă­ta­re mare, mulți săteni aveau un trai decent la vreme aceea, de pe ur­ma ani­ma­le­lor pe care le creșteau. În plus, a­veau ambiția să-și lu­mi­neze copiii, să-i trimită să învețe carte, să ajungă prin facultăți. Ca urmare, datorez și eu mult sa­tu­lui și educației din familie și din școală (am avut dascăli cu mare har). Cinstea, corectitudinea, dra­gostea de muncă și de carte, ambiția de a face bine ce faci, dar și înțelepciunea de a accepta o anu­mită predestinare au fost elemente de bază ale edu­cației primite în familie, în școală și de la pre­oți cu har. Am stat în satul meu natal până la ter­minarea li­ceului. Nu pot să nu amintesc faptul că dascălii din sat treceau pe fiecare trimestru pe la fiecare casă a elevilor, pentru a vedea cum își pre­gătesc lecțiile. Se făceau meditații în afara orelor de program, fără nicio plată...

- E important să crezi în ce faci, domnule Achim Irimescu? Să-ți faci din meserie o spe­ran­ță, un vis? Să crezi în tine mai presus de în­doielile celorlalți?

- Absolut toate marile realizări sunt posibile, tocmai datorită faptului că realizatorii lor cred în șansa reușitei. De fapt, într-o ana­liză a succesului, a rezultat că, în general, cei care au succes sunt oamenii care atunci când au idei în care cred, le duc la bun sfârșit. Este adevărat că trebuie să ai ho­tărâre și energie pentru a găsi soluții, de câte ori apar blocaje, mai ales introduse de cei care, din prin­cipiu sau din invidie, se opun la orice! Mai mult, consider că un ministru sau un secretar de stat are obligația și chiar rolul istoric să lase ceva în ur­mă, din perioada cât a deținut funcția... De aceea, angajamentul meu profesional a fost să las ceva în urmă, care să aducă un pic mai bine pentru so­cie­tate, să fac bine și, mai presus de orice, să nu fac rău! Desigur, a face rău nu înseamnă să nu-l pe­dep­sești pe cel care nu își face datoria...

- Priceperea și destinul v-au dus în funcții importante, la Bruxelles. Cum vi s-a părut agri­cultura românească zărită din centrul Comu­nității Europene? Era dezastruoasă?

- Agricultura românească a fost mult în urma celei europene, până la aderare, dar, după 2007, a evoluat enorm datorită subvențiilor foarte impor­tante. Numai în 2016, am reușit să plătim 3,3 mi­liarde de euro din fonduri europene pentru agri­cultură, de circa 10 ori mai mult decât bugetul Mi­nisterului Agriculturii înainte de aderarea la UE. Din păcate, se menține încă un decalaj important în ce privește infrastructura rurală și bunăstarea multor locuitori ai satelor românești, față de cei din statele dezvoltate din vest.

- Care au fost proiectele dvs. pe termenul atât de scurt, de un an, când ați funcționat ca ministru în guvernul Dacian Cioloș?

- Ca ministru, mi-am propus trei obiective mari: 1. Accelerarea absorbției fondurilor euro­pe­ne (și aici trebuia recuperată întârzierea la efec­tuarea plăților către fermieri). Am efectuat plățile în noul termen stabilit de Comisia Europeană, am plătit peste 875 milioane euro ca avansuri (față de circa 360 milioane de euro în alți ani) și am început plățile normale de la 1 decembrie (peste 195 mi­lioa­ne euro) pentru pri­ma oară în România, după ade­rare. 2. Reducerea birocrației și sim­plifi­ca­rea pro­cedurilor pentru acce­sa­rea fondurilor eu­ropene - spre exem­plu, do­sarul de apli­cație pen­tru plățile di­recte s-a re­dus de 8 - 9 ori ca vo­lum, am renunțat la mul­te cerințe depășite sau chiar absurde (ade­ve­rință de la veterinari, că nu este nevoie de... ade­verință, co­pie legalizată etc.). 3. Des­chiderea pie­țelor: des­chi­derea pieței europene pen­tru carnea de porc, a pieței Turciei pentru bovine și carne de vită (urmează și pentru ovine în scurt timp), inclusiv pentru tranzitul prin această țară; deschiderea pie­țe­lor arabe pentru ovi­ne; adoptarea legislației pen­tru trimiterea ata­șa­ților agricoli în 12 state (rămâne doar ca MADR să organizeze concursul pen­tru tri­miterea la post); de­mersuri în SUA, țări arabe etc., pentru promovarea produselor româ­nești.

- Credeți că actualul guvern va duce mai departe ceea ce ați început?

- Dintre proiectele mari începute, care necesită continuarea, amintesc: 1. Simplificarea și redu­ce­rea bi­rocrației; 2. Legea fondului mutual: chiar dacă nu este foarte dorit de mulți, reprezintă una din­tre pu­ținele soluții de susținere a producătorilor în situațiile de criză din sector, cauzate de schim­bările climatice, de volatilitatea piețelor și prețu­rilor. 3. Legea restruc­tu­rării cercetării. Să nu uităm că doar cercetarea mai poa­te asigura creșterea com­petitivității fermierilor ro­mâni care, pe medie, sunt încă sub media euro­peană ca performanțe; 4. Tri­miterea la post a ata­șa­ților agricoli, care pot spri­jini foarte mult exportul și promovarea pro­duselor românești peste hotare. Cât să mai aștep­tăm ca țara noastră să redevină un stat exportator de produse agro-alimentare?

- Ați funcționat într-un guvern condi­ționat pe un singur an de activitate. Ce v-a ajutat să urniți căruța în drum?

- Atmosfera colegială. Disponibilitatea de-a ajuta. Aș menționa aici sprijinul important obținut din par­tea ministrului Finanțelor (fără disponi­bili­za­rea su­melor necesare, nu aș fi reușit efectuarea plă­ți­lor-re­cord) și al justiției! Perioada cât am fost șeful MADR a fost extrem de intensă și plină de reușite, dar și cu multe dezamăgiri, legate de neîn­țelegerea mul­­­tora a obligativității respectării preve­derilor lega­le.

- Printre spusele unuia și altuia, aflăm că agricultura românească nu dă randament. Ac­cep­tați un astfel de calificativ?

- Agricultura României este o agricultură cu do­uă viteze: pe de o parte, un număr relativ redus de fer­­mieri medii și mari, care reușesc să producă mo­dern și competitiv; pe de altă parte, un număr foarte ma­re de mici producători de semi și sub­zis­tență, ca­re, lipsiți de mijloacele necesare, nu pot fa­ce față con­­curenței de pe piața internă a UE. Ca ur­mare, Ministerul Agriculturii (MADR) trebuie să acorde atenție egală ambelor categorii de produ­cători, pen­tru că cei mari asigură aprovizionarea pieței cu pro­duse la prețuri competitive, iar cei mici mențin viu satul românesc!

- De ce este important ca el să trăiască?

- Într-o lume în plină schimbare, o națiune trebuie să-și păstreze totuși rădăcinile cu valoare de referință! În România, veșnicia s-a născut la sat, spunea Lucian Blaga. Satul românesc reprezintă un unicat la nivel european și trebuie să-și mențină identitatea și valorile tradiționale. Chiar dacă carul cu boi și sania trasă de cai vor fi înlocuite de mij­loa­ce moderne de transport, credința în valorile sa­tului trebuie menținută. Cel mai grav pentru sătea­nul desprins de sat este, în mod cert, pierderea valo­rilor de bază, în care a fost educat: să creadă în Dum­nezeu, munca cinstită și în învățătură.

"Să învățăm de la polonezi să ne asociem"

- Există vreun model european sau mondial de agricultură cu care ați putea compara agri­cul­tura românească? Pe care ar trebui să-l ur­măm?

- Având în vedere că Polonia are peste 2,5 milioane de producători agricoli, cel mai simplu este să ne comparăm cu agricultura din acest stat, numai că organizarea producătorilor polonezi este mult evo­luată față de aceea a românilor. Pe o piață euro­pea­nă cuplată la cea mondială este foarte greu să faci față concurenței dacă nu te asociezi, iar fer­mierii po­lo­nezi, spre deosebire de cei români, au înțeles foar­te bine acest lucru. Aș exemplifica cu sectorul ovi­nelor din România, unde sunt 4 mari confederații care nu reușesc să se unească, deși au mari probleme cu comercializarea produselor.

- Dar acasă, în România, în satul dvs., de pildă, ce model ar trebui să urmăm?

- Țăranii din satele noastre de munte au o mândrie aparte, dată de lupta cu dificultățile natu­rii, și sunt de obicei deasupra chestiunilor legate de originea lor rurală. În fond, munca și ambiția fac ca cei de la țară să nu fie cu nimic mai prejos de­cât cei de la oraș! De fapt, din multe puncte de ve­­dere, cei de la țară sunt mai avantajați (cum spu­nea un înțe­lept): cei de la oraș cumpără ali­mentele din magazin, cei de la țară și le produc ei, proaspete și bio! Cei de la oraș au apă la robinet, cei de la țară iau apă proas­pătă, curată, netratată, de la izvor! Cei de la oraș privesc pe geam și văd noap­tea un petic de cer, aproa­pe lipsit de stele, cei de la țară au tot universul!