Încălziți-vă crema obișnuită de față
Înainte de a o aplica pe față, puneți doza de cremă pe care o folosiți în căușul palmei, apoi amestecați încetișor cu vârfurile degetelor. Emulsia va deveni mai moale și va dobândi aceeași temperatură cu cea a pielii.În felul acesta, ingredienții activi vor putea să pătrundă imediat și în cantitate mai mare în piele. Filmul gras care apare de obicei deasupra pielii va fi mult mai puțin vizibil.
Răciți loțiunile tonice
Luați obiceiul bun de a pune în frigider, după fiecare întrebuințare, loțiunea de față pe care o folosiți sau spray-ul cu apă termală. Frigul sporește eficiența în toate privințele. Porii dilatați se adună mai bine, vinișoarele roșii dispar, tenul se trezește și pielea ușor lăsată își recapătă tonusul, datorită efectului rece.
Vârâți-vă mâinile în bandaje de plastic
După ce vă ungeți pe mâini cu un strat gros de cremă, vârâți-le în folii de plastic sau aluminiu și legați-le cu șireturi. Grație acestui zid ocluziv care dilată porii și împiedică evaporarea umidității, produsul va acționa în profunzime. După o singură aplicare, procedeul elimină asprimile și pielea moartă, fortificând unghiile.
Diluați șamponul de păr
Din cauza compoziției lor în formă de gel, șampoanele sunt în general greu de întrebuințat, fără să se pună o doză prea mare. Rezultatul: părul rămâne moale sau tern, pentru că excesul de substanțe de întreținere se elimină dificil. Pentru a evita acest neajuns, diluați o cantitate mică într-o cană, cu puțină apă caldă, apoi răspândiți conținutul pe întreaga suprafață a părului umezit. În felul acesta, cu o cantitate mică de șampon veți obține imediat o spumă abundentă, care va spăla părul fără să-l agreseze și se va clăti foarte ușor.
Prelucrați demachiantul
Indiferent ce tip de demachiant preferați, uitați de aplicațiile rapide. Încălziți puțin produsul în căușul palmei pentru a face agenții detergenți mai eficienți. După ce-l întindeți pe față și gât, apăsați puternic cu palmele întinse, apoi dezlipiți-le. Impuritățile și celulele moarte cel mai bine fixate în piele se vor desprinde prin acest sistem "ventuză", care ameliorează și circulația cutanată.