"Țara mea frumoasă, țara mea de dor"

Ciprian Rus
A fost nevoie să iasă sute de mii de oameni în stradă, ca să înțelegem cu toții cât de mult s-a schimbat România, în ultimul sfert de veac.

Lumii cenușii a iernii lui '89, apăsată de frici, de griji și de lipsuri, în ochii căreia puteai citi hăi­tuiala obsedantelor decenii de comunism, i-a luat locul lumea dezinhibată și civilizată a iernii lui 2017. Sute de mii de oameni protestând ore în șir, la -10 grade, nu pentru vreun beneficiu, pri­vi­legiu sau interes politic, ci, pur și simplu, îm­po­triva furtului, a minciunii, a vicleniei și aro­gan­ței, abuzuri flagrante puse la cale pe furiș, de guvernul de-abia instalat în Palatul Victoria.
Viteza și forța de reacție a străzii au surprins, pe bună dreptate. Sunt doar câțiva ani de când societatea civilă din România a deprins din nou exercițiul protestului, inhibat după mineriadele de la începutul anilor '90. Dar nici precedentele încercări de obstrucționare a statului de drept, nici cauza istorică a Roșiei Montane și nici emo­ția de după drama din Colectiv nu au reușit să mo­bilizeze lumea precum spectrul legalizării hoției și al instaurării unei dictaturi a bunului plac. 600.000 de oameni au ieșit în marile orașe, re­cord absolut după Revoluție! De unde au apă­rut toți acești oameni frumoși, luminoși, care au umplut de strălucire Piața Victoriei, arătând, și în lume, în țările care au transmis imaginile gi­gan­ticei demonstrații, adevărata față a ro­mâ­ni­lor? Cine sunt acești tineri pe care îi admiră acum în­treg Occidentul, uimit să descopere, la fel ca și noi, noua imagine a României? Acu­zați, ade­sea, în presă, de moliciune și apatie, de de­pen­den­ța față de calculator, închiși în "bulele" apli­ca­țiilor mobile, incapabili de sentimente ade­vă­rate, în afara vieții lor virtuale, au făcut, acum, ca imaginea țării să explodeze, prin energia și de­terminarea lor. Pe cei trecuți de 40 de ani, ve­chii "huligani" din Piața Universității, îi cre­deam, de asemeni, "mărețe umbre", spășiți și lași, ajunși pe poziții de top în afaceri, grijulii să nu se pună rău cu puterea...
"Îndrăznește să crezi!" a fost sloganul cu care PSD-ul lui Liviu Dragnea a câștigat categoric alegerile parlamentare de acum două luni. Scorul masiv al stângii, prestația lamentabilă a PNL-ului și absenteismul cronicizat de lipsa de alter­native păreau să arunce în depresie pătura cea mai activă a societății. Dar evenimentele care au scos România în stradă ne-au învățat să îndrăz­nim să credem. Părăsindu-și casele, fără preget, în noaptea când s-au adoptat ordonanțele pentru salvarea pe­nalilor din partide, ieșeau ca în fil­mele ame­ri­cane, câte doi-trei, pe fiecare străduță de bloc, pentru ca să fie apoi tot mai mulți, până când marile bulevarde și guri de metrou i-au în­căput cu sutele și cu miile. În ciuda tuturor în­cer­cărilor de manipulare, a tuturor dezin­for­mă­rilor de tip secu­rist, au rămas în stradă, la miezul nopții, în­tr-o gigantică conspirație a bunului simț. Într-o săptămână, febra protestelor a cu­prins întreaga țară. Ca de obicei, Bucureștiul a dat tonul. L-au ur­mat Clujul și Timișoara, Si­biul, Brașovul, Ia­șiul, Constanța și alte orașe, unde în zilele re­voluției din '89 n-a ieșit niciun om. Ado­les­cenți și pă­rinți, tați și mame, însoțiți de copiii lor, ar­tiști și cor­poratiști, antreprenori de succes, șefi de mari com­panii, foști campioni olimpici și foști mi­niș­tri, scriitori, ziariști, mari personalități cul­turale au oferit, împreună, un veritabil spec­tacol al stră­zii. "România pro­fun­dă", aceea pe care cre­zu­sem că o căutam în za­dar, a dovedit că există, chiar cu mult mai fru­moasă decât ne aș­­teptam. Vre­me de-o săptă­mână, ea a dat o lecție de onoa­re și de ci­vilizație, care a lăsat cu gura căscată întreg Occidentul, obișnuit să ne degra­deze și să ne dezonoreze ani la rând. "Amărăș­te­nii" români sunt, iată, oa­meni frumoși, curați, instruiți, care nu stâlcesc cu­vintele când vorbesc, nici mă­car atunci când se exprimă în limbi străine, cetățeni demni ai Comunității Europene, care au devenit un model pentru mișcările de­mo­cratice din în­treg Bal­caniul. "Eu n-am chef să îmi petrec viața stu­diind drept penal sau cons­ti­tuțional. Vreau să-mi văd de treaba mea, liniștit că și cei care ne conduc fac la fel. Nu vreau un gu­vern căruia să-i urmăresc fiecare virgulă din orice lege, de frică să nu mă fure, să nu mă mintă sau să nu mă-nșe­le", se justifică un protestatar. "PSD a câștigat corect alegerile și are dreptul să guverneze. Dar să o facă responsabil, nu mai putem tolera aro­ganța", spune un student, ară­tând spre ruc­sacul pe care și-a lipit un sticker cu doi ochi uriași. "Suntem cu ochii pe voi!", în­cep să strige, la unison, colegii din jurul său. Opo­ziția deș­teaptă, pe care de ani și ani ne-o do­rim în băncile Par­lamentului, s-a mutat în stradă, cu principii clare și oportune, cu pancarte, una mai inteli­gen­tă și is­teață ca alta, cu tobe și vu­vu­zele, dar mai ales cu mii de steaguri tricolore. Cosmopo­li­tis­mul ultimelor decenii nu a atins starea patrio­tică a tinerilor, așa cum, iarăși, ne-am temut. Mulți din­tre ei aveau lacrimi în ochi când mulți­mile cân­tau "Deșteaptă-te, ro­mâ­ne!". Pierdut în stra­dă, în clocotul acela uriaș de entuziasm, ce să faci decât să cânți alături de ei, și ce altceva să-ți dorești, decât ca noua Ro­mâ­­nie, născută în aceste zile înghețate de iarnă, să învingă, să bi­ruiască, prin puterea fiecăruia dintre noi.