În deceniile de comunism, rolul boierimii în istoria și cultura românească era un subiect prohibit. Despre marile familii cu genealogie îndelungată se vorbea doar în termenii "urii de clasă" ("exploatatori care au supt sângele poporului"). În perioada stalinist-dejistă, diplomele de la mari universități occidentale, legăturile de rudenie și prietenie cu oameni din lumea liberă îi transformau automat pe cei rămași în țară în "dușmani" și spioni, cărora, după confiscarea întregului avut, li se înscenau procese de "uneltire". Mulți dintre ei au murit în detenție iar copiii lor, persecutați din cauza numelui, n-au avut acces decât la munci necalificate. Și totuși, aristocrația românească, aici sau prin ramuri risipite în lume, a păstrat vie memoria înaintașilor, poveștile lor de viață. Ca după orice lungă interdicție, în ultimul sfert de secol a apărut la noi o literatură abundentă consacrată elitelor sociale de dinainte de 1947. Istorici, memorialiști, genealogiști, scriitori au readus în forță subiectul, restabilind adevărul despre reprezentanți ai marii boierimi care au lăsat urme perene nu doar în istorie, ci și în literatură, arhitectură, medicină, drept, muzică etc. Mihai Dimitrie Sturdza (n. 1934), descendent al unei familii ce a dat doi domnitori ai Moldovei, a cunoscut și el, din adolescență, persecuțiile și închisorile regimului din R.P.R. Abia la 30 de ani a reușit să ajungă în Franța unde, în paralel cu slujbele la Ministerul de Externe francez și apoi la Europa Liberă, și-a continuat cercetările de istoric și genealogist, concretizate în articole și cărți apreciate de specialiști. Revenit în țară în 1991, a publicat și aici o lucrare fundamentală în trei volume, "Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică", extrem de prețioasă și fiabilă ca informație. Cartea pe care vi-o propun azi interesează deopotrivă marele public, iubitorii de Proust, și pe cei ce cunosc din lecturi parfumul specific pentru La Belle Époque și perioada dintre războaie, în care se disting și izuri neplăcute. Ceea ce e admirabil la Mihai Dim. Sturdza, pe lângă acribia cercetării, erudiție și talent de povestitor, e faptul că tonul nu e niciodată encomiastic. Personajele sunt înfățișate cu meritele și defectele lor, cu înzestrări și slăbiciuni, cu fapte documentate din mai multe surse (unele inedite până acum), puse în contextul lor istoric și psihologic, astfel încât portretele capătă complexitatea vieții. Cel mai substanțial și mai pasionant capitol îi e dedicat lui Anton Bibescu (1878-1951), diplomat și scriitor de limba franceză, un bărbat seducător, cu legături mondene în lumea politică europeană, prieten nu doar cu Proust, la a cărui publicare a contribuit, ci și cu mai toată elita artistică a vremii sale. Cu acces privilegiat în cercurile exclusiviste ale înaltei societăți din Franța și Marea Britanie, mai ales după căsătoria cu Elisabeth Asquith, fiica prim-ministrului englez, Anton Bibescu a stârnit invidii și dușmănii printre politicienii români (în special Nicolae Titulescu îl ura pe prințul numit ambasador la Washington). Așa cum e povestită de M.D. Sturdza, viața "fără frontiere" a lui Anton, intersectată cu a multor celebrități, e captivantă ca un roman de aventuri. Despre celelalte trei personaje titulare - mama lui Anton și Emanuel, pianista Elena Bibescu, verișoara lor, "divina contesă" Anna de Noailles, și Martha, căsătorită cu alt văr, George-Valentin - s-a scris mult și în Franța, și la noi. D-l Sturdza a socotit potrivit (corectând și unele erori perpetuate) să aducă în cazul lor mărturii mai puțin bătute, luminând, inclusiv în notele de subsol, fațete neștiute. Am lăsat la urmă cel de al cincilea personaj principal al volumului, Marcel Proust, pentru a cărui genială operă membrii familiei princiare Bibescu au avut rol inspirator. Plină de informații surprinzătoare și foarte bine scrisă, "Aristocrați români..." face parte din acele cărți de care te desparți greu.