Atât cancerul hepatic primar cât și cel secundar sunt, de obicei, condiții patologice grave, chiar dacă detectarea în faze precoce oferă cele mai bune șanse pentru un tratament eficient. În acest context, opțiunea chirurgicală reprezintă cea mai bună abordare pentru cancerul hepatic primar, în măsura în care formațiunea tumorală este suficient de mică și permite înlăturarea sa cu succes. Pentru un grup limitat de persoane, care îndeplinesc anumite criterii de sănătate, și un transplant hepatic poate fi o opțiune de luat în calcul.
Alte tipuri de tratamente pentru cancerul hepatic, care nu sunt neapărat curative, dar pot să amelioreze semnele și simptomele bolii, includ:
* Embolizarea - implică blocarea aportului sanguin la nivelul tumorii, prin clamparea chirurgicală a arterei care irigă masa tumorală sau prin injectarea de materiale care obstruează artera (chemoembolizare). Această procedură presupune blocarea aportului de sânge la tumoră și instilarea și unui medicament chimioterapic în artera închisă.
* Ablația cu etanol - implică injectarea de alcool concentrat în masa tumorală, cu scopul de a distruge celulele canceroase.
* Criochirurgia - presupune distrugerea masei tumorale prin înghețare.
* Ablația cu radiofrecvență - implică bombardarea tumorii cu energie provenită de la unde radio de înaltă frecvență.
* Chimioterapia tradițională cât și radioterapia pot micșora tumora hepatică malignă, dar nu îmbunătățesc rata de supraviețuire. Așa stând lucrurile, administrarea medicamentului Nexavar reprezintă, practic, o opțiune terapeutică salvatoare. Nexavarul este primul medicament oral autorizat de Comisia Europeană, comercializat pentru tratarea cancerului hepatic, și care provoacă, în mod selectiv, moartea celulelor canceroase (apoptoză), împiedică dezvoltarea vaselor sanguine necesare dezvoltării masei tumorale, mărind rata de supraviețuire a pacienților suferinzi de cancer hepatic cu aproximativ 45%.
În privința tratamentului naturist (complementar) al cancerului hepatic, trebuie știut că această abordare va include obligatoriu următoarele remedii:
* Cimișirul - gemoderivatul obținut din mlădițele de cimișir are o puternică acțiune inhibitoare asupra celulelor canceroase, datorită alcaloidului buxenină 2, fiind indicat în diverse patologii tumorale, printre care și cancerul hepatic sau gastric. Se adminstrează 50 de picături (diluate în 100 ml de apă) de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale.
* Armurariul-silimarina, complexul vegetal principal conținut în armurariu este arma "numărul unu" în scopul susținerii funcției hepatice, atât în medicina naturistă, cât și în cea alopată. Are acțiune antitumorală, hepatoprotectoare, regenerativă și antihepatotoxică, fiind un bun protector împotriva efectelor adverse ale chimioterapiei.
* În aceeași categorie se înscriu și Agaricus blazei (Cordyceps), ciuperci antitumorale și puternic imunostimulante, care determină apoptoza celulelor tumorale și potențează acțiunea unor agenți imunitari importanți (limfocite B, interleukina IL18, celule T supresoare etc.)
* Cartilajul de rechin, Spirulina, extractul de pelin dulce (Artemisinin), vitamina B17 (amigdalina), Seleniul organic, Avemar - sunt remedii indispensabile în tratamentul patologiilor neoplazice, atât prin împiedicarea formării rețelei vasculare peritumorale, cât și prin blocarea metaloproteinazelor, enzime care înlesnesc formarea metastazelor.
Bineînțeles, aceste remedii se vor utiliza în funcție de particularitățile fiecărui caz, ținându-se cont de starea generală a pacientului în stadiul evolutiv al bolii și posibilele interferențe cu medicațiile administrate în mod curent.
Să auzim numai de bine!
VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Fiica mea are sarcom epiteloid la mâna dreaptă"
(Răspuns pentru ION TOADER MĂNĂILĂ - Galați, F. AS nr. 1237)
Cu un prognostic deosebit de grav, datorită metastazelor ganglionare și viscerale (ficat, plămân, creier etc.) și a răspunsului nefavorabil, în general, la tratamentele alopate sau naturiste, sarcomul epiteloid (tumoră malignă de origine mezenchimală), apare la nivelul pielii ca o tumoră fibromatoasă - nodul - dezvoltat inițial "intradermal", apoi rădăcinile dezvoltându-se în profunzime în țesuturile moi.
Nodulul poate avea culoarea roz, roz-roșie sau roșu-violaceu, cu contur neregulat, consistență dură, multiboselat.
* Tratamentul alopat cu rezultate foarte bune se face în faza inițială prin extirparea chirurgicală largă ce va depăși cu 3 centimetri marginile tumorii, și în profunzime, cât este posibil, urmată de grefe, radioterapie, chimioterapie sau electrocoagulare.
Vă rog să mă sunați și să-mi transmiteți anul apariției cancerului cutanat și dacă s-a încercat distrugerea tumorii și prin alte metode: diatermocoagulare, roentgen-terapie, izotopi radioactivi etc.
Vă rog să-mi trimiteți câteva poze clare (la zi), cu aspectul tumorii sau să vă prezentați la Spitalul "Victor Babeș", secția dermatologie (unde sunt medici cu mare experiență), pentru o nouă evaluare.
* Tratament - după eliminarea tumorii prin metoda aleasă de medic (inclusiv laseroterapie/ crioterapie), se va iniția și tratamentul naturist adecvat, menit să stopeze multiplicarea celulelor tumorale maligne și invadarea ganglionilor.
Dacă tumora a ajuns aproape de os sau tendoane, se poate face electrocoagulare plan cu plan, eliminând ușor straturile necrozate. După evaluarea stadiului de dezvoltare a tumorii și observații asupra ganglionilor regionali, terapeutul va elabora o schemă de tratament ce va cuprinde: dietă nutrițională, Trioncolinat 1 și 2, AHCC - 60 capsule, Agaricus Milena, Super Coriolus, Cordyceps, Ceai Super Tum, Ceai mărul-lupului + tătăneasă, tinctură Tuya, cremă specială anticancer, Bitter suedez, Alga Afa celule stem, Shiitake Forte.
Multă sănătate!
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie și medicină complementară, Clinica Medical ES, București, tel. 0723/51.07.37
"Cum îmi pot crește nivelul de progesteron?"
(Răspuns pentru ANDRA - București, F. AS nr 1244)
Nodulii fibrochistici mamari se datorează unor dezechilibre hormonale mai complexe. Unul dintre vinovați este estrogenul, care oxidează și devine agresiv, stimulând în exces receptorii hormonali. Acest lucru conduce la acumularea de secreții intracelulare, mărind foarte mult în dimensiune celulele mamare. Acumularea de citoplasmă intracelulară permite unei cantități mai mari de radicali liberi și toxine să se depoziteze, totodată crescând riscul de agresiune asupra nucleului celular. Această agresiune aspura nucleului conduce la modificări în celulă și se mărește riscul apariției celulelor tumorale. Progesteronul, al cărui rol este de a contra-balansa eliminarea secrețiilor, fiind scăzut cantitativ, nu își mai exercită această funcție. Astfel, de la un ciclu menstrual la altul, apar aceste țesuturi fibrochistice ce sunt și dureroase, și riscante. Intervenția chirurgicală este necesară, după părerea mea, doar când se epuizează celelalte soluții de reglare hormonală, pentru că este destul de agresivă și nu rezolvă cauza.
Am avut rezultate de fiecare dată, cu două suplimente alimentare de o calitate și complexitate de excepție; unul pe bază de crucifere, care conține sulforafan, indol-carbinol, genesteina și alte substanțe ce au puterea de a neutraliza estrogenii oxidați. Al doilea produs este formulat pe baza unor extracte din 10 plante medicinale, cum sunt: discoreea villosa, melaria, vitex agnus castus, angelica, salvie, scuttelaria lateriflora etc. Acesta are capacitatea de a stimula secreția de progesteron.
Aceste două suplimente dau rezultate remarcabile în maximum 45 de zile, rezultate ce pot fi observate chiar și la ecografie.
Dacă doriți, puteți să adăugați programe de prevenție naturale anti-oncologice. Eu vă recomand două dintre acestea, și anume: programul de creștere a imunității și programul de scădere a inflamațiilor.
Cel mai bine este să aveți în prealabil un consult medical, pentru a putea fi personalizată recomandarea și totodată să fie monitorizată evoluția.
Mă puteți contacta telefonic pentru programări, la numărul de telefon 0723/51.07.37.
Ing. OVIDIU MIRCEA POCANSCHI - Cluj-Napoca, tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93, e-mail: mirceapocanschi@yahoo.com
"Caut tratament pentru rinită alergică"
(Răspuns pentru SILVIA T. - Râmnicu Sărat,F. AS nr. 1238)
Stimată doamnă, și eu am suferit de o astfel de rinită alergică, încă de când eram mic, de care am reușit să scap abia recent, cu ajutorul unguentului POCO, pe care-l recomand și băiatului dvs.
Cu ajutorul unui bețișor cu vată la capete, care se găsește în farmacii, luați puțin unguent și printr-o ușoară rotire aplicați-l în nările băiatului, pe o adâncime nu mai mare de 1,5 cm.
La început, băiatul ar putea avea ușoare usturimi și ar putea chiar strănuta. Nu trebuie să vă speriați, după câteva minute acestea vor dispărea și în continuare unguentul va fi bine suportat.
Această operație o veți face de 2 ori pe zi, dimineața și seara, cel puțin 20 de zile și, la nevoie, chiar mai mult, până ce curgerile din nas vor înceta. Unguentul întărește rezistența nasului la alergenii care-l fac să curgă și, încet-încet, curgerile din nas se vor reduce până ce vor dispărea.
"Unde pot extirpa un lipom?"
(Răspuns pentru MARIA - Ploiești, F. AS nr. 1238)
Extirparea lipomului se poate face mult mai ușor cu ajutorul unguentului POCO. Dacă lipomul nu se află la marginea pleoapei, puteți aplica pe el puțin unguent POCO cu ajutorul unui bețișor cu vată la capăt sau cu ajutorul degetului mic, cu atenție, astfel ca unguentul să nu pătrundă în ochi. Dacă totuși puțin unguent va pătrunde în ochi, nu vă speriați, usturimea va dispărea după câteva minute, timp în care veți ține ochiul închis.
Această ungere o veți face în fiecare seară. După câteva zile, veți vedea cum lipomul începe să se micșoreze, iar după 20 de zile, va dispărea complet. Și eu am avut un lipom mare la cot, de care am scăpat fără nicio operație.
POCO este un medicament cu utilizări universale, brevetat ca invenție, care a dat rezultate spectaculoase în numeroase cazuri în care alte tratamente au dat greș.
POCO poate fi procurat la tel. 0264/58.11.36, 0744/91.02.93 sau e-mail: mirceapocanschi@yahoo.com.